duminică, 6 ianuarie 2013

I hate Valentine's Day

Hmm, nu un film extraordinar, am văzut și mai reușite cu subiect aproximativ asemănător, dar am râs, a fost și romantic, deci pentru mine a mers.
Filmul o are ca și protagonistă pe Genevive, o florăreasă care are o teorie destul de interesantă despre iubire și relații și întâlniri. Din punctul ei de vedere, relațiile nu vor funcționa niciodată, iar cuplurile de cele mai multe ori sfârșesc prin a fi complet nefericite. În consecință, ea a venit cu o idee conform căreia numărul ideal de întâlniri este cinci, timp în care cei doi se pot distra și toate cele, apoi se pune punct. Fără remușcări, fără dezamăgiri, fără alte pretenții și, mai ales, fără suferință. De fapt, ea este considerată atât de bună din punctul ăsta de vedere de către cei care o cunosc, încât toți îi cer sfatul în privința întâlnirilor și orice este legat de ele. Dar la un moment dat ea întâlnește un nou tip, anume cel care urmează să deschidă un nou restaurant în locul unuia care dăduse faliment, iar după ce iese cu el toate teoriile îi sunt puțin date peste cap, sau puțin mai mult.
Filmul, per total, a fost drăguț. Atâta doar că mi s-a părut că Genevive zâmbea cam mult. Deci cred că în cel puțin 80% din film are zâmbetul pe buze. Știu că așa e personajul ei construit, personaj care de altfel mi-a plăcut, dar nu-mi pot închipui cum o persoană poate zâmbi atât fără să o doară gura, obrajii etc. Deși, chestia asta m-a și amuzat pe parcursul filmului.
Cam atât aș avea de zic despre filmul ăsta. Cum am mai spus, e drăguț, haios și are și romance, deci dacă vă plac astfel de filme eu vi-l recomand.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu