duminică, 27 ianuarie 2013

Random stuff

Vreau să scriu postarea asta de câteva zile, dar nu am avut timp. Și stăteam și mă gândeam dacă pe blogul meu mai există vreo postare din asta în care să vorbesc despre tot felul de chestii de îmi trec mie prin cap și... nu am reușit să-mi dau seama dacă da sau nu, dar ce mai contează? :))
Cum spune și titlul, am de gând să fac o postare în care să vorbesc despre foarte multe chestii radom, așa. Deci, să încep.

Păi, în primul rând abia aștept să scap de sesiune. Clar. Vreau să pot sta degeaba și să fac tot ce am chef să fac fără să mă gândesc că mai am de învățat pentru X examen și trebuie să mă apuc, că altfel e de rău. Și apropo de asta cu examenele, astă vară când mi-a zis cineva că va ajunge să-mi fie dor de bac eu eram ceva de genul: "neaah, no way!". Și totuși ceea ce mi s-a spus atunci s-a adeverit. Chiar a ajuns să-mi fie dor de bac. Dar încerc pe cât posibil să gândesc pozitiv, chiar dacă nu îmi iese întotdeauna :))

În altă ordine de idei, am observat că cele mai tari idei pentru poveștile pe care le-am început, 4 la număr, îmi vin exact când nu am timp să mă ocup de ele. Adică acum, când sunt în sesiune. Niceee :)) Și mai mișto mi se pare atunci când acele idei nici măcar nu sunt pentru capitolele următoare ci pentru evenimente ce se petrec muuult mai încolo, în cazul de față prin părțile 2, 3 sau 4 ale poveștilor începute. Să fac o statistică, deci: la Când nimic nu este ceea ce pare a fi am ajuns să scriu la partea a 2-a și recent mi-au venit niște idei pentru partea a 3-a și a 4-a, da, ați citit bine. Iar la Joker am început să am o idee mai clară despre ceea ce se va întâmpla în partea a 2-a. Exact când eram convinsă că nu va exista o parte a 2-a la acea poveste :)) Trăind după propriile reguli în mintea mea e terminată, acum dacă voi reuși să o pun și pe hârtie cât mai curând va fi perfect :)) Cât despre Printre lumi am eu o idee despre cum se vor petrece lucrurile mai departe, dar încă aștept să văd ce îmi va mai coace mintea, că oricum povestea aia e abia la început, nu mă grăbesc :))

La capitolul seriale e cam așa: 
- How I met your mother a ajuns la sezonul opt care e super praf, am zis că mă las de el, dupaia mă plictiseam eu la un moment dat și am zis să văd și cele 3 episoade apărute între timp. Și am rămas dezamăgită. Serialul ăsta era atât de bun și de haios la început... :((
- The big bang theory: trebuie să ajung cândva, într-un viitor sper nu prea îndepărtat, la zi cu sezonul 6, că nu prea m-am mai uitat.
- Grey's anatomy: la ăsta am renunțat să mă uit prin vară pentru că devenise mult prea dramă pentru gusturile mele și nu am mai rezistat.

Cărți, că nah, nu se poate fără.:)) M-am apucat să recitesc Cișmigiu et comp de Grigore Băjenaru, pentru că dacă m-aș fi apucat de Insurgent nu mai îmi ardea mie de muult de învățat și mi-am zis că mai bine mă abțin până scap de toate examenele :)) Plus că știu că respectiva carte menționată mai sus mi-a plăcut prima dată când am citit-o, e o lectură ușoară, deci merge pentru a mă mai relaxa și eu :)

Ăăh, ce ar mai fi? A, da :D Mi-am propus să văd filmul V for Vendetta. Mi-am amintit că auzisem eu de el de la fratemiu și atunci când s-a uitat el eu nu am vrut, iar acum am devenit curioasă. Plus că are notă destul de mare pe IMDB. L-a mai văzut cineva? Dacă da, cum e?

A, și până nu uit, că nah :)) Am descoperit zilele trecute că există jocul Temple run 2 :D Evident că nu m-am putut abține să nu-l descarc, asta printre alte jocuri, că nu aveam ce face :)) Și după ce l-am încercat mi-am dat seama că e mult mai complex decât primul, dar are și o grafică mult mai mișto și tipul aleargă și sare peste mult mai multe chestii. Și de asemena trebuie să fii mult mai atent la joc, dar merită. My new addiction :)) Că și așa nu m-am mai jucat Temple run de prea mult timp :))

Oricum e bine că bloggerul are opțiunea de a planifica postările că altfel rămânea blogul pustiu rău până scăpam de examene. :)) Imediat ce scap mă pun serios pe citit, scris și uitat la seriale și filme. Abia aștept. :D 
Bine, și sper să trec cu bine de toate examenele. De fapt, sigur voi reuși, cum am zis trebuie să gândesc cât mai pozitiv :]
Mulțumesc celor care au avut răbdarea și cheful de a citi toată postarea asta fără niciun fel de noimă pe care am făcut-o aici, știu că de fapt nu am zis mare lucru, dar nu m-am putut abține să nu scriu toate cele de mai sus. :]

2 comentarii:

  1. Esti adorabila cand spui cate ceva din toate :)) Multa bafta cu examenele ramase - daca le-ai inceput, sunt praf la capitolul date & stuff - si cu povestile. Deci Joker va avea si o a doua parte, da? ;;) Stii ca am ce am cu povestea asta :">

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi, cred :))
    Am început cu examenele, adică am dat unul și mai am 4.
    Da, Joker va avea două părți în cele din urmă și da, știu că ai tu ce ai cu povestea aia :)) Sper să iasă la fel de bine cum mi-o închipui eu :P

    RăspundețiȘtergere