sâmbătă, 20 octombrie 2012

Heroes

Chiar voiam să mă mai apuc de un serial, iar de ăsta auzisem de la cineva și am fost curioasă.
Deci, din câte știu până acum, iar eu sunt doar la sezonul 1, este vorba, în principiu, de persoane care descoperă că sunt deosebite. În ce sens deosebite? Află că pot face anumite lucruri pe care alte persoane nu le pot face. De exemplu, printre altele, cititul gândurilor, teleportare, văzutul viitorului și altele. Iar unii dintre cei cu astfel de puteri capătă ideea că trebuie să salveze lumea. Drăguț, nu? Eh, și mai departe nu știu, că încă nu am avansat chiar așa mult cu serialul ăsta. Oricum, ceea ce pot spune e că momentan îmi place. Are multă acțiune, iar la finalul fiecărui episod vreau să trec cât mai repede la următorul pentru a afla ce se întâmplă mai departe.
Ce aș mai putea să spun? Chiar mi se pare interesant. Sigur, mai sunt și unele lucruri la care prefer să nu mă uit, asta pentru că eu cu sângele nu mă prea împac, dar în mare este foarte ok serialul ăsta.
Acum, lucrurile devin din ce în ce mai încurcate și am o mică nelămurire în legătură cu cine sunt personajele pozitive și cele negative, dar presupun că mă voi lămuri pe parcurs. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu