vineri, 20 iulie 2012

"Conacul dintre dealuri" de Agatha Christie

În primul rând, aș vrea să spun că Agatha Christie este o scriitoare absolut genială. Am citit doar trei cărți scrise de ea și sunt deja convinsă că-i voi citi toată seria. 
Primele două sute de pagini prezintă relațiile dintre personajele cărții și modul în care îi vede fiecare pe restul. Sincer, eu mă așteptasem ca crima să aibă loc mai devreme, dar pot de asemenea să spun că nu m-am plictisit deloc până atunci. De fapt, în felul ăsta am ajuns să cunosc mai bine personajele.
Poirot este invitat de către Lucy Angkatel să ia prânzul la conacul ei, însă când ajunge acolo dă peste un peisaj neobișnuit. Un bărbat întins lângă piscină într-o baltă de sânge și soția sa ținând în mână un revolver. Și bineînțeles ceilalți oaspeți privind scena. La început el crede că asta este o glumă organizată de Lucy Angkatel, dar curând află că nu este așa, ci că acolo avusese loc o crimă. La început totul pare simplu: inspectorul Grange, chemat la fața locului, consideră că soția îl ucisese din gelozie, însă în timp ce lucrurile sunt cercetate mai îndeaproape el și Poirot ajung la concluzia că lucrurile sunt mult mai complicate decât au părut la început.
Pe parcursul cercetărilor pare că toți oaspeții sunt suspecți și că fiecare avea propriile motive pentru a-l împușca pe John Christow. 
De data asta am încercat să urmăresc și eu indiciile sperând să-mi pot da seama cine anume era vinovat. Iar la un moment dat chiar îmi formasem o teorie în minte. Dar aceasta a fost destul de repede spulberată de evenimentele ce aveau loc în carte, iar la final, ca de obicei de altfel, nu mi-a venit să cred cine anume plănuise de fapt toată chestia. Era ultima persoană pe care aș fi bănuit-o, dar mie de obicei așa mi se întâmplă.
Îmi place mult cum scrie această autoare. E ușor de urmărit și nu te plictisești nicio clipă, iar suspansul e prezent pe tot parcursul cărții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu