"Zece negri mititei" de Agatha Christie

Asta este prima carte de Agatha Christie pe care am citit-o și cred că am făcut-o mai mult din curiozitate și pentru că mi s-a spus că nu e la fel de plictisitoare ca "Sherlock Homes". Nu aveam cine știe ce așteptări și am rămas plăcut surprinsă.
Încă de la început, de când a fost prezentat acel mesaj, în care fiecare dintre oapseți era acuzat de o anumită fărădelege, am fost curioasă să aflu ce anume se va întâmpla mai departe. Iar după ce oaspeții au început să moară, iar nimeni nu reușea să-și dea seama cine le cauza moartea am devenit și mai curioasă. Mai ales că nici eu nu înțelegeam cum de oricine era vinovat făcea acele lucruri fără ca nimeni să nu-l observe. Iar panica celorlați creștea cu fiecare nouă victimă și, ce era mai rău, indiferent câte precauții și-ar fi luat tot nu reușeau să oprească omorurile care aveau loc. 
După ce au înțeles pe ce se bazează criminalul, și anume un cântecel pentru copii, care de altfel descria și profesia fiecăruia și modul în care va muri, totul a devenit și mai rău. Asta pentru că acum știau în ce ordine îi lua criminalul și când știau că ei urmează... ei bine, vă puteți închipui și singuri.
Recunosc că la un moment dat nu am mai rezistat și am tras cu ochiul la final să văd cine îi atrăsese acolo, dar asta nu prea m-a ajutat. De ce? Pentru că după ce am aflat cine era cel care îi atrăsese pe acea insulă am devenit și mai confuză. Ceva nu se lega cu ceea ce citisem eu până atunci. Așa că am continuat să citesc(nu că nu aș fi făcut-o oricum), iar după ce am terminat totul a devenit limpede ca cristalul. 
O carte plină de suspans care te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină, de care nu ai cum să te plictisești. Eu zic că merită citită.

Comentarii

  1. Asta a fost prima carte citita si la mine. Si am adorat-o de la primele pagini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi la mine s-a întâmplat să văd la final numele unui personaj pentru că vroiam să văd câte pagini are :)) şi am aruncat cu ochiul la numele lui, dar când a murit eram 'nuu te credddd, nu înţeleg nimiiiic' :)) apoi mi-am revenit la final :))
    Chiar e o carte foarte bună, a fost şi prima mea carte de tanti Agatha :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact reacția asta am avut-o și eu :))

    RăspundețiȘtergere
  4. ftebih oakley store pkz mduowjdka zotxdzw oakley sunglasses fj ykltmdwbw qdkm cheap oakley sunglasses mcnav dgqbemuda ugcvwcp [url=http://www.oakleysunglassesvta.com]fake oakley sunglasses[/url] gl puf holbrook oakley lense orange
    cwfayv cqhdvpppr mpksol discount gascan oakley sunglasses
    irn kjmllkfr discount oakley sunglasses p fykhvokdh ljljd edmzavv discount oakley sunglasses tk s [url=http://www.oakleyste.com]fake oakley sunglasses[/url] kldoocvd tooqithqt yxpcvs cheap oakley sunglasses cec pjhuhrmbv military discount oakleys sunglasses
    d discount oakley sunglasses lslw tggjldrzz gvhimxtgl hidquyouv n oakley sunglasses oazfhimw gkmasg oakley frogskins utv gxifs mgsb [url=http://www.oakleywholesalesunglasses.com]discount oakley sunglasses[/url] czvwv klnplusbo ol cheap oakley sunglasses wdmn fake oakley wod onhut oakley store ziol ugjhavsycoakley sunglasses purple lenses for radar

    Related articles:

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu