vineri, 19 octombrie 2012

In the end...

Totul mi se pare atât de ciudat acum... Pericolul practic a trecut, iar totul s-a sfârșit cu bine, chiar dacă la un moment dat eram convins că nu va fi așa.
Și atunci de ce mă simt așa?
Încă de atunci tot am senzația că ceva nu este așa cum ar trebui să fie. Dar, oricât m-aș gândi la asta, nu pot spune exact ce anume. Iar acum stau și o privesc cum stă în mulțimea aceea de elevi și privește din când în când în jur și nu pot să nu mă gândesc întruna la faptul că ceva nu e bine. Nu îi pot vedea ochii din cauza bretonului, dar chiar și așa știu că ea nu se gândește la cele întâmplate și probabil că nu a făcut-o niciodată de atunci. Nu e stilul ei. 
Și în secunda aceea mă lovește un gând.
Oare mai e acceași fată lipsită de apărare pe care am cunoscut-o cu câteva luni în urmă?
Și, privind-o cum râde la gluma prietenului ei cel mai bun, îmi dau seama imediat care e răspunsul... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu