luni, 7 ianuarie 2013

"Free Four: Tobias Tells the Story (Divergent #1.1)" de Veronica Roth + Words from books...(22)

Primul meu gând după ce am citit mica poveste din perspectiva lui Four: Mult. Prea. Scuuuurrrttt!!! Atât de scuurrrt!!
Ok, mi-am revenit acum, trec mai departe. Asta este de fapt o mică povestire din perspectiva lui Four. Mai exact, partea din Divergent în care inițiaților li se arată cum să arunce cuțite la țintă. Atât. Nimic mai mult.
Nu pot spune că nu mi-a plăcut. Serios, e din perspectiva lui Four, cum să nu-ți placă? Numai eu știu cât de curioasă am fost, și încă mai sunt, în legătură cu trecutul lui și personalitatea lui și lista poate continua.
Mi-a plăcut faptul că am putut vedea măcar o mică parte din Divergent din perspectiva lui Four. Dacă nu altceva, măcar am avut ocazia de a-l cunoaște puțin mai bine. Și de a vedea ce anume l-a atras la Tris în primul și în primul rând. De fapt, cred că acum îmi place și mai mult de el decât înainte și abia aștept să văd ce mai aflăm despre el în Insurgent.
Am mai văzut și ce anume crede el despre Eric, nu m-a luat neapărat prin surprindere, dar mă bucur că am aflat. Serios, Eric e prea... eh, cine a citit Divergent știe despre ce e vorba.
Deci dacă v-a plăcut de Four în Divergent atunci trebuie neapărat să citiți și chestia asta, chit că e scurtă. 

Și un mic fragment din această povestire, cum nu mă pot abține și cum pentru un fragment mă gândeam că nu merită să fac o postare separată, și așa asta urma să fie mult prea scurtă, cum nu am foarte multe de zis despre o poveste de 13 pagini.

"Before she got here everything had stalled inside me, and every morning I was just moving toward nighttime. I’d thought about leaving—I’d decided to leave, to be factionless, after this class of initiates was done. But then she was here and she was just like me, putting aside her gray clothes but not really putting them aside, never really putting them aside because she knows the secret, that they are the strongest armor we can wear. And now she hates me and I can’t even leave Dauntless to join the factionless, like I was going to, because Eric’s eye is on her like it was on Amar last year, right before he turned up dead on the pavement near the railroad tracks. All the Divergent end up dead except me, because of my fluke aptitude test result, and if Eric is watching her, she’s probably one, too. My thoughts skip back to the night before, how touching her sent warmth into my hand and through the rest of me, though I was frozen with fear. I press my hands to my head, press the memory away. I can’t leave now. I like her too much. There, I said it. But I won’t say it again."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu