sâmbătă, 9 februarie 2013

La schi

Azi plănuisem să postez altceva, dar cum între timp mi s-a întâmplat o chestie foarte funny, din puntul meu de vedere și al celor care au fost martori, m-am decis să povestesc și aici.
Cum am terminat sesiunea, iar la munte s-a anunțat că e zăpadă și vreme bună pentru schi și cum eu nu am mai schiat de vreun an, am decis să merg. De menționat aici că eu am început să schiez pe la vârsta de 7-8 ani și că mă pricep destul de bine la asta. Așa, plecăm de dimineață eu, fratele meu, un unchi și un prieten în Sinaia la schi. La început merg eu mai încet, până mi-am mai reamintit ce și cum, apoi am mers mai relaxat. Eram întotdeauna ultima din grup, dar asta nu era important. Acum, trebuie să spun că era o ceață destul de densă pe pârtii și, în consecință, mergeam mai cu precauție cu toții, că nah. Fratele meu și unchiul știau pârtiile deci ne ghidau și pe restul. În fine, la un moment dat iese soarele, se mai duce ceața pentru circa 10-15 minute, după care revine. Pe o anumită pârtie la un moment dat trebuia să mergem mai cu viteză pentru a putea urca un deal. Primele dăți totul fusese ok. Doar că în jurul orei trei după amiază, adică mai pe la finalul programului de funcționare al pârtiilor, mergem noi tot pe ea, prind eu viteză, doar că, deoarece era ceață nu am mai reușit să văd bine pe unde e pârtia și mă decid eu să pun frână. Zis și făcut. Numai că, din cauza vitezei am căzut. M-am rostogolit eu un pic pe acolo, în fine, în cele din urmă m-am oprit. Moment în care mi-am dat seama că mă doare un genunchi. Mai stau eu un pic, după care ajung la concluzia că nu pot să-mi pun schiurile înapoi în picioare și să cobor. Soluția a fost chemarea unui salvamont care să mă ducă și pe mine la cabină ca să cobor de acolo. Vine salvamontul după nu știu câte minute, că na, era ceață, mă duce pe snowmobil în vârful pârtiei, unde era cabana lor, se uită unul la mine, mă întreabă ce și cum, între timp vine și respectivul prieten, și ni se spune că ei, adică salvamonții, voiau să cheme o salvare care să vină la baza pârtiei ca să mă ducă la spital la Azuga pentru nu știu ce radiografie. Eu una nu prea voiam, că nu aveam cine știe ce. În fine, îi spune prietenul respectiv că mă duce el cu mașina la spital la Câmpina, detaliile nu contează. Aici una din fazele amuzante a fost că salvamonții când au zis că mă duc până jos mi-au spus că mă duc pe targă. Eu inițial nu am vrut, că puteam să merg și singură, mai șchiopătat, dar puteam. Bine, nu am reușit să scap și m-am simțit super ridicol, ca să nu mai zic că schiorii de la cabină se uitau ca la spectacol la toată faza. Mă rog, ajungem noi jos, mă urc în mașină și pornim spre Câmpina să văd ce îmi mai vor face și cei de acolo. Mie nu prea îmi ardea de mers la spital, dar am zis, că na, pentru orice eventualitate. Cei de acolo au terminat repede cu mine, că din moment ce nu aveam nimic rupt nu aveau motiv să facă radiografie. Mi-au pus o fașă la genunchi și mi-au spus să-mi dau cu nu știu ce cremă și să mă duc la un medic specialist când ajung înapoi la București. Și asta a fost tot.
Concluzia întâmplării ar fi că mai mult a fost un mare tărăboi în jurul întregii situații, ca să zic așa, pentru că de fapt eu nu am pățit cine știe ce la genunchi. Mă doare, că na, dar genul ăsta de întindere, luxație sau cum i-o zice, că am uitat, trece repede. 
Dar măcar pot să iau partea pozitivă a lucrurilor: am mers și eu pentru prima dată în viața mea cu snowmobilul :)) Acum pot să mă laud cu asta :)) A, și m-am ales și cu o poveste haioasă pe care pot să o spun mai multor persoane :))

2 comentarii:

  1. Există mereu o parte bună în toate :)) Şi cum a fost cu snowmobilul? :))
    Eu nu ştiu să merg pe schiuri, chiar deloc, nici măcar cu sania nu mă dau că mi-e frică:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Clar :)) A fost destul de frumos cu snowmobilul, mie mi-a plăcut :D

    RăspundețiȘtergere