duminică, 17 septembrie 2017

"The time machine" de H.G. Wells

Nu știu exact cum voi vorbi despre cartea asta, dar vreau totuși să scriu recenzia asta înainte de a uita anumite detalii. Dificultatea vine din faptul că această carte e destul de scurtă, are vreo sută de pagini, și nu vreau să dau spoilere.
Ca și povestea, este vorba de un domn care crează o mașină a timpului și călătorește în viitor, iar omenirea nu se află acolo unde ar fi crezut el că va fi. Exisă două diviziuni, să le zic așa, ale omenirii, Eloi și Morlocs. Iar cartea urmărește aventurile lui din viitor și impresiile cu care rămâne.
Recunosc că nu am știut nimic despre cartea asta, în afara a ceea ce  este evident din titlu, atunci când am început să o citesc. Dar tot am auzit titlul și am vrut să o citesc și eu, să văd despre ce e vorba. Și, având în vedere anul în care a fost publicată prima dată, Google îmi spune că anul era 1895, ideea e chiar genială. E drept că nu am citit prea multe cărți despre călătorii în timp, dar în cele din urmă chiar mi-a plăcut cartea asta.
Nu aș putea să îmi dau cu părerea legat de cât de bine a îmbătrânit povestea. Pe la jumătatea mi s-a părut un pic de tot plictisitoare, sunt destule descrieri ale călătorului nostru în timp despre ceea ce întâlnește, dar în final, privind retrospectiv, povestea nu mi s-a părut rea deloc.
Nu am fost în schimb prea fericită cu modul în care s-a sfârșit, chiar dacă mi-am închipuit cum se va termina. Aș fi vrut să aflu mai multe despre călător și despre ce alte lucruri a mai văzut în viitor, dar ce să-i faci?
Și... nu prea știu ce altceva aș mai putea spune. M-aș lega de personaje, dar îl avem doar pe călător și câțiva prieteni ai lui cărora le povestește despre invenția lui, dar despre ei nu aflăm multe, și de altfel ei nici nu mă interesau. 
Iar călătorul... mi s-a părut suficient de viu, tocmai de aceea mi-ar fi plăcut să îl fi putut urmări mai mult, să vedem ce anume s-a mai întâmplat cu el după tot ce s-a întâmplat în cartea  asta. 
De mult nu am mai scris o recenzie așa scurtă. Ca și concluzie, mi-a plăcut și îl voi mai citi pe Wells în viitor, sunt curioasă să văd ce a mai scris. 

miercuri, 13 septembrie 2017

"Amendamentul Dawson" de Ciprian Mitoceanu

Asta o să fie una din cărțile alea greu de recenzat pentru mine. Pentru că am sentimente contradictorii cu privire la această carte, au fost lucruri care mi-au plăcut, și altele care nu. O să explic, dar să o iau cu începutul.
Romanul face parte din seria Predestinare genetică, iar deși a apărut înaintea trilogiei, acțiunea are loc după toate evenimentele din acele cărți. Și cred că asta se vede. Practic, în societatea acestei cărți, după cel de-al doilea Amendament Dawson, cetățenii ajung să fie împărțiți pe clase, în funcție de inteligența fiecăruia, primind drepturi pe măsură. Se ajunge până acolo încât se consideră că viețile celor din categoriile superioare sunt mult mai importante decât ale restului cetățenilor. Și de aici apare principalul conflict al poveștii, atunci când cetățeanului John Barton, de categorie C+, i se cere să își doneze inima, prin lege, pentr salvarea vieții unui cetățean A4+.
Am zis că am sentimente contradictorii. Pot spune că apreciez ideile pe care le aduce în față cartea asta, dar nu pot spune că mi-a plăcut, nu în sensul pur al cuvântului. Ideea e destul de înspăimântătoare, și pe alocuri gândirea lui Dawson mai are și sens, ceea ce înrăutățește lucrurile. Mi-a dat ceva fiori cartea asta.
Mi-a plăcut destul de mult, dacă se poate spune așa, cam prima jumătate a cărții, apoi în a doua jumătate am început să am câteva probleme cu modul în care e spusă povestea. Principalul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că sunt pasaje întregi care explică lucruri, sau prin care i se explică lui John lucruri, și care m-au făcut să mă simt de parcă aș citi un manual. Mi s-a părut un pic cam prea multă informație pentru numărul de pagini al cărții, și de multe ori lucrurile sunt pur și simplu prezentate cititorului ca atare. Nu sunt prea mare fan al acestui lucru. Deși ideile sunt interesante, nu mi-a plăcut foarte mult modul în care e livrată destul de multă informație de context al poveștii.
Pentru mine, cartea asta e mai mult un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, oricât de exagerate ar putea părea anumite idei, și mai puțin o poveste în sine. Din punctul ăsta de vedere, trilogia mi s-a părut mai bine construită ca și poveste, plus faptul că aceea avea două personaje de-a dreptul geniale despre care aș fi tot citit. Aici... nu prea am găsit personaje de care să îmi pese. Adică, sigur, e foarte urât ce i se întâmplă lui John, dar la finalul zilei, nu cred că îmi va rămâne în memorie pentru prea mult timp. De altfel, cartea mi se pare că are doar personaje care sunt acolo pentru scopul pe care trebie să îl îndeplinească în poveste, niciunul nu e foarte dezvoltat, nici măcar Dawson. El a părut mai viu pentru mine în contextul trilogiei care precere acest volum. Dar cam atât.
Nu mă așteptam să am atâtea "plângeri" cu privire la volumul ăsta. Cred că de-a lungul timpului am ajuns să îmi doresc anumite lucruri de la cărțile pe care le citesc, iar asta nu le are pe multe dintre ele. Cred totuși că e o carte care merită citită, și numai pentru ideea în sine, și ăsta e un lucru pe care nu cred că l-am spus vreodată pe blog. E ceva ce nu mi se pare chiar realizabil, dar pe de altă parte e una dintre cele mai apropiate de realitate distipii pe care țin minte să le fi citit până acum.
Aș recomanda întâi trilogia care precede povestea de aici, dar dacă nu vreți să citiți neapărat cele trei volume, eu aș zice că merită măcar citită cartea asta, ca și poveste de sine stătătoare. Mi-a amintit de altfel de multe ori de un citat din Animal farm a lui George Orwell: All animals are equal, but some animals are more equal than others.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Amendamentul Dawson le găsiți pe blogurile: 
În octombrie vom vorbi despre Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman. 

marți, 12 septembrie 2017

AntaresFest 2017

Tot mă gândesc cum să scriu despre evenimentul ăsta, și voi începe cu un disclaimer. Am fost destul de entuziasmată de când am auzit că se va ține festivalul ăsta, și am tot așteptat nerăbădătoare să vină weekendul cu pricina și... m-a sabotat oboseala. Ca background, mi-am schimbat jobul la începutul lui septembrie, începuturile nu mi-au plăcut niciodată, mi se par stressful. Apoi am mers cu trenul pentru prima dată în mulți ani... singură. Eu sunt o rătăcită de fel, nu am simțul orientării, iar timp de vreo oră după ce a plecat trenul am tot avut senzația că m-au urcat în cel greșit. Asta deși am întrebat vreo trei peroane dacă ăla era trenul de Brașov! În fine, am ajuns cu bine, de la gară m-am întâlnit cu ai mei, care erau în Brașov, și am mers la Hotel Capitol. În momentul ăla, era vreo opt seara, iar mie îmi picau ochii în gură de somn.
Și îmi dau seama că mi-am pierdut ideea pe drum. Ea e cam așa: eu sunt rea la oboseală, în sensul că îmi piere tot cheful de absolut orice. În consecință, și în parte pentru că anumite discuții pur și simplu nu mă interesau, că le-am mai auzit în ultimii ani, mi-am petrecut mai mult timp hoinărind prin Brașov decât la festivalul propriu-zis. Și nu am nicio poză făcută de mine acolo, tocmai din acest motiv. Oh well...
Așa că, voi vorbi doar despre anumite momente din festival și apoi despre impresiile mele de final, care nu știu cât de accurate sunt, cum în majoritatea timpului nu am fost acolo, dar voi încerca să fiu cât de cât obiectivă. Voi încerca.
Pentru mine festivalul a început cu panelul Blogosferei SF, la care am participat și eu alături de alți trei membri din acest proiect. Am răspuns la întrebări din public și ne-am dat cu părerea. Și, da, am deschis și eu gura. Eu mă simt mândră de mine pentru asta, că sunt destul de timidă și nu am crezut vreodată că voi avea curajul de a sta în fața unor oameni și a vorbi despre un hobby al meu. A fost chiar fain și mă bucur că am putut fi și eu acolo. Apoi am picat de somn pe la zece seara.
Sâmbătă, după ce am trecut peste imensa durere de cap, am aflat dezamăgită că nu mai exista acolo niciun volum din Restituirea a Aneimaria Bancea. De altfel, stocul se epuizase înainte să ajung eu la Brașov. So sad și era de altfel singura carte pe care chiar mi-o doream de la târgul ăsta, în special. Am trecut peste până la urmă, m-am mai plimbat prin Brașov până pe la doișpe și apoi m-am întors la hotel pentru un eveniment care se numea Cu ochii prin reviste. Practic au fost prezenți reprezentanți ai revistelor care mai există(sau poate că nu) la momentul actual și au răspuns la câteva întrebări legat de cât de des apar, și alte asemenea. Nu mi s-a părut chiar cea mai fascninantă discuție, but oh well.
Apoi am plecat iar prin Brașov și m-am întors în jur de patru pentru Atelierul de confecționat povești fantastice, ținut de Deea Sterea și Dan Rădoiu. A fost cred una dintre cele mai geniale ateliere la care am fost, cu atât mai mult cu cât acum povestea a avut un început, cât și un final. Niciodată la atelierele astea nu s-a ajuns cu povestea la un final. Nu o să încerc să scriu despre ce a fost vorba în poveste, că nu mi-am notat nimic de data asta și nu mai țin minte chiar tot.
După aceea am mai participat la o discuție care se numea Edituri vs cititori. Mda... s-a ajuns tot la subiectul școală, pe care l-am mai auzit de atâtea ori. Am cam ajuns să evit orice discuție de genul pentru că nu mi se pare a avea vreun final sau a se fi găsit vreo soluție, plus că și așa nu vreau să îmi amintesc de orele de română.
Am vrut să particip la cocktail party, chiar am vrut. Dar cum am zis oboseala m-a sabotat, nu m-am simțit în elementul meu tot weekendul, așa că am renunțat. Nu avea rost să o forțez. Totuși, am aflat a doua zi că Blogosfera SF&F a primit un premiu de la AntaresFest.
Eu nu m-am implicat în proiectul ăsta până de curând, dar numai ideea că s-a dat un premiu pentru bloggeri, mi se pare uau. E frumos de știut că cineva apreciază ceea ce încercăm noi să facem. It's a nice feeling!
Abia duminică mi-am cumpărat și eu trei cărți, motivată fiind de faptul că lumea începuse să strângă și nu am vrut să plec cu mâna goală. Am două cărți de la editura Pavcon, de care aud pentru prima dată, și una de la Tritonic, pentru că mi s-a spus că este despre călătorii în timp and I was sold. O să fac un bookhaul sper curând, nu am adunat prea multe cărți în ultimul timp.
Deci, m-am întors de la Brașov cu trei cărți și... o geantă, drept cadou de Sfântă Mărie. Eu am două mari obsesii: cărțile și gențile. Mda...
Ca și concluzii, nu pot spune mare lucru despre Antares, în afară de faptul că programul a fost destul de încărcat, și fără pauze, iar din cauza asta evenimentele au tot întârziat. Nu pot spune mai mult, nu cred că ar fi corect din partea mea, mai ales având în vedere situația. Dar, dacă se va mai ține, o să merg, și poate că atunci o să fiu într-o stare de spirit mai bună și o să mă pot bucura de festival.

vineri, 1 septembrie 2017

August wrap-up

Asta e prima lună după mult timp în care pot face un wrap-up separat. Nu am citit decât cinci cărți în august, dar pentru mine e suficient pentru a scrie postarea asta. Media mea pe anul ăsta a fost oricum una-două cărți citite pe lună.
Trecând la wrap-up, în august am citit următoarele cărți:
  1. Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac. Asta a fost cartea pentru Blogosfera SF&F, și... a fost interesantă, au fost unele povești care mi-au plăcut și altele care mi s-au părut doar ok, sau care m-au lăsat rece. Dar mă bucur totuși că am citit-o. 3/5
  2. Mileniu de John Varley. Nu am avut nicio așteptare de la cartea asta, știam doar că e despre călătorii în timp, și m-a surprins în mod plăcut. Mi-a plăcut foarte mult cartea, chit că nu m-am atașat de personaje, iar finalul mi s-a părut foarte surprinzător. Nu mă pot hotărâ dacă mi-a plăcut sau nu finalul, dar cu siguranță a fost surprinzător. 4/5
  3. Femei periculoase vol 1. Asta e o colecție de povestiri scurte, de la diverși autori. Ca și impresie generală... nu mi-a plăcut. Ultimele două povești nici nu le-am citit de altfel, mi-a pierit răbdarea. Au fost vreo două sau trei care mi-au plăcut, câteva care au fost doar ok, și apoi unele care nu mi-au spus nimic. 2/5
  4. Ascensiunea stelară(Stelarium #2) de Ana-Maria Negrilă. După mult timp, am ajuns să citesc volumul doi al seriei, și trebuie să spun că m-a surprins direcția în care a mers povestea. Chiar mi-a plăcut, deși pe alocuri mi s-a părut un pic de tot greoaie. Dar sunt nerăbdătoare să apară și volumul trei, vreau să știu ce se va întâmpla mai departe. 4/5
  5. Noragami vol 2. Despre asta nu prea am nimic de zic. Cum am văzut anime-ul, momentan nu se întâmplă mai nimic nou, dar voi continua să citesc volumele, îmi plac. 3/5
Asta e tot ce am citit în august, e un progres față de restul lunilor din acest an. Momentan sunt într-un fel de reading slump, nu am chef să mai citesc și nimic nu pare să îmi mențină atenția, dar sper să îmi treacă starea asta curând. Am multe cărți încă necitite în bibliotecă.

vineri, 25 august 2017

"Ascensiunea stelară(Stelarium #2)" de Ana-Maria Negrilă

Privind în retrospectivă, nu cred că am ales cel mai bun moment să citesc cartea asta. Pe scurt, sunt în procesul de a îmi schimba jobul, din nou, și în anumite momente mi-a fost greu să mă concentrez asupra cărții. Eu sunt destul de agitată de fel, și schimbările mă stresează. Dar sunt totuși fericită că am citit în sfârșit volumul ăsta, stă în bibliotecă de la Gaudeamusul de anul trecut.
Nu am știut la ce să mă aștept de la poveste, pentru că nu am citit niciun fel de rezumat al cărții înainte să o încep, dar am fost destul de plăcut surprinsă. Practic, agenții Ralle, Sten, Adrew și Karl ajung pe nava Ascensiune împreună cu alți membri ai echipajului și pornesc în căutarea celorlalți coloniști, iar așa ajung pe Cardeea. De fapt, ei caută ceva destul de specific, dar nu o să zic ce e, cred că e mai interesant să aflați citind cartea.
Dintre primul și al doilea volum al seriei cred că mi-a plăcut mai mult primul. Nu știu de ce, dar în volumul ăsta tot timpul am avut senzația că ceva lipsește, chiar dacă nu știu exact de. Adică, agenții sunt acolo, sunt partea mea favorită a seriei, avem și conflicte, personaje noi, lumi noi, tot tacâmul. Ce pot să spun că nu prea mi-a plăcut a fost faptul că se sare în timp destul de mult în cartea asta. Și, deși are sens, pentru că Ascensiunea călătorește niște sute de ani până să ajungă la destinație, tot nu sunt mare fan când cărțile fac asta. Uneori era un pic mai greu, pentru mine cel puțin, să țin socoteala tuturor personajelor, și, da, sunt multe. Dar dintre noi veniți, mi-au plăcut cel mai mult Eronn și Iavin și relația foarte bizară dintre ei, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Cei de pe Ascensiune, și aici mă refer la Jonson și Adra Rahven, au fost ok ca personaje, nu m-au impresionat prea tare, dar au funcționat în contextul poveștii. Și mi-au creat o mie și una de întrebări. Plus că cartea asta m-a tot fîcut să mă gândesc că e un complot mult mai mare la mijloc și că seria probabil mi se va părea fie genială, fie doar ok, în funcție de ce se va întâmpla în ultimul volum al seriei(cred că e trilogie, dar nu sunt sigură). Nu știu dacă ce am zis are sens, dar sunt convinsă că nu am aflat tot și că e ceva mai mare la mijloc în povestea asta decât vedem acum, din cele două volume deja apărute.
Trecând la personaje, cum am zis, agenții sunt partea mea preferată din toată cartea. Dintre toți Ralle îmi place cel mai puțin, Adrew e favoritul meu, deși nici Sten nu e prea departe, iar Karl mi se pare momentan doar ok. Dar îmi place să îi urmăresc în misiunea lor și să văd ce vor face mai departe. Ideea autoarei cu anh și um îmi place foarte mult!
Bine, pe Cardeea apare un alt sistem, să îi zic așa. E Hubb-ul și Arhipelagul și sunt notele-cod, pe care nu le pot explica, dar și asta mi s-a părut o idee tare interesantă. Sunt tare curioasă să văd ce se va mai întâmpla în următorul volum al seriei, sper să apară cât mai curând.
Per total, mi-a plăcut să urmăresc ce se petrecea atât de Cardeea, cât și pe Ascensiune, iar când totul a ajuns la final am înțeles de ce erau relevante anumite lucruri, care mie poate nu mi s-au părut chiar cele mai interesante la momentul respectiv. Dar nu am sărit niciun cuvânt, nu voiam să pierd nimic din poveste.
Chiar mi-a plăcut, chit că uneori mi s-a părut un pic de tot greoaie, dar cred că asta a fost și din vina mea, cum am zis, mi-a fost un pic mai greu să mă concentrez pe citit perioada asta. Acum mă roade curiozitatea să văd ce vor face agenții, dacă se vor întoarce pe Galene până la urmă sau nu, dar sunt curioasă să văd și ce va face Jonson mai departe, presupunând că va apărea și în volumul următor.
A, da, multe din personajele din primul volum dispar, în sensul că nu mai auzim de ele. Nu m-a deranjat neapărat, pentru că aici a fost vorba despre călătoria lor spre Cardeea, dar am așa o speranță că poate le vom reîntâlni și pe cele din primul volum. Am așa o curiozitate legată de Lumni după tot ceea ce s-a întâmplat în cartea asta.
Ca și concluzie, eu recomand cărțile astea două, și aștept cu nerăbdare următorul volum al seriei!

miercuri, 23 august 2017

"Cine doarme și visează" de Cezarina Anghilac

Încă nu știu cum e cel mai bine să scriu despre antologii de povestiri scurte, iar de obicei pur și simplu îmi scriu părerile cum îmi vine mai ușor. Cred că o parte din problemă e și că eu nu sunt neapărat fan al povestirilor scurte, nu citesc prea multe astfel de antologii, pentru că sunt scurte și nu neapărat din vreun alt motiv.
Această colecție conține șase povestiri, eu pe majoritatea le-aș include în categoria de sumbre spre ușor macabre. Adică nu chiar stilul meu, nu e ceea ce aș alege să citesc în mod obișnuit. Acestea fiind spuse, colecția în sine, luată ca întreg, nu mi s-a părut chiar rea, având în vedere că nu e deloc genul spre care mă îndrept în mod normal. 
Printre povestiri, așa cum cred că e de așteptat, au fost unele care mi-au plăcut mai mult ca altele și unele care nu mi-au spus absolut nimic. 
Prima poveste, Doar vântul, în mod surprinzător pentru mine, chiar mi-a plăcut. Spun surprinzător pentru că nu îmi prea place să citesc lucruri care sunt prea religioase să zic așa, iar aici e vorba despre trei oameni în evul mediu(cred) care se îndreaptă spre ceva ce ar trebui să vindece orice în mod miraculos. Nu mai știu exact încotro se îndreptau, dar asta pentru mine contează mai puțin. Ce mi-a plăcut aici a fost entitatea care apare și atmosfera pe care autoarea o creează. În ciuda tuturor așteptărilor mele, povestea asta nu m-a plictisit deloc.
Un pește pentru Spuf este tot pe temă religioasă, și a fost interesantă, mi-a menținut atenția pe tot parcursul poveștii, dar m-a deranjat un pic că la final nu am primit anumite explicații. Am eu o întrebare la care mi-ar fi plăcut să știu răspunsul.
Fiară e o poveste care m-a luat prin surprindere, dar de la care mi-aș fi dorit mai mult, în sensul că aș fi vrut să fie un pic mai lungă, ca să aflu ceva mai mult din poveste decât am primit aici. Altfel, nu aș prea avea de ce să mă plâng.
După cum se poate observa, primele trei povești mi-au plăcut într-un fel sau altul, iar în punctul ăsta chiar eram curioasă să văd ce altfel de povești a mai scris autoarea. Ultimele trei povești însă m-au cam lăsat rece. 
Lazării șoselelor e despre un fel de poveste post apocaliptică în care animalele de companie se transformă într-un fel de zombi, în sensul că încep să atace și să se hrănească cu oameni. Conceptul în sine pe mine nu m-a impresionat, iar povestea m-a plictisit destul de repede. Mai apare o ceva bătrânică cu abilități bizare, dar care nu mi s-a părut că a ajutat într-un fel povestea.
Pe prima pagină a ziarelor e despre un academician care ajunge un om al străzii, și urmărește un scurt episod din viața aceasta a lui. Ideea nu e neapărat rea, dar la final povestea mie nu mi-a spus nimic.
Iar ultima povestire din colecție, Cine doarme și visează a fost în extrema genurilor de povești care chiar nu sunt pe gustul meu. Mult prea sumbră. Dar trebuie să îi dau credit pentru ceea ce face, cred că e bine construită, și poate altor persoane le va plăcea mai mult, dar eu am cu totul alte gusturi.
Apreciez faptul că povestirile de aici au fost destul de diverse, cred că oricine ar putea probabil găsi aici ceva care să îi placă. Nu e colecția mea preferată de povestiri scurte, dar mă bucur totuși să i-am dat o șansă, am mai descoperit un autor. Ca și concluzie, cred că merită să dați o șansă acestei colecții, iar eu sunt curioasă să văd ce va mai scrie autoarea în viitor.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Cine doarme şi visează le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SF; Jurnalul unei cititoare; Assassin CG.

vineri, 18 august 2017

Femei periculoase vol. 1

Tot nu știu cum exact să vorbesc despre antologii, dar de data asta m-am gândit să scriu despre fiecare poveste separat, cum și autorii sunt diferiți, și poveștile sunt de asemenea destul de diferite unele de altele. Nu o să fac rezumat fiecărei povești, voi vorbi mai mult despre impresiile mele despre fiecare.

Halal Desperado! de Joe Abercrombie nu m-a impresionat deloc. Pare mai mult un episod dintr-un roman sau serie mai lungă. Mi-a lipsit contextul, iar asta pare să fie ceva ce se tot repetă în volumul ăsta. 1/5

Sau m-a lăsat inima de Megan Abbot. Nu am înțeles mai nimic din povestea asta. E scrisă într-un mod foarte confuz, se trece repede de la un eveniment la altul, de la evenimente care s-au petrecut în trecut, la ce își amintesc personajele, și apoi la ce se petrece în prezent. Foarte fragmentată povestea asta, meh. 1/5

Cântectul Norei de Cecelia Holland. Ar fi fost interesantă dacă aș fi avut și restul poveștii la îndemână. Așa, e o poveste care cred că se petrece prin evul mediu, dar care e doar foarte confuză, nu știm cine sunt personajele și nici de ce se întâmplă tot ce se întâmplă. 1/5

Mâinile care nu există de Melinda M. Snodgrass. Asta e prima poveste din antologie care chiar mi-a plăcut. Are tot ce îi trebuie, e cu cap și coadă și e de sine stătătoare, ceea ce a fost minunat! Are o poveste interesantă, pe mine m-a făcut mereu să mă întreb ce se va întâmpla mai departe, iar finalul a fost genial! 4/5

Bombardele de Jim Butcher. Ar fi fost ceva ce mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu ar fi făcut parte dintr-o serie pe care nu am citit-o. Ca poveste și personaj principal, Molly, mi s-a părut că stă destul de bine în picioare, dar mi s-a părut că îmi lipsește contextul în care s-au cunoscut perosnajele astea, și cine sunt ele exact. Plus faptul că se tot făceau referințe la chestii care s-au întâmplat și care pentru mine nu aveau sens. Și asta pentru că face parte dintr-o serie. Și nu sunt convinsă că voi citi seria cu pricina, am văzut că are peste 15 volume. 3/5

Raisa Stepanova de Carrie Vaughn. Asta a fost o povestire interesantă, despre o femeie în timpul războiului. Dar tot am senzația că i-a lipsit ceva, asta separat de un început și final clare. Mi s-a părut că a rămas cumva în aer, într-un mod în care mie nu mi-a plăcut. 3/5

În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale. Povestea asta chiar mi-a plăcut, chit că e despre wrestleri, subiect care nu mă pasionează. Dar mi-a plăcut povestea destul de mult, mai ales că e de sine stătătoare. A fost un pic de tot ridicolă pe alocuri, dar nimic care să deranjeze prea tare. 4/5

Vecinele de Megan Lindholm. A fost interesantă, chiar un pic eerie în anumite momente. Mi-a plăcut mai ales ideea, deși mi s-a părut că s-a pierdut un pic spre final. 3/5

Știu cum să le agăț de Lawrence Block. Pe asta am citit-o mai mult pe sărite, nu mi-a plăcut absolut deloc! Iar concluzia a fost pur și simplu meh. 1/5

Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson. A fost ok, dar momentan prefer modul în care autorul scrie romane, mai am câteva în bibliotecă la care sper să ajung curând. 3/5

Și în punctul ăsta am decis că am citit suficient din colecția asta de povestiri, și am decis că nu vreau să le citesc pe ultimele două. Ca și carte în sine... Nu pot să zic că mi-a plăcut. După cum se poate observa, doar două dintre povești chiar mi-au plăcut, au fost câteva ok și multe care m-au lăsat rece. Chiar nu sunt fan povestiri scurte.