joi, 26 iulie 2012

"Cianură pentru un surâs" de Rodica Ojog-Brașoveanu

De ceva vreme tot îmi propun să citesc romane scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu, mai exact de când mi-a povestit mama despre cum scrie autoarea, dar până acum nu am avut chef de ele. Iar cum mă plictiseam eu la un moment dat am văzut pe masă cartea și mi-am zis: de ce nu?
Recunosc că a trebuit să îi pun vreo două întrebări mamei pentru că, fiind scrisă în perioada comunismului, anumite chestii mă băgau puțin în ceață. Dar după ce am primit lămuririle totul a fost ok.
Totul începe în momentul în care locatarii unui imobil descoperă din greșeală două tablouri ascunse, un Rembrandt și un Goya originale. Melania Lupu își contactează o cunoștință interesată de astfel de tablouri care ar fi dispusă să cumpere cele două opere. Așteptând ca respectivul să ajungă cei cinci își fac tot felul de planuri în legătură cu ce vor face cu banii. Doar că între timp unul din ei moare otrăvit cu cianură. Ceilalți, îngrijorați de faptul că nu vor reuși să vândă tablourile dacă miliția le va descoperi fac în așa fel încât respectivul să pară că s-ar fi sinucis. Dar decesele nu se opresc aici, iar cei rămași în viață încep să devină foarte paranoici și foarte atenți la cei din jurul lor, bănuindu-se unul pe altul de crimă. Iar maiorul Cristescu încearcă din răsputeri să elucideze misterul și să-l descopere pe adevăratul criminal.
Sincer, atunci când am citit undeva că Rodica Ojog-Brașoveanu a fost supranumită Agatha Christie a României m-am întrebat de ce anume. La finalul acestui roman am înțeles de ce. Cartea asta mi s-a părut de altfel și amuzantă în anumite părți. Au fost câteva chestii care chiar m-au făcut să râd și chiar nu m-aș fi așteptat. Recunosc de asemenea că atunci când am ajuns la ultimul capitol eram foarte confuză pentru că părea atât de evident cine era cel care pusese la cale toate crimele și totuși parcă ceva nu se potrivea. Iar când am aflat cine era de fapt făptașul, de ce făcuse tot ce făcuse și cu anume procedase... ei bine, am rămas mască de uimire. Nu mi-a venit să cred. Deși trebuie să spun că nu a fost menționat un anumit detaliu destul de important legat de cel care plănuise totul. Nu că mi-aș fi dat eu seama cum stăteau de fapt lucrurile chiar dacă ar fi fost menționat, dar na.
Acum sunt chiar curioasă în legătură cu următoarele volume ale acestei scriitoare și cred că le voi citi. Îmi place stilul în care a fost scrisă cartea și chiar mă duce puțin cu gândul la Agatha Christie, chiar dacă stilul e totuși diferit de al acelei scriitoare.

Un comentariu:

  1. Te provocăm! http://walking-on-letters.blogspot.ro/2012/07/book-lovers-challenge.html

    RăspundețiȘtergere