marți, 5 iunie 2012

Achiziții de la Bookfest

Sincer, nu credeam că voi ajunge la Bookfest. Nu am mai fost niciodată până acum. În parte pentru că niciodată nu aflam la timp când e sau, dacă se întâmpla să aflu, ori nu eram în București, ori aveam altă treabă exact în perioada aia și uite așa tot timpul ratam evenimentul, Dar de data asta am reușit să aflu din timp și am convins-o pe mama să mergem. :D
Ce pot să zic? Mareee greșeală am făcut :)) De ce? Pentru că nu am fost suficient informată și am plimbat-o pe mama pe acolo până au luat-o durerile de picioare. :)) Dar eu zic că a meritat, iar mama e de acord cu mine, pentru că am găsit cărți mai ieftine decât în librărie și, cum amândurora ne place să citim, nu am plecat cu mâna goală.
Iar acum să vă arăt ce am luat:

Școala pentru soți de Wendy Holden. Cele din ediția chick sunt de obicei amuzante și ușor de citit, iar la zece lei chiar nu aveam nimic de pierdut.

Accidentul de Nicholas Sparks. Asta, ca și cea de mai sus, a fost luată de mama; îi place cum scrie Nicholas Sparks ca și mie de altfel, iar pe asta nu o avem. Plus că mi-a zis că e frumoasă povestea :)

Salvează-mă de Guillaume Musso. Acest autor este de departe unul dintre favoriții mei :D Am citit până acum trei cărți scrise de el, cu subiecte diferite și toate mi-au plăcut foarte mult ^^

Confesiuni nocturne de Freya North. Asta a fost luată datorită prețului și a descrierii de pe spate. Sincer, nu prea îmi e clar despre ce e vorba, dar tot cred că o voi citi; până la urmă, nu se știe niciodată. :)

Și... piesa de rezistență, ca să zic așa, Maximum Ride  de James Patterson :D Asta a fost greșeala mamei pentru că la final am ajuns, datorită ei, la standul Corint, iar cartea mi-a sărit imediat în ochi. Ce-i drept, cred că m-am învârtit pe lângă ea cel puțin zece minute, pentru că nu eram eu prea sigură că merită, dar după ce am citit prologul și un capitol am hotărât că îmi va plăcea, plus că în librărie sigur era mai scumpă. 
Așa că nu am reușit să rezist și mi-am făcut singură un cadou ^_^

Și la final setul complet de cărți pe care le-am luat împreună cu mama sâmbătă de la Bookfest :D


Acum chiar că voi avea ce citi când voi avea mai mult timp liber, adică după ce termin cu bacul :)) Sunt cărțile astea plus Fantomele ne știu toate secretele și Viața mea pe net. 

3 comentarii:

  1. Uhuuu... Frumoase:D Sa le citesti cu placere, dupa ce termini cu bacul, desigur:D Succes!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi! :D Abia aștept să am ceva mai mult timp liber ca să încep să citesc :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai o leapsa la mine!:D http://i-am-wide-awake.blogspot.ro/2012/06/parerea-mea-despre-concursurile-online.html

    RăspundețiȘtergere