"Cișmigiu et comp" de Grigore Băjenaru + Words from books...(24)

Am menționat într-o postare anterioară că m-am apucat să recitesc această carte. Prima dată când am citit-o era sigur prin generală, dar nu mai îmi amintesc exact prin ce clasă eram.
În fine, ideea principală ar fi că parcă de data asta mi-a plăcut mai mult decât prima dată. Poate de unde mi-a amintit de liceu și de emoțiile de la bac pe care le-am avut astă vară, nu știu sigur.
Oricum, cartea asta, deși destul de simplă și fără o poveste exactă, este una pe care eu o recomand oricui, chiar dacă este mai veche, ca să zic așa, pentru că merită într-adevăr. Ea prezintă viața de licean a lui Popescu-Băjenaru Grigore în care el ne povestește despre evenimentele din timpul anilor de liceu, el fiind elev al liceului Lazăr, care pe el l-au marcat cel mai mult, ca să zic așa, deși poate termenul nu este foarte bine folosit aici. Mai exact ni se povestesc în mare parte toate năzbâtiile și șotiile pe care el împreună cu alți colegi le-au făcut în timpul celor opt ani de liceu. Da, opt, pentru că în 1920 când are loc acțiunea liceul începea mai devreme și dura opt ani. Dar pe lângă astea mai sunt povestite și alte evenimente care au fost mai importante pentru personajul principal cum ar fi: prima iubire, profesorii pe care i-a stimat el cel mai mult, sau cei mai nesuferiți sau cei cărora li se făceau cele mai multe șotii și alte experiențe din timpul liceului. Iar în final aflăm ce s-a întâmplat cu acel elev care nu era tocmai unul din cei mai cuminți elevi, ca de altfel ce s-a întâmplat între timp și cu ceilalți colegi de clasă.
Ce pot să mai zic? La un moment dat râdeam singură în cameră, serios. Deci elevii aceștia din carte erau destul de trăzniți ei așa și nu ezitau să facă vreo glumă dacă aveau ocazia. Bineînțeles la profesori la care știau că își pot permite acest lux, ca să-i zic așa. Ca să nu o mai lungesc, că și așa nu mai am de ce, cartea asta chiar o recomand oricui, este o lectură ușoară, haioasă și garantat vă va plăcea, sau cel puțin asta presupun eu. Adică, serios, este povestea unor elevi, cum ar putea să nu atragă? Deși trebuie să recunosc că la final am început să-mi amintesc de bac și de faptul că am terminat liceul și era cât pe ce să mă apuce nostalgia. Oricum, la final aproape că mi-au dat lacrimile. Citiți și veți afla de ce.

Șiii, niște citate care mi-e mi-au plăcut mai mult ^^:

"Ca niște veritabili mușchetari care, în loc de muschete, ne-narmaserăm cu condeie, eram strânși aici, după douăzeci de ani de luptă aprigă cu viața, în care timp de-abia avuseserăm răgaz să ne dăm seama că anii cei mai frumoși și mai ușori ai noștri de până atunci se scurseseră în cei opt ani de liceu!"

"Am plecat cel din urmă din clasă. Am închis ușa încet-încet, ca și când mi-ar fi fost teamă să nu-mi trezesc amintirile adormite, de acum douăzeci de ani, care parcă pluteau ușor... aidoma unor fantasme din vremuri de poveste...
Aurul roșu al amurgului poleia frunzele ce foșneau nostalgic, oglindindu-se în geamurile sclipitoare și murmurau, parcă înfiorate de această duioasă despărțire, cel mai trist bun rămas!"

Comentarii

  1. Carea e genială! :)) Şi eu am râs cu lacrimi uneori. E una din cele mai bune cărţi scrise de români.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ştefana Alexandra: Cu siguranță este :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu