Why?

M-am uitat foarte atentă la ea. Revenise la înfățișarea de persoană bătrână pe care nu o văzusem de foarte mult ori. Nu îi plăcea să arate așa: extrem de în vârstă, cu părul alb ca neaua și chipul ridat. Și totuși, exact așa arătase prima dată când intrasem în micul ei refugiu din greșeală în acea zi de vară. Doar ochii nu îi trădau vârsta. Erau foarte plini de viață și străluceau. Sau cel puțin, așa erau de obicei. Acum erau pur și simplu triști. O tristețe care o urmărea de foarte mult timp și de care nu urma să scape prea curând, sau poate niciodată, cine ar fi putut ști?
- De ce? Am întrebat. De ce ai renunțat?
- Nu ai înțelege, mi-a zis oftând.
Am vrut să-i răspund, dar mi-am dat seama că poate avea dreptate. Poate că nu aș înțelege. Dar asta nu înseamnă că nu aș vrea să aud totuși povestea.
- Dar vreau să știu oricum.
- În acest caz, a zis un mic zâmbet apărându-i pe față, îți voi povesti. Ia un loc. S-ar putea să dureze.

Comentarii