"Ember(Ember #1)" de Madison Daniel

A trecut cam mult de când am postat ultima recenzie. Am început la un moment dat să citesc ceva, dar nu mi-a plăcut și am renunțat. Apoi mi-am amintit de cartea asta pe care voiam să o citesc de ceva timp.
Deci, este vorba de Max Valentine care se mută pe insula unde locuia unchiul lui după moartea tatălui său. Aici le întâlnește pe cele două fete care îi vor cam da dureri de cap: Sam, data simpatică cu care se înțelege de minune din prima întâlnire, și Asia, fata misterioasă pe care toți locuitorii insulei o consideră blestemată. Max se simte atras de amândouă, iar de aici viața li se complică și mai mult decât era deja. 
Pentru cei care nu știu, Max are un secret: nu știu dacă explicația este cea mai bună, dar el poate controla focul, sau nu, depinde de cum stă cu temperamentul.
Acum, atunci când am început să o citesc aveam așteptări destul de mari pentru că auzisem foarte multe lucruri bune despre cartea asta. Și nu aș putea spune că nu mi-a plăcut, pentru că nu este așa. Chiar mi-a plăcut de Max la început. Era amuzant, și-a făcut destul de repede vreo doi prieteni, plus Sam, a intrat în trupa lor, iar totul mi s-a părut foarte frumos. Prima oară când am citit despre Asia îmi formasem o părere nu tocmai bună despre ea, dar după ce am aflat mai multe despre ea a început să-mi placă. Pe scurt, la un moment dat îmi plăceau toate cele trei personaje principale: Max, Sam și Asia. Am putut să înțeleg de ce îi era greu lui Max să o aleagă pe una dinte ele.
Apoi, după un anumit punct, nu mi-a mai plăcut niciunul din ei. Nu știu, m-au dezamăgit. Iar după aceea lucrurile au început să o ia în jos pentru mine și m-am simțit din ce în ce mai dezamăgită de poveste. Recunosc că lucrurile parcă s-au mai rezolvat pe la final, dar după ce am terminat nu eram sigură dacă să râd de cum s-a sfârșit totul sau să țip un mare 'ceeeee?'. Serios, dintre toate finalurile și după tot ceea ce s-a întâmplat...
Ce m-a deranjat cel mai tare la cartea asta și ceea ce m-a făcut de câteva ori să devin confuză a fost faptul că, deși povestea este spusă la persoana întâi din punctul de vedere a lui Max, uneori el povestea despre niște lucruri care se întâmplau în absența lui. Iar povestirea era tot la persoana întâi.
Per total, nu pot spune că a fost o carte îngrozitoare sau ceva, pentru că nu a fost. Dar pe mine m-a dezamăgit.

Comentarii

  1. Salut!

    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.

    :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu