joi, 29 noiembrie 2012

Wish you were there

- Ești încă supărată pe mine? A întrebat-o.
- Nu, i-a răspuns, însă nu s-a întors cu fața spre el. 
O vreme a domnit liniștea. Niciunul din ei nu știa ce anume să zică. Poate că, până la urmă, nu erau foarte multe de spus. Sau poate chiar nimic...
- Îmi pare rău, a rupt el în cele din urmă tăcerea.
- Pentru ce îți ceri scuze?
- Pentru tot ce am făcut atunci. Pentru faptul că nu am fost lângă tine atunci când ai avut nevoie cel mai mult... Nu am am avut nici cea mai vagă idee că se va ajunge aici...
Atunci ea s-a întors spre el, iar pe fața ei nu se putea citi nici măcar o urmă de supărare sau furie. Poate doar tristețe.
- Nu sunt supărată pe tine, serios. Am înțeles de ce ai luat acele decizii. Poate că lucrurile au degenerat puțin, dar cred, nu, știu că dacă aș fi fost în locul tău aș fi făcut exact acelaș lucru. Tot ce mă deranjează e faptul că ea nu a înțeles mesajul pe care ai vrut să-l transmiți atunci. Nu s-a schimbat absolut deloc.
- Am auzit, a zis el privind în altă direcție.
- Știi... mi-ai lipsit în toți acești ani, a spus ea după o pauză. 
Și-a îndreptat ochii spre ea. 
- Și tu mi-ai lipsit, surioară, a spus cu un zâmbet trist pe față.

Quotes, quotes, quotes

miercuri, 28 noiembrie 2012

O poveste de suflet pentru suflet

"ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALĂ 

Acum douăzeci de ani lucram ca și taximetrist ca să mă întrețin. Într-o noapte când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era acoperită în întuneric, doar cu excepția unei singure lumini la o fereastră de la parter... 
În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. 

Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. 

Deci am mers și-am bătut la ușă .
- Doar un minut, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. 
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. 
După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. 
Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca și o femeie dintr-un film din anii '40. 
Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai nici un ceas pe pereți, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticlă. 
- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? Zise ea. 
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitatea mea. 
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată. 
- Oh, sunteți un băiat așa de bun! Zise ea 
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă, și apoi m-a întrebat:
- Ai putea să conduci prin centrul orașului? 
- Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid. 
- Oh, nu contează, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil... 
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteietori...
- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie... a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp...
În tăcere am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
- Pe ce rută ați vrea sa merg? Am întrebat. 
Pentru următoarele două ore am condus prin oraș. 
Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca și operator pe lift. 
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă care odată fusese o sală de bal unde obișnuia sa meargă la dans pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere. 
Cum prima aluzie de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-o dată: 
- Sunt obosită... Hai să mergem. 
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. 
Era o clădire ieftină, ca și o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi cum am și ajuns acolo. Erau atenți și concentrați asupra fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile. 
- Cât vă datorez? A întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul. 
- Nimic, am zis eu. 
- Dar trebuie și tu să te întreții. 
- Nu vă faceți griji... sunt și alți pasageri, am răspuns eu. Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere. 
- Ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.  
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. 
În spatele meu, o ușă se închisese... Era ca și sunetul de încheiere a unei vieți... Nu am mai luat alți pasageri în tura aceea de lucru. 
Am condus pierdut în gânduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. 
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura? 
Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec? 
Uitându-mă în urmă nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viață. 
Suntem condiționați să credem că viețile noastre se învârt în jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva puțin, ceva neînsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SĂ NU-ȘI AMINTEASCĂ EXACT CEEA CE AI FĂCUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR ÎNTOTDEAUNA ÎȘI VOR AMINTI CUM I-AI FĂCUT SĂ SE SIMTĂ!!! Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o sperăm, dar cât timp suntem aici putem de asemenea să dansăm. În fiecare dimineață când îmi deschid ochii, îmi spun : "Ziua de azi este o zi specială!" 
Amintiți-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat!!!"

marți, 27 noiembrie 2012

Epilog

Știu că ar trebui să fiu fericită pentru el. Chiar știu asta. Până la urmă, am acceptat de mult ideea că eu pentru el nu voi fi nimic mai mult decât prietena cea mai bună, cea care îl cunoaște cel mai bine și... atât. 
La un moment dat, chiar am vrut să-i spun ceea ce simt, dar nu am avut curajul să o fac. Nu pentru că mi-ar fi fost teamă că nu ar fi simțit același lucru, pentru că, la drept vorbind, știam că șansele astea erau minime. Ci pentru că mi-a fost teamă să nu-l pierd ca și prieten. Iar atunci când mi-a spus că vrea să o cucerească pe fata aceea nu am putut să nu-l ajut, chiar dacă nu-mi convenea deloc situația.
Iar acum, privindu-i cum râd și se înghiontesc și cât de fericiți par împreună mi se strânge inima în piept. Pentru că înainte mă amăgeam cu gândul că e singur și că poate la un moment dat voi avea curajul necesar să-i mărturisesc totul. Acum însă știu că e prea târziu pentru asta. 
Și, știți ceva? Chiar dacă îmi simt inima cât un purice și știu că am pierdut șansa care mi s-a oferit, nu pot spune că sunt neapărat tristă. Pentru că, mai presus decât orice, el este prietenul meu cel mai bun, și știu că va fi întotdeauna, și, chiar dacă poate sună ciudat, sunt fericită pentru el. Chiar sunt.
Chiar dacă în adâncul minții mele există o voce care îmi țipă că poate nu am luat decizia corectă, că poate ar fi trebuit să lupt mai mult. Dar nu contează. Pentru că știu că acea voce își va pierde din putere odată cu trecerea timpului și tot ce va rămâne în urmă va fi probabil un mare vid.

duminică, 25 noiembrie 2012

Ușile astea + Nou la mine în bibliotecă(5)

Deci ziua de ieri pentru mine a fost o zi destul de interesantă față de altele. Separat de faptul că am fost cu mama la cumpărături pentru Crăciun și că toate ornamentele și moșii și căsuțele erau absolut superbe:x pot să zic că m-am și distrat un pic, așa. 
La un timp după ce m-am întors cu mama acasă, ne sună bunica pentru a ne spune că a rămas blocată în casă. De menționat aici că iala i-a fost sparta de niște hoți acum ceva ani, motiv pentru care nu trebuia încuiată decât o dată. Iar bunica a uitat asta o singură dată și când și-a dat seama era târziu deja. S-a dus fratele meu acolo să vadă dacă poate face ceva, dar nu a reușit prea multe, deci soluția a fost chemarea unui lăcătuș. Ne-am dus și eu și mama la bloc la bunica și l-am așteptat. Vine el și începe să lucreze. De menționat aici că, pe lângă faptul că respectiva ială fusese spartă o dată, mai era și una mai veche și destul de solidă. Așa că, următoarele treizeci de minute au fost petrecute urmărindu-l pe lăcătuș străduindu-se să deschidă ușa. Cum iala era blocată singura metodă era aceea de a o sparge, iar asta din câte am văzut se făcea cu o șurubelniță și un ciocan. Cred că nu mai trebuie să zic că zgomotul produs de combinația asta era destul de puternic. Partea distractivă a fost, pe lângă cât timp a durat pentru a reuși să deschidă ușa și faptul că zgomotul a atras atenția câtorva vecini, că noi am ajuns la concluzia că atunci când hoții au spart ușa a fost destul de ușor, iar acum că noi trebuia să o deschidem iala era foarte solidă. 
Iar bunica era supărată pentru că făcuse o greșeală. 
În fine, toată chestia s-a terminat cu bine, iar eu și mama ne-am și distrat puțin. Sau puțin mai mult. 

Așa, după aceea ne-am dus împreună la Gaudeamus. Și am reușit în sfârșit să găsesc o carte pe care mi-o doresc de mult timp și pe care, culmea, nu o găseam nicăieri:)) Și, cum de ceva timp eram curioasă în legătură cu încă o carte, am decis să o iau și pe aceea, mai ales că autorul îmi place. :)
Și după... de Guillaume Musso
Hoțul de umbre de Marc Levy

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Different lives

Să fii comparat cu altcineva e oribil. Mai ales când acea persoană nu mai e de ceva timp prin lumea asta. Da, știu, sună foarte ciudat, dar cam așa este pentru mine. Dacă lucrurile ar fi mers conform planului, eu nu ar fi trebuit să exist. Eu nu reprezint decât singura soluție pe care consiliul a găsit-o astfel încât lucrurile să nu o ia razna după ce acea familie care ar fi trebuit să mențină echilibrul între cele două lumi... ei bine, a dispărut din lumea asta. Nu am reușit niciodată să înțeleg cum de totul luase o asemenea întorsătură, dar, așa cum se spune, timpurile disperate cer măsuri disperate. Din păcate pentru mine, am aflat că eu am fost acea soluție.
La început nu am înțeles de ce toți erau triști atunci când mă priveau. Dar cum adevărul iese mai devreme sau mai târziu la iveală, am aflat la un moment dat totul. Semănam mult prea mult cu ea. Cu fata care ar fi trebuit să fie aici, în locul meu, și totuși nu este. Nu am reușit să mă împac cu chestia asta prea bine. Ca o soluție, am decis să îmi schimb drastic look-ul. Mi-am vopsit părul roșu și i-am dat o altă tunsoare în speranța că asta va mai schimba situația. Însă asta nu s-a întâmplat. Asta deși mă străduiam din greu să nu semăn cu ea, din niciun punct de vedere. Dar chestia asta nu a părut să aibă niciun efect. Iar asta m-a enervat groaznic. Așa că, într-o zi nu am mai rezistat și m-am dus direct la șeful consiliului nervoasă.
- De ce nu pot să treacă pur și simplu peste? Am întrebat furioasă. A trecut mult timp de atunci. Și apoi, sunt mult mai bună ca ea, toți au admis asta! Și nu sunt ca ea! Și atunci de ce nu pot pur și simplu să se resemneze?
Nu mai suportam, nu mai voiam să fiu privită așa de toți. Îmi doream să accepte pur și simplu să accepte situația. Oricum era prea târziu ca să se mai poată schimba ceva.
M-a privit calm, apoi a zâmbit trist.
- Ai dreptate, mi-a spus privind în altă direcție. Nu ești ca ea și totuși ai atâtea în comun cu ea, chiar dacă încerci să te schimbi, încât lumea nu poate să nu observe. Și, da, poate că ești mult mai bună decât a fost ea vreodată, dar asta nu înseamnă că faptul va fi mai ușor de suportat.
Apoi s-a ridicat și a ieșit din cameră, lăsându-mă singură.
Eram furioasă. Pe ei. Pe ea. Pe faptul că din cauza acțiunilor lor toți mă vor privi de parcă și-ar dori ca eu să nu trebuiască să fiu acolo... Asta doar din cauza greșelii pe care ea a comis-o...

joi, 22 noiembrie 2012

Dream on

Am descoperit și eu melodia asta datorită unui trailer și nu m-am putut abține să nu o pun și pe aici. Chiar îmi place :D

miercuri, 21 noiembrie 2012

Te iubesc oricum

Philip (Brosnan), un englez care trăieşte în Danemarca, este un văduv singuratic şi tată al unui fiu care tocmai urmează să facă nuntă în Italia. Ida e o coafeză din Danemarca care se recuperează după un tratament de chimioterapie şi care tocmai a fost părăsită de soţ pentru o femeie mai tânără, Tilda. Destinele acestor două suflete rănite sunt pe cale să se interesecteze atunci când cei doi se îmbarcă într-o călătorie spre Italia, acolo unde urmează să aibă loc nunta lui Patrick, fiul lui Philip, cu Astrid, fiica Idei.

TE IUBESC ORICUM este un cocktail de iubire, pierdere, absurditate a vieţii, umor şi personaje delicate, preparat cu căldură umană şi afecţiune de Susanne Bier, care va lăsa rece doar o inimă de piatră, o comedie romantică despre durerea şi plăcerea de a lăsa trecutul în urmă pentru a merge mai departe cu viaţa ta.

Am pus rezumatul filmului pentru că efectiv nu aș putea să-i fac eu unul. Nu am înțeles ce a vrut filmul ăsta să transmită, iar la un moment dat mă luase somnul. Ok, au fost momente amuzante, suficiente aș spune eu, iar peisajele din Italia au fost superbe. Și muzica din film mi-a plăcut de asemenea. Dar mai mult de atât nu pot spune despre filmul ăsta. Pur și simplu nu am înțeles nimic din el. Ok, nu chiar nimic, dar nici prea multe. Mi-a plăcut de Ida într-un fel, adică faptul că a luptat cu boala ei până la capăt, dar în alte privințe nu mi-a plăcut. Dar nu intru în detalii. 
Nu știu ce să mai zic, pur și simplu filmul ăsta nu a fost pe gustul meu.

luni, 19 noiembrie 2012

Welcome to my crazy life

Cine sunt eu? O fată zăpăcită și cam ciudată, asta după cum mi s-a spus de mai multe ori de-a lungul vieții mele. Am o viață normală? Nu. Dar, cu toate astea, este ea interesantă? Aș putea spune că da. Am parte de diverse necazuri din cauza faptului că nu-s tocmai obișnuită? Destule. Mă afectează chestia asta? În niciun caz.
Nu consider că aș avea motive să mă plâng. Ok, deci viața mea e ceva mai complicată decât a celor mai mulți oameni și poate că fără această... cum să o numesc? A, da, abilitate. Deci, poate că fără această mică abilitate, viața mea ar fi fost ceva mai lipsită de griji și aș putea să fiu exact ca toți ceilalți. Dar știți ceva? Nu mi-aș dori asta. Pentru că asta ar însemna că viața mea ar fi complet monotonă și plictisitoare. Așa cel puțin mai am parte de puțină acțiune. Și, dacă ar fi să fiu sinceră, chiar îmi place chestia asta. Sigur, poate că există un grup de persoane care încearcă să mă convingă să-mi folosesc abilitățile în alte scopuri, "care să ajute și alte persoane", așa cum spun ei. Dar nu am de gând să-i ajut. Nu îmi place să primesc ordine, iar persoanele astea nici măcar nu-mi plac. Sunt prea insistente și preocupate de "binele colectivității". Ok, ok, nu sunt o persoană rea, doar puțin egoistă. Ok, poate puțin mai mult,dar nu am de gând să mă schimb. Nu am niciun motiv suficient de bun pentru a o face.
Îmi place viața mea, așa zăpăcită, imprevizibilă și care de multe ori nu are niciun sens. Dar, hei, dacă viața ar veni cu un manual de instrucțiuni nu ar mai fi la fel de interesantă, nu-i așa?

duminică, 18 noiembrie 2012

"Ți-am plătit-o!" de Jane Fallon

James împreună cu Stephanie, alături de fiul lor Finn, par a fi o familie foarte fericită. Asta până când Stephanie descoperă, din greșeală, faptul că soțul ei o înșeală cu o fată a cărui nume începe cu litera K. Fiind convinsă că ceva este în neregulă, și pentru că nu poate scăpa de certitudinea că asta nu este doar imaginația ei, Stephanie decide să ia legătura cu această misterioasă K, fiind convinsă, bineînțeles, că această femeie vrea să îi distrugă căsnicia. Și nu mică îi este surpriza atunci când își dă seama de faptul că, de fapt, săraca femeie nu are nicio vină. Ambele fuseseră mințite de către James și decid împreună să se răzbune. Iar planul lor chiar m-a amuzat. Au găsit moduri de a-l pune pe James în situații destul de neplăcute pentru el, desigur fără ca acesta să-și dea seama că ele descoperiseră totul. Altfel, ce haz ar mai fi avut toate acțiunile lor?
Doar că, cum se întâmplă de cele mai multe ori, lucrurile riscă la un moment dat să întreacă o anumită măsură, ceea ce nu este o idee prea bună, mai ales că răzbunarea nu trebuia să afecteze pe nimeni altcineva în afară de James.
Mi-a plăcut cartea asta și, în același timp, la un moment dat, a început să mă plictisească. A început într-un mod foarte promițător, iar planurile celor două femei mi s-au părut foarte haioase și inedite, aș putea spune. Doar că, dintr-un anumit punct încolo, lucrurile au început să o ia în jos, iar Katie a început să mă cam enerveze. În același timp, chiar dacă și-a cam făcut-o cu mâna lui, mi-a fost milă de James. Eu tot am impresia că el de fapt nu a vrut să facă pe nimeni să sufere, doar că nu a realizat cum stau lucrurile decât atunci când a fost prea târziu.
Per total, pot spune că mi-a plăcut cartea asta, chiar dacă pe final nu a mai fost la fel de distractivă. 

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Brave

Am vrut să văd filmul ăsta atunci când a rulat în cinema, dar din anumite motive nu am reușit să ajung la el. Recunosc că îmi plac animațiile poate ceva mai mult decât alte filme, am eu o slăbiciune pentru ele.
În centrul poveștii se află prințesa Merida, a cărei mamă se străduiește din greu să o pregătească pentru ziua în care va deveni regină. Doar că pe Merida nu o prea interesează asta. Ei îi place să călărească, să tragă cu arcul, și este foarte bună la asta, și mai este și foarte încăpățânată. Iar atunci când mama ei o anunță că trebuie să se mărite cu unul din cei trei prinți ale celorlalte clanuri, are loc o ceartă urâtă între cele două, iar Merida ajunge la o vrăjitoare pe care o roagă să îi dea o vrajă care să o schimbe pe mama ei, astfel încât să nu mai trebuiască să se mărite. Dar cum lucrurile nu se petrec niciodată așa cum ar trebui, vraja nu are efectul scontat, iar Merida trebuie să găsească cumva o rezolvare.
Nu zic mai multe, pentru că ar strica tot farmecul filmului. Mie una mi s-a părut drăguț. A fost suficient de amuzant, povestea a fost drăguță, iar la final am înțeles și eu de ce filmul se cheamă Brave. Chiar eram nelămurită la un moment dat în legătură cu asta.
Nu a fost exact ceea ce mă așteptam, dar în același timp nu pot să spun că m-ar fi dezamăgit, pentru că nu este așa. Cum am mai zis, mi s-a părut drăguț și chiar mă bucur că am reușit în sfârșit să îl văd.
A, da, chiar mi-a plăcut de Merida și personalitatea ei. Și părul ăla roșcat și înfoiat care stă în toate direcțiile:))

marți, 13 noiembrie 2012

Words from books...(18)

"As we reached the elevators and stepped inside, I thought about how there are two types of secrets: the kind you want to keep in, and the kind you don't dare to let out."

"And then I couldn't help myself. I laughed. For a second, it seemed safe. Everything was different...but familiar. The dancing. The music. The sounds and smells of Mom making her famous(in a bad way) goulash. It was as if I was having flashes of someone else's life. And then it hit me: it was my life. With Dad."

"Our flashlights played over a closet full of clothes I'd never seen my aunt wear. There was a dresser covered with knikknaks, trinkets from other worlds and other times, and there wasn't a doubt in my mind that each one held a story that I'd never heard. I'd been listening to her wild tales for weeks, but every spy learns early on that the stories that matter most are the ones that you don't tell."

"Where were you, Aunt Abby? I heard myself ask. Dad died and you weren't there, I said, remembering a time in my life that I'd done everything to forget. I felt my voice crack, felt my eyes blur. I told myself it was the steady rocking of the train that made me feel unsteady, but I knew better as I shouted: He died and you didn't even come to the funeral. You didn't call. You didn't visit. Dad died, and ever since then you've been a ghost."

"but there are aspects of this life-of this world-from which you can never walk away. Ever. The fact that almost everything you say to almost everyone you love for the rest f your life will be a lie is one of them." - Joe Solomon

"I've seen Joe Solomon every school day for more than a year, but I don't think I'll ever know him. There are times when he's one of the strongest people I've ever known, and then there are moments-like that one-when I think he might be broken, deep down, in a place that will never mend."

"And then, despite everything, I smiled and looked at the note and knew that spring would come-it always does. So I stared out that cold window, watching my breath collect on the glass, trying not to think about my life after the thaw."

Don't judge a girl by her cover by Ally Carter

luni, 12 noiembrie 2012

Upside Down

Încă de când am văzut prima oară trailer-ul filmului mi-am zis că trebuie să merg să-l văd și chiar mă bucur că am făcut-o.
Acțiunea are loc într-un univers în care două lumi există: Lumea de Sus și Lumea de Jos. Cei de sus sunt foarte bogați și trăiesc în lux în timp ce ceilalți sunt foarte săraci. Fiecare lume are propria sa gravitație, iar dacă ceva din o lume ajunge în cealaltă nu va rezista mai mult de o oră, după care va începe să ardă. Iar oamenilor din cele două lumi le este interzis să treacă din una în celalată.
Filmul prezintă de fapt povestea lui Adam, un băiat orfan care își pierde și ultima rudă după ce intră în contact cu o fată din Lumea de Sus pentru o perioadă mai îndelungată de timp și este prins de către poliție. După 10 ani de la acest eveniment, Adam o vede pe Eden la știri și își dorește foarte mult să o revadă și reușește să găsească un mod de a ajunge în lumea ei. Așa ajunge să o reîntâlnească, doar că află că aceasta are amnezie după acel accident petrecut cu 10 ani în urmă. Dar bineînțeles că asta nu îl descurajează. Oare ea își va reaminti? Și dacă o va face, ei trăiesc în două lumi diferite, iar iubirea lor pare a fi una imposibilă.Oare în cele din urmă vor reuși să fie fericiți împreună sau legile universului se vor dovedi a fi mai puternice decât ei?
Sincer, mi-a plăcut mult filmul ăsta. A fost și amuzant și trist, a fost și despre prietenie și despre iubire și despre cât de important este să crezi în tine atunci când toate șansele sunt împotriva ta. Chiar a fost pe gustul meu.
Iar filmul ăsta m-a ajutat să mai înțeleg oarecum cum era pe vremea comunismului și care era diferența dintre el și capitalism. Mi-a explicat mama că practic Lumea de Sus erau țările capitaliste care o duceau mai bine, iar Lumea de Jos era reprezentată de țările din blocul comunist, care erau mai sărace, iar celor din blocul comunist nu le era permis să plece în alte țări. Chiar mi s-a părut interesant, iar comparația m-a ajutat să-mi mai formez o idee despre cum era atunci.
Chiar recomand filmul ăsta oricui.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

"Don't judge a girl by her cover(Gallagher Girls #3)" de Ally Carter

Să vedem. Cammie este invitată de către Macey în Boston pentru a urmări campania electorală a tatălui ei în vacanța de vară. Totul pare să meargă foarte bine, asta până când o organizație misterioasă încearcă să o răpească pe Macey, iar cele două abia reușesc să scape cu bine. Mă rog, câteva vânătăi pe ici pe colo, dar nimic care să nu poată fi reparat.
Ajunse înapoi la școală, pentru siguranța lui Macey, este trimis la școală un agent de la serviciile secrete care să fie mereu în preajma ei pentru a se asigura că aceasta nu va păți nimic. Partea interesantă este că respectivul agent, sau mai bine zis agentă, este o absolventă a Academiei Gallagher și, asta chiar m-a luat pe nepregătite, mătușa lui Cammie.
Dar cum Cammie nu poate să uite ce s-a întâmplat în Boston și este îngrijorată pentru prietena ei, le convinge pe Bex și Liz să o ajute să afle cine anume a pus la cale acea răpire. Dar bineînțeles cei vinovați nu sunt niște simpli amatori, iar cele trei prietene se trezesc cu mai multe întrebări decât răspunsuri, mai ales că Zach pare a fi întotdeauna acolo unde se află Macey.
Sincer, chiar mi-a plăcut volumul ăsta. Are mai multă acțiune caracteristică spionilor decât primele două, iar fetele au mai multe ocazii de a demonstra ceea ce sunt în stare să facă și să-și folosească cunoștințele acumulate până atunci. Și cum nici Zach nu lipsește din peisaj, mi-a plăcut și mai mult. După volumul doi chiar speram să mai apară. Ce-i drept, acum mi se pare și mai misterios decât înainte, dar sper ca la un moment dat să aflu care este măcar o parte din povestea lui, pentru că sunt destul de convinsă că nu o voi afla pe toată.
La finalul cărți chiar am rămas puțin... șocată, în lipsa unui cuvânt mai bun. Au fost multe chestii la care chiar nu m-aș fi așteptat niciodată. Deci, da, mi-a plăcut volumul ăsta și abia aștept să aflu ce anume se va întâmpla mai departe și prin ce vor mai trece Cammie și prietenele ei.

marți, 6 noiembrie 2012

The Big Bang Theory

Deci serialul ăsta e de-a dreptul genial. Am ajuns la sezonul doi și mi se pare super amuzant. 
Leonard și Sheldon sunt fizicieni, au un IQ destul de ridicat și lucrează la aceeași firmă. Mai au doi prieteni și anume Howard Wolowitz, care este inginer, și Rajesh Koothrappali, care este din India și este astrofizician. Cei patru se întâlnesc regulat și își petrec cea mai mare parte din timp jucând jocuri video, citind benzi desenate și alte chestii asemănătoare atunci când nu lucrează la cine știe ce teorie sau experiment. 
La un moment dat, în apartamentul vis-a-vis de Leonard și Sheldon se mută o fată pe nume Penny pe care Leonard o place din prima clipă și își propune să o invite la un moment dat la o întâlnire. Dar bineînțeles că lucrurile nu pot fi atât de ușoare când ești prieten cu cineva ca Sheldon. De ce? Pentru că tipul este convins că nu poate greși, datorită IQ-ului ridicat, plus faptul că este foarte cinic. Iar asta mi se pare foarte amuzant la el pentru că le spune tuturor verde în față ceea ce crede despre ei, iar de cele mai multe ori, cum e și normal de altfel, lumea nu-l place. Noroc cu prietenii lui care sunt obișnuiți cu toate astea, că altfel ar sfârși de unul singur. 
Îmi place și de Penny, pentru că îi mai învață pe băieți câte ceva deoarece, deși sunt foarte pricepuți în ceea ce fac la locul de muncă, din punct de vedere social sunt la pământ. A, am menționat că Sheldon nu o place pe Penny? Ar trebui pentru că din cauza asta apar multe situații foarte haioase. A, și cea mai tare chestie la Sheldon este că deși are un IQ de geniu nu înțelege sarcasmul. Deci asta mi s-a părut atât de tare și super amuzant în anumite situații. Asta pe lângă alte ciudățenii de-ale lui.
Serialul ăsta e foarte amuzant și chiar mă bucur că am decis să-i acord o șansă.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Meet Joe Black

Ok, deci cred că filmul ăsta a fost dat de enșpe mii de ori la televizor pe diverse canale și cu toate astea eu niciodată nu l-am văzut cap coadă. Niciodată nu mi-a fost clar cum începe.
Mi-a plăcut premisa filmului chiar și atunci când nu știam cum începe și anume faptul că Moartea se decide la un moment dat să-și ia o mică vacanță și îl alege pe omul de afaceri Bill Parish să-i fie ghid și să-i arate cum este să trăiască, nu știu cum altfel să mă exprim. A, da, iar la finalul aceste călătorii când Moartea urma să plece îl va lua și pe Bill, căruia îi sosise ceasul.
Așa Moartea împrumută corpul unui tânăr, jucat de Brad Pitt, și ajunge în casa lui Bill, care este jucat de Anthony Hopkins. Pentru că familia și cunoștințele lui Bill nu puteau afla cine este cu adevărat acest vizitator, Bill îl prezintă ca fiind Joe Black. O singură problemă apare, și anume faptul că fiica cea mică a acestuia îl cunoscuse de dimineață pe cel al cărui corp era folosit de Moarte. Coincidența asta chiar mi-a plăcut.
Dar ce se va întâmpla atunci când Moartea se îndrăgostește de fata celui pe care și l-a ales ca și ghid?
Deci mie filmul ăsta mi-a plăcut mult, iar Brad Pitt mi s-a părut foarte simpatic. Chiar mi s-a părut că a jucat foarte bine rolul, iar eu nu mă prea pricep la chestii de genul. Iar Bill i-a spus la un moment dat niște chestii foarte interesante și chiar avea dreptate, sau cel puțin eu așa cred.
Nu știu ce aș mai putea să spun. Filmul îl recomand oricui crede că i-ar plăcea.

joi, 1 noiembrie 2012

18 lucruri pe care să le faci pentru tine însuți

1. Petrece timp cu oamenii potriviți. Aceștia sunt cei care îți apreciază compania, care te iubesc, care te susțin și de la care poți învăța ceva. Sunt cei care te fac să simți că trăiești și cei care te acceptă așa cum ești, cu bune și rele.

2. Înfruntă-ți problemele cu mult curaj și cu fruntea sus. Nu problemele sunt cele care te definesc, ci cum vei reacționa în fața lor și cum le vei depăși. Ele nu vor dispărea, dacă nu vei acționa. Fă tot ce poți, când poți, pentru ca în final, să fii mulțumit că ai făcut tot ce se putea face.

3. Fii sincer cu tine însuți. Fii sincer când te gândești la tot ce trebuie să schimbi, fii sincer când te gândești la ce este corect și ce nu este așa. Cunoaște-te pe tine însuți pentru a ști, cât mai bine, toate lucrurile de care ești capabil, toate lucrurile pe care ți le dorești și toate lucrurile pe care îți dorești să le faci.

4. Fii tu însuți, cu adevărat și cu mândrie. Apreciază persoana specială care ești cu adevărat, persoana care are idei, calități și o frumusețe deosebită. Fii tu, așa cum îți dorești să fii, nu cum își doresc alții să te vadă.

5. Concentrează-te și trăiește în prezent. Doar prezentul îți este garantat, așa că profită la maxim de el! Încetează să te mai gândești la cât de bine(sau rău) vor sta lucrurile în viitor, încetează să te mai gândești la greșelile pe care le-ai făcut în trecut. Gândește-te la „aici și acum” și profită de experiența pe care prezentul ți-o oferă.

6. Învață lecțiile pe care greșelile ți le oferă. Dacă nu greșești din când în când, înseamnă doar că ești prea precaut sau că nu încerci suficient de mult. Asumă-ți riscuri, împiedică-te, poți chiar să cazi, doar pentru a te ridica și pentru a încerca din nou. Apreciază faptul că ai ocazia să înveți și să te dezvolți pe plan personal.

7. Bucură-te de lucrurile pe care le ai. Nu-ți mai petrece timpul gândindu-te doar la lucrurile pe care vrei să le obții, căci, aproape sigur, după ce vei obține aceste lucruri, vei găsi multe altele pe care ți le dorești. Ia o pauză, fii recunoscător și bucură-te de tot ce ai și de tot ce ai atins până acum.

8. Creează propria fericire. Nu-ți lăsa fericirea să depindă de alții și nu te aștepta ca persoanele din jur să-ți ofere întotdeauna fericirea pe care o cauți. Găsește-ți singur propria fericire, în pasiunile tale, în toate lucrurile pe care le iubești, pe care le admiri și pe care le apreciezi.

9. Oferă o șansă tuturor ideilor și viselor tale. În viață, nu poți fi niciodată sigur că ceva va funcționa, dar poți să fii sigur că nimic nu se va întâmpla dacă nu riști sau dacă nu încerci. Indiferent de rezultatul pe care îl vei obține, fii mulțumit! Dacă eșuezi, vei primi o lecție(din care trebuie să înveți ceva!) și dacă ai succes, vei primi ce ți-ai dorit.

10. Oferă o șansă oamenilor pe care îi întâlnești. Fii dispus să cunoști oamenii, fii pregătit pentru provocări și fii gata să cunoști persoane care, poate, îți vor schimba viața. Renunță la toate relațiile care nu mai funcționează și fii dispus să creezi altele noi, în locul acestora.

11. Caută partea bună în orice. În momentele dificile, reamintește-ți că poți și vei deveni mai puternic datorită lor. Învață din ele, îmbunătățește-te și fii atent la orice șansă pe care acestea ți le pot oferi.

12. Iartă-i pe cei din jurul tău și mai presus de toate, iartă-te și pe tine însuți. Cu toții am avut momente în care am fost răniți de alții sau de propriile decizii. Deși durerea unor astfel de experiențe este normală, uneori ea persistă mult prea mult. Iartă-i pe cei ce ți-au greșit și iartă-te și pe tine. Asta nu înseamnă că vei șterge sau uita trecutul, înseamnă doar că ești suficient de puternic cât să treci peste.

13. Ajută-i pe cei din jurul tău. Arată că îți pasă, întinde o mână de ajutor celor care au nevoie sau oferă câteva cuvinte frumoase și încurajatoare. Nu uita: bunătatea și dragostea oferite, se vor întoarce la tine (înzecit!).

14. Observă frumusețea celor mai mici lucruri și momente. În loc să aștepți marile evenimente (căsătorie, copii, promovare), găsește fericire și în evenimentele (și momentele) de o importanță mai mică și care au loc în viața ta de zi cu zi. Bucură-te de cafeaua aromată pe care o bei dimineața, bucură-te de animalul de companie care îți stă în brațe, bucură-te de momentele plăcute petrecute alături de prieteni și de partener.

15. Oferă atenție celor mai importante relații ale tale. Fie că acestea sunt de prietenie, romantice sau de familie, oferă-le o deosebită atenție. Spune-le acestor persoane speciale cât de importante sunt pentru tine și cât le iubești. Poate nu ți se pare mult, dar câteva cuvinte frumoase (și neapărat simțite!) pot întări orice relație.

16. Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți controla. Nu poți schimba totul, oricât de mult ți-ai dori asta, dar întotdeauna poți schimba ceva. Nu-ți irosi timpul, talentul și energia concentrându-te asupra lucrurilor pe care nu le poți controla; în schimb, investește energia în lucruri pe care le poți controla sau schimba.

17. Gândește-te la posibilitatea rezultatelor pozitive. Mintea trebuie să creadă că poate face ceva, înainte de a face lucrul respectiv. Fiecare persoană, fiecare viață are atât aspecte plăcute, cât și unele mai puțin plăcute. Ceea ce este important este alegerea aspectelor asupra cărora te vei concentra, așa că nu uita – ele sunt cele care determină dacă vei fi fericit (sau nu) în viitor.

18. Reamintește-ți cât de bogat ești cu adevărat. Chiar și în momentele cele mai dificile, este extrem de important să privești totul și dintr-o altă perspectivă. Nu te-ai dus la culcare înfometat, nu ai dormit pe stradă, ți-ai putut alege hainele cu care să te îmbraci dimineața, nu ți-ai petrecut ziua în frică și teroare, ai acces la apă potabilă, servicii medicale, informații cât mai diverse și lucruri plăcute. Multe persoane ar spune că ești bogat, așa că reamintește-ți să fii recunoscător pentru ceea ce ai.