Sfârșit

Nu se poate termina așa...
Și totuși... nu mai e nimic de zis, totul s-a sfârșit. Ei au câștigat. Noi am pierdut. Am știut că așa va fi. Nu am vrut să o cred, dar adevărul e că am știut. Am știut încă de când a apărut pentru prima dată acea știre peste tot. S-a împrăștiat precum o otravă, determinându-o astfel pe toți cei ce nu știau adevărul să se teamă. Iar după asta lucrurile au mers din ce în ce mai rău. Și cel mai rău e că nu am avut niciodată curajul de a-i spune adevărul. Asta deși era prietena mea. Prietena la care țineam cel mai mult. Iar acum e prea târziu. 
Totul s-a sfârșit pentru noi atunci când el a apăsat pe acel trăgaci, iar ea nu a avut suficient timp pentru a evita glonțul. 
Nu am putut face nimic...
Deși nu asta mă doare cel mai mult, ci faptul că ea a dispărut pur și simplu și nu o voi mai vedea niciodată. 
Și acum? M-am întrebat. Ce se presupune că ar trebui să facem acum? Ea era una din persoanele cele mai puternice și importante din grup, iar ei au învins-o în cele din urmă. În condițiile astea, noi, ceilalți, ce șanse mai avem de a câștiga în fața lor?
Îi urăsc. Îi urăsc acum mai mult decât credeam că ar fi posibil. Îi urăsc pentru ceea ce au făcut, pentru faptul că au atacat-o exact când era la pământ. Fără milă. Cum pot oamenii aceia dormi liniștiți noaptea după tot ceea ce au făcut? 
Îl urăsc și pe el, așa-zisul nostru lider, al grupului, pentru faptul că a spus că și-a făcut-o cu mâna ei. Că știuse că nu era într-o formă suficient de bună pentru a își asuma asemenea riscuri. Și nu mă deranjase atât afirmația asta cât modul rece, simplu, fără niciun fel de sentiment cu care o zisese. De parcă ceea ce se întâmplase nu era mare lucru.
Am așteptat până când ceilalți au plecat și am rămas față în față cu el.
- Cum poți să spui așa ceva, așa...? Am întrebat cu lacrimi în ochi.
După vreun minut care pentru mine a părut o eternitate în care m-a privit fără să zică nimic a oftat și a spus:
- Îmi pare rău, dar nu aveam cum să o spun altfel. 
S-a întors cu spatele la mine înainte de a continua.
- Știu cât de mult țineai la ea, și chiar îmi pare rău că s-a întâmplat asta, dar nu mai avem ce face în legătură cu asta, iar dacă ceilalți își pierd complet speranțele în curând nu va mai rămâne niciunul dintre noi. Și nu pot lăsa ca asta să se întâmple. Chiar îmi pare rău, să știi...
Apoi a plecat fără să mai spună nimic. Dar la ultimele cuvinte eram convinsă că am sesizat regret și tristețe în vocea lui.

Comentarii