sâmbătă, 2 februarie 2013

Gangster Squad

Filmul ăsta am vrut să-l văd de când am aflat că va fi și Emma Stone în el. E una din actrițele mele preferate. Iar când am auzit că e și Ryan Gosling nici măcar nu mai conta despre ce era filmul de fapt. Bine, știam că va conține gangsteri, era evident, dar atât. A, și am aflat apoi că se bazează pe fapte reale, deci era clar că trebuie să-l văd. Am o slăbiciune pentru filmele care sunt inspirate din fapte reale, ce pot să zic?
Acțiunea are loc în anul 1949 în Los Angeles. În această perioadă orașul este practic condus de mafiotul Mickey Cohen, de care toți se tem, iar în consecință nimeni nu are curajul să se apropie de el, nici măcar poliția. În afara lui John O'Mara, care își dorește ca orașul să scape de acest mafiot. Într-o zi primește de la șeful său misiunea de a aduna o echipă de cinci sau șase oameni pentru a-i pune bețe în roate lui Cohen și a scăpa de el definitiv. Dar această operațiune urma să fie efectuată în secret, deci în cele din urmă cei care se ocupau de asta nu vor primi nimic. Și nimeni nu va ști exact că ei au fost. O'Mara reușește să adune echipa, iar de aici totul devine foarte interesant.
Filmul este plin de acțiune, multe focuri de armă, dar are și puțin romance, adică suficient pentru un astfel de film. Mi-a plăcut mult atmosfera pe care filmul a creat-o, modul cum au jucat actorii și replicile de asemenea. Iar anumite scene chiar au fost destul de amuzante. Nu mă așteptam, iar asta m-a surprins în mod plăcut.
Nici nu știu ce să mai zic. Mi-a plăcut foarte mult. Nu m-am plictisit nicio clipă și mereu mă întrebam ce avea să se întâmple mai departe. Iar scenele filmate în slow motion pentru mine au fost un mare plus. Acum, dacă nu vă plac filmele care mai au niște sânge pe pereți și care se sfârșesc cu mulți morți și răniți, atunci nu vă recomand filmul ăsta. Altfel, eu consider că merită văzut. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu