"Bună seara, Melania!" de Rodica Ojog-Brașoveanu

Cartea asta continuă acțiunea din Cianură pentru un surâs în sensul că Melania, îndrăgostită fiind de tabloul lui Goya pe care nu a reușit să-l păstreze, se hotărăște să-l fure de la muzeu. Și, cum o femeie în vârstă nu poate comite de una singură un furt, își găsește trei ajutoare. Iar modul în care îi convinge pe cei trei să o ajute, prin diverse promisiuni, pe mine una chiar m-a amuzat. Nu ai crede niciodată faptul că o bătrânică puțin cam excentrică ca Melania Lupu ar fi în stare să conceapă un asemenea plan elaborat și să mai și convingă trei persoane să facă treaba cea mai grea și anume să intre în muzeu și să ia tablourile. Mi s-a părut genială partea aia.
La început planul pare să meargă ca pe roate, doar că nici măcar Melania nu le poate prevedea pe toate, iar la un moment dat lucrurile o iau puțin, sau puțin mai mult, razna. Iar când sunt implicați o bătrânică care vorbește mai mereu cu motanul ei, trei hoți urmăriți de miliție care nu sunt tocmai cu toate mințile acasă și trei bătrânei speriați de întreaga situație, care sunt ținuți ostatici, neștiind ce anume se petrece cu adevărat, e clar că lucrurile nu au cum să fie decât foarte haioase. 
Și am uitat complet de maiorul Cristescu și locotenentul Azimioară, care vor trebui să se ocupe de acest caz. Iar când maiorul aude că Melania Lupu e implicată... ei da, reacția e pur și simplu hilară. 
Oare va reuși Melania să pună mâna pe tabloul mult dorit, fără să fie prinsă, sau maiorul Cristescu o va învinge de data asta? 
Deci pot spune că o ador pe Melania. Pe lângă faptul că mi se pare absolut adorabil modul în care vorbește și se poartă cu Mirciulică, are o minte foarte ageră și știe mereu cum să se descurce într-o situație atunci când lucrurile nu decurg exact așa cum și-ar fi dorit. Cât despre maiorul Cristescu... la un moment dar mi s-a făcut milă de el. Și-a găsit un adevărat adversar în Melania.
Am râs suficient pe parcursul aceste cărți și cred că aș fi râs și mai mult dac aș fi înțeles diverse subtilități din vremea comunismului. Dar a fost ok și așa. Noroc cu mama care poate să mă mai lămurească și pe mine.
Abia aștept să văd ce-i va mai trece prin minte Melaniei în următorul volum și dacă pe maiorul Cristescu îl vor ține suficient de mult nervii, pentru că sunt convinsă că cei doi se vor întâlni în continuare unul cu celălalt.

Comentarii