Grey's anatomy

Grey's Anatomy is a medical drama about a group of surgeons working at Seattle Grace Hospital. The show centers around Meredith Grey (Ellen Pompeo) and her life as a resident at the hospital. In addition to her relationship with her neurosurgeon husband, Derek Shepherd (Patrick Dempsey), and best friend Cristina Yang (Sandra Oh), it also explores her relationships with her peers and the other doctors around her. Each episode dives into different medical cases and personal dramas of the doctors at Seattle Grace, with Dr. Owen Hunt (Kevin McKidd) at the helm of the surgical department as the new Chief of Surgery. 


M-am apucat recent de acest serial, abia am terminat primul sezon. Am început să mă uit din curiozitate după ce am văzut câteva episoade la televizor. Mi s-a părut interesant, chiar dacă mie nu îmi plac spitalele și doctorii și cam orice are legătură cu ei, așa că am decis să văd tot serialul, de la început până la sfârșit.
Momentan, pot spune că îmi place destul de mult, mai ales că nu se concentrează atât de mult pe ceea ce se întâmplă în mod normal într-un spital și pe operații și boli, ci mai mult pe personaje și pe relațiile dintre ele. Desigur, apar operații și tot felul de informații despre diverse boli, că doar acțiunea se desfășoară într-un spital, dar nu o să vedeți foarte mult sânge sau imagini cu organe și alte asemenea. Este arătată sala de operație și doctorii explică ce fac ei acolo, dar de obicei camera se află pe doctori și mai rar și puțin pe cel ce se află pe masa pe operație.
Uitându-mă la primele episoade eu una am găsit și niște chestii care m-au distrat, chiar dacă serialul nu este comedie. Și anume faptul că internii se "bat", la figurat, pentru diverse cazuri și pacienți și pentru șansa de a participa la diverse operații împreună doctorii specialiști. Nu știu de ce, dar pe mine mă distrează să-i văd alergând de colo-colo, vrând să obțină cazuri cât mai interesante, ca să zic așa.
Îmi plac personajele, mai ales Meredith, Izzie, Derek, Cristina și Bailey. Dar personajul meu favorit este cu siguranță doctorița Bailey. Chiar dacă este mai afurisită și le face viața puțin grea noilor rezidenți îmi place de ea deoarece știe să-și impună foarte bine punctul de vedere, nimeni nu îndrăznește să se contrazică cu ea(asta și de teamă cred eu) și pentru faptul că, sau cel puțin eu așa cred, este o doctoriță foarte bună.
Și mă mai distrează și relația dintre Meredith și Derek, pentru că ea refuză să iasă cu el din simplul motiv că Derek este șeful ei, iar el nu renunță, indiferent de câte ori i se răspunde cu "nu".
Desigur, mai sunt și situații în care unii pacienți nu pot fi salvați și mai există și episoade care te țin cu sufletul la gură deoarece nu știi ce anume se va întâmpla și speri că totul se va termina cu bine(cum am zis, am văzut câteva episoade la televizor) și situații nu tocmai fericite.
Mie îmi place, chiar dacă mai arată organe și puțin mai mult sânge pentru gustul meu, îmi place povestea și modul în care este prezentată viața doctorilor din acel spital. Dacă nu vă plac genul ăsta de lucruri mai bine nu vă uitați, dar altfel mie mi se pare un serial bun care merită văzut.

Comentarii

  1. Nici eu nu mă dădeam în vânt după seriale cu doctori, dar mor după Grey's Anatomy! :D
    Este un serial foarte bun din care se pot învăța multe..

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma uit la Grey's Anatomy,e un serial mai mult decat superb!:X

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu