"Blestemul focului(Elita Întunecată #1)" de Chloe Neill

Lily Parker este trimisă de părinții ei la școala-internat Sfânta Sofia din Chicago deoarece ei urmau să plece într-o călătorie sabatică în Germania. Lily nu este foarte încântată de ideea de a părăsi orașul Sagamore și școala la care învățase până acum, dar nu prea are de ales. Ajunsă acolo își face o nouă prietenă în Scout Green, o fată care se deosebește de restul fetelor Sfintei Sofia prin părul blond cu vârfuri închise la culoare și prin cercelul din nas. Cele două se înțeleg foarte bine, iar Scout îi face o mică prezentare a celorlalte două colege de apartament, a găștii fițoaselor și altele. 
Doar că, faptul că noua ei prietenă dispare noaptea și se întoarce în apartament foarte târziu îi dă de gândit lui Lily, dar nu reușește să afle nimic de la Scout. Secretul ei iese însă la iveală atunci când, aflată la subsol, deoarece căzuse într-o capcană a găștii fițoaselor, Lily vede câteva chestii care nu sunt tocmai normale, și în care este implicată Scout, și este lovită de blestemul focului, iar în cele din urmă primește și mult dorita explicație.
Însă, ceea ce tocmai a aflat o cam sperie puțin, iar acestui lucru i se mai adaugă și faptul că află că părinții ei nu îi spuseseră tot adevărul în legătură cu profesiile lor. Iar când îi mai apare și un semn întunecat pe spate lucrurile nu pot deveni decât mai interesante.
Cartea asta mi-a plăcut foarte, foarte, foarte mult. A fost exact pe gustul meu. Bine, eu am și o slăbiciune pentru cărțile cu magie. Oricum, mie mi s-a părut că această carte a avut tot ce îi trebuie. Acțiunea nu a fost foarte alertă, dar cred că a fost mai bine așa. Dacă ar fi fost prea alertă cred că m-aș fi pierdut pe undeva prin tot ce se întâmpla. Personajul meu favorit este de departe Scout. Este o fată cu simțul umorului care o ajută pe Lily să se obișnuiască cu școala de fete Sfânta Sofia și a cărei personalitate în sine mie îmi place mult, plus niște replici geniale.
Singura chestie pe care aș avea să o reproșez acestei cărți ar fi faptul că, deși la un moment dat era evident că Michael și Scout se plac și că și Lily și Jason se plac (îl ador pe băiatul ăsta cam din toate punctele de vedere!!), nu s-a insistat pe asta, a fost lăsat mai la o parte. Ok, au fost multe chestii care s-au întâmplat, dar romantica din mine nu se împacă prea bine cu chestia asta. Eh, sper măcar că se va întâmpla ceva între ei în volumul al doilea.
Finalul cărții m-a lăsat cu dorința de a citi mai mult. Vreau continuarea!!! Adică s-a terminat fix când totul devenea din ce în ce mai interesant. Aș zice că ăsta e un lucru bun, doar că mie nu îmi place să aștept continuările seriilor :))
Este o carte foarte drăguță, care eu cred că merită citită ^^

Comentarii

  1. De când vreau şi eu să-mi cumpăr cartea! N-am avut ocazia să o fac, dar poate o voi cumpăra odată şi odată, chiar merită citită din câte observ.
    Deobicei cărţile care au continuări se termină aşa ca în pom şi te lasă cu sufletul la gură.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar așa s-a terminat și asta, iar mie nu-mi place să aștept :)) Noroc că am găsit volumul doi în engleză că altfel... :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu