vineri, 17 august 2012

Words from books...(10)

"Regret enorm tot ce am făcut și dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș plăti oricât. Dacă doar așa pot să-mi schimb trecutul, mi-aș da și viața să pot șterge greșelile prostești din acea vreme și să schimb totul. Să pot alege o viață normală. Oricât de mult am încercat să ascund, urmele trecutului meu mă urmăresc și acum. Lasă în urmă răni care nu vor să se vindece niciodată. Răni care îmi amintesc mereu de prostia adolescenței mele și de greșelile care m-au marcat pentru totdeauna.
Iar prețul plătit cântărește prea mult pentru mine și acum. Dacă nu i-aș fi rănit și pe ceilalți! Dacă aș fi știut să-i feresc de prostia mea, poate multe lucruri nu s-ar fi întâmplat."

"Trebuie să lupt pentru iertarea persoanelor în fața cărora am greșit, dar două dintre ele nu mai sunt în viață. Au dispărut în negura eternității... M-au lăsat să trăiesc cu regretul de a nu le fi cerut iertare, de a nu le fi salvat de suferință."

"Propria mea mamă mă urăște, sora mea a murit.
Am rămas singură, într-o lume în care nu mă mai recunosc. Propria mea casă mi-e străină, iar familia mea, un grup de necunoscuți."

"Nu reușesc să-mi revin și apartamentul ei multiplică durerea. Să stau într-un loc plin de amintirile și prezența ei nu este cel mai bine pentru mine, dar nu vreau să mă despart de ea. Nu vreau să-i dau drumul de lângă mine. Nu încă."

"Dar nu, nu mai sunt aceeași inocentă de-acum nouă ani. Acea adolescentă dulce și naivă a dispărut. În urma ei a rămas un suflet disperat, fără vindecare. Deși timpul trece, urmele trecutului devin și mai puternice, te bântuie. Când amintirile se joacă cu prezentul precum un copilaș cu o mașinuță nouă, nu ai altceva de făcut decât să accepți și să speri că se va termina curând. Dar, într-un asemenea caz, singura salvare este moartea. Poate doar așa amintirile vor înceta să mai rănească."

"Sunt prea confuză ca să știu ce este bine sau rău. Puțin îmi pasă că sunt la începutul unei anchete care mă distruge încet și dureros. Știu doar că nu vreau asta, că nu mai pot. Cedez cu fiecare secundă, voința îmi slăbește. Mă pierd în propriile mele îndoieli și temeri, fără vreo șansă de a reveni vreodată la realitatea absentă de dinainte. Mă sting ușor precum flacăra plăpândă a unei lumânări. Fără scăpare."

"Când viața ia o altă întorsătură și lucrurile nu se întâmplă exact în modul în care tu ai anticipat că se vor întâmpla, nu ai cum să dai înapoi. Când dragostea îți taie calea și te poartă spre noi drumuri și decizii, magia ei te face să uiți de rațiune pentru un moment. Te convinge să te bucuri de ceea ce ai, gândindu-te că poate mâine, ceea ce azi numești paradis, se poate transforma într-un adevărat abis al suferinței. Salvarea vine în momentele în care te aștepți cel mai puțin, de la persoana cea mai nepotrivită să te ajute. Sau poate chiar acea aparentă nepotrivire poate fi adevărata cale spre fericire."

"Dragostea nu întreabă niciodată și nici nu cere permisiune. Se instalează pur și simplu în sufletul cuiva și îl ajută să crească odată cu ea. Îl înfrumusețează, îi deschide ochii spre noi orizonturi. Îl face să cunoască fericirea, îi oferă nopți pierdute în care se gândește doar la persoana iubită. Îi este tovarăș de drum și la bine, și la rău. Este acolo mereu, ca o parte din sufletul victimei sale. De parcă ar fi fost acolo de la început și acolo este locul ei de-acum încolo. Dragostea nu anunță când vine; dă de știre doar când trece la acțiune."

Crimă la timpul trecut de Adina Speteanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu