Someday, maybe...

 - Mai povestește-mi despre ea, mami, a rugat-o fetița cu ochii strălucindu-i de nerăbdare.
Femeia i-a zâmbit, a acoperit-o mai bine cu pătura și a început să povestească, continuând să zâmbească.
- Hmm, de unde să încep de data asta? A fost întotdeauna o fată plină de energie, mai tot timpul alerga pe undeva, sau se urca în copaci sau cine știe ce alte năzdrăvănii, i-a zis gesticulând în același timp.
- Și nu se lovea? A întrebat-o fetița foarte curioasă.
- Ba da, de foarte multe ori, i-a zis mama ei chicotind. Tot timpul se întorcea plină de julituri acasă, iar tatăl tău o certa de fiecare dată. Dar era inutil, pentru că, oricât i s-ar fi repetat aceleași lucruri, și oricât de julită ar fi fost, următoarea zi o lua de la capăt. Iar eu tot timpul îi pansam rănile.
Fața fetiței a devenit mai tristă.
- Nu mi-o prea amintesc, a zis mai încet de data asta. Chiar crezi că se va întoarce?
- Sunt sigură că se va întoarce. Și tu ar trebui să fii.
- Dar unde crezi că este? A întrebat foarte curioasă. 
- Undeva printre toate acele lumi care există. Sunt sigură că e bine și sănătoasă. Nu-mi fac griji, mereu a știut  cum să se descurce.
În acest timp, sprijinit de tocul ușii stătea un bărbat care nu putea fi decât tatăl copilei. În ochi am putut ghici o mare tristețe, care probabil că nu va trece niciodată. Nu credeam că împărtășea speranța soției sale. Cu toate astea, nu a întrerupt-o nicio clipă pe femeie. A lăsat-o să termine, iar apoi amândoi i-au urat noapte bună fetiței, mama a sărutat-o pe frunte, iar după aceea au stins lumina și au ieșit din cameră.
În tot acest timp eu stătusem cocoțată pe creanga unui copac de unde putusem să văd și să aud destul de bine totul, mai ales că geamul era întredeschis. Frunzele erau destul de dese, iar noapte suficient de întunecată, astfel încât eram sigură că nu ar fi avut cum să mă vadă. 
Am coborât, cu inima cât un purice după tot ceea ce auzisem, iar înainte de a pleca de acolo am mai privit o dată afișul care încă se mai afla lipit de poartă. Un afiș cu chipul fetei despre care femeia aceea tocmai îi povestise fiicei ei. Un chip pe care eu îl cunoșteam prea bine, chiar dacă se mai schimbase odată cu trecerea timpului.
Și acum? M-am întrebat privind încă o dată spre fereastra fetiței.

Comentarii