duminică, 27 mai 2012

"Căderea îngerului" de Kristin Hannah

Viața familiei Campbell este dată peste cap în urma unui accident de călărie când Mikaela, soția lui Liam, intră în comă profundă. Zi de zi, el stă la căpătâiul ei, povestindu-i despre viața frumoasă pe care au clădit-o împreună, în speranța că își va reveni. În zadar însă. Nimic nu are efect.
Când totul părea pierdut, Mikaela clipește la auzul numelui lui Julian True, fostul ei soț și prima dragoste adevărată. Femeia se trezește, dar este amnezică, închipuindu-și existența alături de Julian. În cele din urmă, memoria îi revine, aducând cu sine conștiința pericolului de a pierde ceea ce, în prezent, înseamnă iubirea soțului și a copiilor, singura pentru care merită să lupte. Să fie oare prea târziu? O poveste emoționantă despre familie, dăruire, sacrificiu și devotament, dar mai presus de toate despre un om care riscă totul în numele iubirii.


Hmm, am citit cartea asta acum ceva timp, parcă vara trecută dacă țin bine minte, deci să văd ce mai îmi amintesc din ea.
Când am citit rezumatul de pe spate am fost convinsă că îmi va plăcea. Și așa a și fost. Da, e drept că după ce a avut loc acel accident, iar Mikaela intră în comă și toate momentele alea în care Liam îi tot povestea despre viața lor împreună m-au plictisit un pic, asta pentru că mie îmi plac mai mult cărțile cu multă acțiune. Dar după ce Liam află de micul secret al soției lui, că a mai fost căsătorită o dată și cu o persoană celebră, parcă lucrurile au început să devină mai interesante. El înțelege astfel anumite lucruri despre Mikaela care atunci când a luat-o de soție l-au lăsat puțin confuz. 
Cred că unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la cartea asta a fost că Liam nu a încetat nicio clipă să spere că soția lui își va reveni și că a făcut orice îi stătea în puteri pentru a face ca acest lucru să se întâmple. Chiar dacă asta implica să-i ceară ajutorul fostului soț al Mikaelei.
Mie mi s-a părut o carte foarte frumoasă care mi-a transmis un mesaj puternic și cu siguranță merită citită, chiar dacă e puțin mai tristă pe parcurs.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu