"Maximum Ride: Experimentul Angel" de James Patterson

Recunosc că la un moment dat în timp ce citeam mi-am spus că această carte o să mă dezamăgească în final, mai ales că avusesem și niște așteptări destul de mari. Dar, din fericire, m-am înșelat. 
Cartea prezintă povestea a șase copii -Max, Fang, Iggy, Nudget, Gasman și Angel- care în urma unor experimente realizate de niște savanți de la un institut numit Școala au sfârșit având un ADN de 98% oameni și 2% păsări. Ceea ce înseamnă că au aripi și pot zbura. Da, chiar zboară! Ei scapă din Școală și trăiesc într-o casă undeva la munte și totul pare că se desfășoară destul de ok până în momentul în care apar Eliminatorii, tot niște experimente ale școlii, și o răpesc pe Angel, cea mai mică membră a grupului. Restul stolului pleacă să o salveze, iar de aici începe practic toată acțiunea. Iar cartea asta are suficientă acțiune.
La un moment dat aș fi îndrăznit să spun că totul se petrece prea repede și că nu există suficiente momente de respiro, dar, din nou, m-am înșelat. Bine, nu vă gândiți că acțiunea stă pe loc prea mult. Nu, în niciun caz. Exact când începi să crezi că s-au mai liniștit apele se întâmplă ceva care îți demonstrează contrariul, iar acțiunea o ia din nou din loc.
Cartea asta, în cele din urmă, mi-a plăcut. Are și momente și scene amuzante și momente triste și momente care te înduioșează și momente care te înfurie pentru că bieților copii li se întâmplă multe lucruri nu tocmai plăcute. Nu lipsesc nici întorsăturile de situație, și sunt câteva, ceea ce pe mine cel puțin m-a făcut să devin foarte curioasă în legătură cu ceea ce se va întâmpla în continuare. Iar la un moment dat chiar voiam să aflu cât mai multe.
Dacă ar fi fost o carte de sine stătătoare cred că nu mi-ar fi plăcut atât de mult pentru că lasă multe întrebări fără răspuns. Dar ca serie mie mi se pare că promite și sunt curioasă să aflu mai multe despre acești copii, despre cum au ajuns să facă parte din acel experiment, despre părinții lor și multe altele.
Personajele sunt foarte simpatice și bine construite. Favoriții mei sunt Fang și Iggy. Da, știu că Max e personajul principal, dar în ultimul timp am o slăbiciune pentru personajele secundare. 
Acum sunt curioasă să aflu ce le rezervă viitorul acestor copii, mai ales că s-a tot insistat pe destinul lui Max la un moment dar și încă nu s-a ajuns acolo. Eu una am rămas cu impresia că mai sunt multe lucruri de descoperit și sper ca în cele din urmă acești copii să poată trăi liniștiți. 
Dacă vă place genul Science Fiction, atunci eu una recomand această carte.

Comentarii