The host

Încă de când am văzut primul trailer pentru filmul ăsta, mi-am zis că trebuie să-l văd și eu. Am citit cartea după seria Twilight, acela fiind momentul în care mi-am dat seama că Stephanie Meyer poate mai bine decât Twilight. Nu știu alții ce cred, dar mie Gazda mi s-a părut a fi mai bună decât Twilight. E altceva, personajul principal mi s-a părut mai simpatic, iar toată ideea cu extratereștri care preiau corpurile oamenilor și îi înlocuiesc mi s-a părut interesantă.
Cred că mulți știți care e povestea filmului, dar voi face oricum un scurt rezumat. Terra a fost invadată de către o specie extraterestră care preia controlul asupra corpurilor oamenilor, iar în urma acestui proces oamenii dispar, iar în corpul lor rămâne doar sufletul extratereștrilor. Dar nu toți dispar după aceea. Unii, așa cum este și cazul lui Melanie Stryder, nu vor să renunțe și rămân prin zonă. Corpul lui Melanie este preluat de Wanderer, care trebuie să afle, din amintirile gazdei ei, unde anume se află rezistența oamenilor din care Melanie făcea parte. Doar că Wanda descoperă niște lucruri pe care nu le știa până atunci despre oameni, pe care îi considera violenți și care își distrug singuri planeta. Iar la un moment dat trebuie să decidă cărei părți aparține.
Așa, acum să vă zic părerea mea despre film. Mi-a plăcut. Chiar eram curioasă în legătură cu modul în care vor arăta acele suflete ale extratereștrilor, iar când le-am văzut chiar am rămas plăcut surprinsă. Atunci când am citit cartea nu prea mi-am putut imagina eu prea bine cum arată, asta deși știu că au fost descrise, iar efectele prin care au fost create ele în film mi s-au părut destul de reușite. Și modul prin care extratereștri se deosebeau de oameni, adică ochii, mi s-au părut reușiți. E destul de aproape de cum mi i-am imaginat eu atunci când am citit Gazda.
Mi-a plăcut și faptul că au respectat destul de bine cartea. Nu mai îmi amintesc eu toate detaliile, pentru că au trecut câțiva ani de când am citit-o, dar încă îmi amintesc punctele cele mai importante din poveste, ca să zic așa, iar acelea au fost acolo, în film mă refer. Inclusiv finalul este așa cum mi-l amintesc eu din carte, poate cu o mică deosebire, una mică, asta dacă îmi amintesc corect.
Vreau să spun ceva și despre actori. Actrița principală, a cărui nume nu-l cunosc, mi s-a părut foarte drăguță, mi s-a părut că rolul i s-a potrivit și că a jucat bine. Nu mă pricep eu foarte tare la filme, dar cred că pot să-mi dau seama măcar așa, puțin. Iar Jamie, frățiorul lui Melanie, mi s-a părut pur și simplu adorabil. Și mi-a plăcut mult și de unchiul lui Melanie, Jeb. Pe el nu mi-l amintesc prea bine din carte, dar în film mi s-a părut foarte simpatic.
Ca să nu mă mai lungesc, că nu aș vrea să plictisesc pe nimeni, filmul chiar mi-a plăcut. Acum, dacă vă plac filmele cu multă acțiune, nu cred că ăsta ar fi pe gustul vostru, sau dacă nu v-au plăcut deloc filmele din seria Twilight s-ar putea de asemenea să nu vă placă. Cel puțin eu așa am dedus din review-uri ale acestui film citite pe internet. Altfel eu chiar aș recomanda filmul ăsta. Mă așteptam să fiu puțin dezamăgită, mai ales după ce am văzut efectele din Breaking Dawn partea a doua, dar chiar am rămas plăcut surprinsă.

Words from books...(27)

A being of mostly energy, she was dependent on keeping the energy flowing by remaining positive, i.e., nice. Which annoyed her to no end, unfortunately. Made for some highly entertaining moments on my end, though.

I let out a silent breath of relief. I’d guessed correctly. She was worried I wanted to replace her or get rid of her or something, but in true Alona fashion, she couldn’t just say that. Nope, that would be admitting that it mattered.

It was kind of disturbing and sad in some way that I didn’t quite understand. I mean, I’m still me, I’m still here. And yet, when I’d see my sleep shorts still on the bed where I’d tossed them, the covers shoved back, like I’d just gotten up, and my backup outfit for the day—a super cute vest with matching tie over a threequarter- length sleeve, white fitted shirt and a black pleated mini—hanging on the front of the closet door, it gave me this odd pang in my chest.

It was like a memorial—or a museum display—for a girl who no longer existed. And yes, while a little creepy, it was also reassuring, like hard proof that I’d once been here and that I might still somehow walk back into my life, into this moment frozen in time.

Never trust a mysterious girl who shows up in your room in the middle of the night, no matter how much you may or may not have in common. It seemed a simple—and obvious—conclusion now, standing here, alone, in the dark, miles from home.

If nothing else, you have to love being dead for the dramatic exits.

My heart ached for the girl who would never wake up to see the flowers her father had brought her, the way her mother took care of her, and even her brother returning something to her that he knew she would want.

Queen of the dead by Stacey Kade

The thief

El e cel pe care toți îl urmăresc, unii cu sufletul la gură, sperând că va face o greșeală care să ducă la aducerea lui după gratii, alții speră să nu fie prins, alții deoarece nu le vine a crede că el este cumva special, că poate să păcălească legea într-un asemenea mod. Vor să vadă cu ochii lor, deși de multe ori asta nu este posibil. Și totuși acești oameni îi urmăresc fiecare mișcare, deși în realitate nimeni nu știe nimic despre el. Nimic care să îi ajute să-l descifreze pe acest hoț ce se joacă cu legea, poliția și chiar cu mintea oamenilor, deși mulți nu își dau seama. A reușit într-un timp relativ scurt să se facă cunoscut în întreaga țară, iar uneori tind să bănuiesc că și în afara ei, deși nu am verificat niciodată. A apărut din senin, într-o noapte senină de vară. Unii ar spune că nu a făcut nimic deosebit, dar eu nu sunt de acord. Până la urmă, să furi o bijuterie extrem de prețioasă și care valorează miliarde de dolari dintr-un muzeu foarte bine păzit, iar singura urmă rămasă să fie cartea ta de vizită, nu este tocmai ceva ce oricine ar putea face. Nicio amprentă, niciun fir de păr, niciun fel de dovadă nu a putut fi găsită care să elucideze misterul acestui hoț. Nici imaginile de pe camerele de supraveghere nu fuseseră de vreun folos. 

Ceea ce nu înțelegem era cum de unii oameni îi priveau cu admirație. Nu era nimic de admirat la el. Era doar un alt personaj care credea că putea să încalce legea și să scape nepedepsit. Iar faptul că mulți erau de partea lui, sperând să nu fie prins mi se părea o problemă. Și nu puteam înțelege ce-i putea determina să privească lucrurile așa. Cei mai mulți erau cetățeni care nu ar fi îndrăznit să încalce legea, nici măcar cât de puțin. Iar marea lor majoritate erau elevi și liceeni. Ceea ce pe mine mă îngrijora. Ce fel de mesaj preluau acești elevi de la el și cum anume le va modifica deciziile nu puteam ști, dar nici nu îmi plăcea ideea. 

Iar printre toți acești oameni, mai eram și eu. Mi se dăduse cazul acestui hoț cu câteva luni în urmă, după ce cel dinaintea mea renunțase. Acceptasem fără să clipesc. Aveam de gând să-l demasc și să le demonstrez oamenilor că el, la fel ca și ei, nu este în niciun fel deosebit. Că nu poate încălca legea de atât de multe ori fără să plătească în cele din urmă. Aveam să-l prind pe acest bufon.

"Queen of the dead(The ghost and the goth #2)" de Stacey Kade

Acum aproape un an, conform blogului meu, când am citit prima carte din această trilogie nu fusesem tocmai încântată să aflu că face parte dintr-o serie. Iar după ce am căutat informații despre celelalte două volume pe internet, mă gândeam că nu le voi citi, pentru că nu voiam să fiu dezamăgită, mai ales că Năluca și Năucul mi-a plăcut foarte mult. Dar în cele din urmă nu m-am putut abține și am citit-o. Și pot spune că am rămas plăcut surprinsă.
În volumul ăsta, Alona se vede nevoită să muncească din greu alături de Will pentru a ajuta fantomele să-și găsească pacea și să meargă mai departe. Iar Alona nu e tocmai genul persoanei răbdătoare care își dorește să ajute lumea tot timpul. Și se întâmplă să nu fie prin zonă exact în momentele în care Will ar putea avea cea mai mare nevoie de ea pentru a comunica cu acele spirite. Dar totul se complică între ei atunci când, în timp ce încercau să ajute o fantomă să-și găsească liniștea sufletească, se întâlnesc cu o fată care poate vedea și auzi fantomele și pare să facă parte dintr-un fel de organizație care știe mult mai multe decât Will în domeniul ăsta. Iar el vrea să afle mai multe despre talentul lui și toate cele. Iar faptul că el e atât de interesat de ce are noua fată de spus o cam deranjează pe Alona, mai ales că Will începe să-și pună tot felul de întrebări și să o ignore. Iar atunci când el refuză să o ajute să le transmită câte un mesaj părinților ei, pe care îi urmărește cum încet-încet încep să uite de ea și să-și vadă de propria viață, Alona decide să rezolve singură problema asta. Ceea ce nu poate fi de bine.
Chiar mi-a plăcut cartea asta. Autoare are un stil de a scrie care pe mine m-a atras încă de la început. Iar faptul că povestea tinde să fie atât amuzantă cât și serioasă pe parcurs pentru mine e un plus. Asta pentru că dacă ar fi doar într-un fel, pentru mine ar putea deveni monotonă și atunci nu aș mai fi chiar atât de prinsă în poveste.
Cred că mi-a plăcut și faptul că, în mare, cele două personaje au rămas cam la fel, cel puțin la începutul cărții, dar nu pot să zic că se schimbă radical. Alona e tot Alona, cea obsedată de modă, care e gata să critice orice nu i se pare ei că este în regulă și căreia nu-i plac discuțiile serioase, preferând să le evite pe cât de mult posibil. Iar Will, ei, el e măcinat de curiozitatea de a afla mai multe despre darul lui și tatăl care se sinucisese atunci când el era doar un copil, iar din combinația dintre curiozitatea lui și personalitatea Alonei nu poate ieși decât o problemă ce trebuie rezolvată. 

Weather nowadays

Azi planificasem de fapt să postez o recenzie, dar cum vremea de afară a devenit extrem de nepotrivită pentru luna martie, mai ales că la un moment dat chiar se încălzise și speram și eu să devină mai cald, am decis că aș putea să vorbesc despre asta și să mă și descarc puțin.

Deci azi e... a, da, 26 martie. MARTIE! Și totuși, parcă ar fi mijlocul lunii ianuarie, cam așa s-ar putea deduce după vremea de afară. Acum, ieri când am auzit la știri că au anunțat că se vor închide școli, licee și tot ce e din ciclul preuniversitar pe motiv de ninsori puternice, eu nu am crezut. M-am uitat pe geam aseară și nu am văzut urmă de zăpadă. Concluzia a fost că se exagerează. Adică, serios, e sfârșitul lui martie, și apoi cât de mult ar putea ninge peste noapte? 

Azi dimineață reacția mea a fost următoarea: m-am trezit eu înainte să-mi sune alarma cu vreo 20 de minute, că bătea vântul, și m-am uitat pe geam. Am văzut totul acoperit în alb și primul gând a fost că visez, că nu se poate așa ceva. Și m-am întors în pat până mi-a sunat alarma. M-am uitat din nou pe geam și am văzut exact același peisaj. Iar următorul lucru pe care l-am făcut a fost să înjur. Serios. Urăsc frigul și tocmai când credeam și eu că am scăpat... se întâmplă asta. Mda, ce frumos... Iar eu sunt la facultate, deci a trebuit să merg prin zăpadă, cu vântul bătându-mi în față pentru a ajunge la cursuri și seminarii. Iar când m-am întors, se formase și gheață pe jos. Ce frumos *sigh*. Dar viața merge mai departe, că asta e, nu? 

Starts with goodbye

"Refugiul" de Nicholas Sparks

Nu cred că voi găsi vreodată suficiente cuvinte pentru a descrie cât de mult îmi plac cărțile scrise de Nicholas Sparks sau cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Și ca la toate cărțile lui pe care le-am citi până acum, într-un anumit punct mi-au dat lacrimile.
Acțiunea are loc într-un mic orășel din Carolina de Nord, care se numește Southport. Katie este chelneriță la un restaurant cunoscut în acest orășel și locuiește într-o căsuță mai izolată față de restul. Alex este văduv, tată a doi copii, care este de asemenea proprietarul unui magazin universal din același oraș. Magazinul respectiv este cel la care Katie apelează pentru cumpărături. Faptul că cei doi se vor îndrăgosti nu este tocmai o surpriză, e într-un fel scenariul clasic pentru cărțile lui Sparks. Într-un anumit punct viața lui Katie pare să se aranjeze într-un mod plăcut: își face o prietenă în singura ei vecină, Jo, iar relația cu Alex și cu copii acestuia pare să meargă mult spre bine. Doar că lucrurile nu pot fi niciodată atât de simple pe cât par. Asta deoarece Katie nu are un trecut tocmai frumos, trecut despre care nu vrea să vorbească cu nimeni. Dar uneori trecutul nu vrea să rămână acolo unde ar trebui și se intersectează cu prezentul.
Atât zic despre poveste pentru că nu vreau să dezvălui prea multe. Cum am mai zis, mi-a plăcut extrem de mult cartea asta.
Mi-a plăcut faptul că la un moment dat povestea a luat o întorsătură la care nu m-aș fi așteptat absolut deloc. Mă așteptam la o poveste clasică de iubire, în care cei doi învață să aibă încredere unul în celălalt, își dezvăluie poveștile și totul se termină cu bine. Dar a fost mult mai mult decât atât, ceea ce a făcut ca povestea să fie și mai interesantă.
Katie mi-a plăcut ca personaj pe tot parcursul poveștii. Mi s-a părut o persoană puternică, care a știut când anume să pună punct unei situații destul de neplăcute pentru ea. Și chiar dacă au fost momente când încă se mai uita speriată peste umăr, până la urmă eu cred că a reușit să-și ia viața în propriile mâini și să nu renunțe chiar și atunci când totul părea să meargă împotriva ei și a vieții pe care și-ar fi dorit-o.
Iar finalul m-a lăsat efectiv cu gura căscată. Dintre toate lucrurile care se puteau întâmpla la final numai la ce s-a întâmplat într-adevăr nu mă așteptam. Ăsta e un alt lucru care mi-a plăcut: faptul că povestea nu a fost previzibilă. Au fost câteva întorsături de situație care au făcut ca această carte să devină extrem de interesantă pentru mine, iar dacă aș fi avut mai mult timp liber la dispoziție aș fi citit-o extrem de repede. Îmi părea rău când trebuia să o las din mână pentru a mă ocupa de altceva.
Deci dacă vă plac cărțile lui Nicholas Sparks, trebuie să o citiți și pe aceasta.

Parcări...

De câteva zile tot am zis că fac postarea asta, dar tot nu am apucat, deci o fac acum. 

Poate v-ați dat seama din titlu, sau poate că nu, dar o să vă zic oricum :)) Mergând spre facultate sau ajungând în parcarea subterană din vreun Mall, s-a întâmplat să văd diverse moduri de a parca ale anumitor persoane, și aici nu mă refer la faptul că tot ce am văzut erau moduri proaste de a parca. Nu, în niciun caz. Doar că am văzut niște lucruri care mi s-au părut amuzante și... am făcut poze, pe care le veți vedea mai jos :]

Prima am văzut-o în timp ce mergeam spre facultate, într-o joi, dacă țin bine minte. M-am uitat lung vreun minut și dacă nu ar fi trebuit să ajung la curs m-aș fi uitat în continuare. Cele două mașini erau parcate efectiv în mijlocul drumului...

Cea de jos mi se pare foarte amuzantă :)) Un mod de a economisi locurile de parcare, că doar smart-urile sunt mici, nu? 

Să mai zic ceva? Mă întreb doar de cât timp stă acolo...

Nou la mine în bibliotecă(7)

Mda... Ce pot să zic? Am ajuns cumva în Cărturești și aveau o ofertă la editura Trei, după cum se poate vedea și în poză, și... ei bine, nu m-am putut abține :))

Deci: 

Și dacă aș mai trăi o dată de Marc Levy

Strania călătorie a domnului Daldry de Marc Levy

Înainte să adorm de S.J. Watson

"Magazinul de sinucideri" de Jean Teule

Deci o să încep cu faptul că nu mă așteptam să-mi placă cartea asta atât de mult, sau să râd mai tot timpul în timp ce o citeam. De fapt, am avut foarte multe sentimente în timp ce o citeam, iar la final chiar m-am bucurat că mi-am cumpărat-o, asta deși la început nu eram convinsă că merită. Cred că a avut legătură și cu faptul că mi-a amintit pe ici pe colo de Familia Adams la care mă uitam tot timpul când eram mai mică.
Acțiunea are loc într-un viitor destul de îndepărtat, într-un oraș în care cei mai mulți oameni nu mai suportă viața și decid să se sinucidă. Iar în acel oraș, special pentru acești oameni, există Magazinul de sinucideri, a căror proprietari sunt membrii familiei Tuvache. Acest magazin nu numai că are ca scop să-i ajute pe oameni să găsească un mod de a se sinucide și le vinde și resursele necesare, dar de asemenea respectivii sunt ajutați să găsească modul de sinucidere care se potrivește cel mai bine cu persoana lor. Ca să nu mai zic că au de ales între numeroase variante.  Cel care va da peste cap întreaga viață a acestei familii va fi mezinul, anume Alan. De ce? El este permanent vesel, are mereu un zâmbet pe buze, vede viața în roz, asta spre deosebire de părinții și frații lui, pentru care singurul motiv pentru care nu se sinucid este acel magazin.
Pentru mine asta e una din acele cărți pe care le-am citit cu multă plăcere, m-a distrat într-un moment în care chiar aveam nevoie și de fiecare dată când mă gândesc la replici sau la multele situații amuzante din carte mă bufnește râsul. E o carte care se citește repede, e ușoară, iar dacă nu vă deranjează umorul negru eu v-o recomand.
Un alt motiv pentru care mi-a plăcut cartea asta este Alan și modul lui de a vedea lumea. Băiețelul reușește mereu să găsească partea bună în orice fel de situație, oricât de neagră ar putea ea apărea în ochii oricui altcuiva. Mi-a plăcut optimismul lui, care nu l-a părăsit niciodată.
Deci dacă vreți ceva ușor de citit, amuzant, dar care reușește să transmită și un mesaj, eu vă recomand cartea aceasta.

Recenzie scrisă în cadrul campaniei vALLuntar 2; campania este inițiată de către Grupul Editorial All, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă se strâng 15 comentarii la această recenzie, o echipă de voluntari ai editurii all vor planta un copac :) Deci chiar vă invit să comentați ^^ Cartea o puteți comanda de aici.

Inside job

Ăsta e de fapt un documentar, iar eu l-am văzut pentru că aveam ca temă la engleză să mă uit la un film dintr-o listă care ne-a fost dată și să îi fac recenzia. Iar ăsta avea nota cea mai mare pe IMDB, deci da, cam ăsta a fost criteriul prin care am sfârșit văzându-l. Și am decis să scriu despre el pe blog pentru că mi s-a părut interesant.
În acest documentar sunt prezintă motivele pentru care s-a ajuns la criza financiară din 2008, care a afectat cam întreaga lume. Un narator povestește ce s-a întâmplat în anii dinaintea crizei în domeniul bancar, mai exact cel al creditelor imobiliare, și ce s-a întâmplat pe Wall Street în America, pe piața de capital.
Când am citit pe IMDB despre ce anume vorbește filmul ăsta, chiar am devenit curioasă, pentru că nu mi-a fost niciodată clar de unde a pornit criza asta, că doar trebuia să fi pornit de undeva, nu?
Nu aș putea explica acțiunea filmului, pentru că efectiv nu aș avea cum. Sunt prezentate multe informații importante despre ce s-a petrecut atunci, cum au acționat companiile cele mai puternice din domeniul lor și ceea ce a dus în final la prăbușirea acelor companii, care erau de altfel destul de cunoscute pentru faptul că investițiile lor erau cât se poate de sigure. Iar odată cu prăbușirea lor economia a avut mult de suferit, iar asta a afectat mult mai mult întreaga lume decât s-ar fi așteptat mulți oameni.
În film mai apar și interviuri cu persoane care au suficiente cunoștințe în domeniu și care vorbesc de asemenea despre ce s-a întâmplat în perioada respectivă.
Nu știu ce să mai zic. Documentarul este chiar foarte interesant și chiar am înțeles ce anume s-a întâmplat de s-a ajuns la criza financiară din 2008 și eu zic că e interesant de văzut dacă vă interesează subiectul. 

"Insomnia" de Charlie Huston

Am fost curioasă în legătură cu cartea asta de când am citit prima dată rezumatul de pe spate. Și nu a fost chiar ce credeam eu că va fi, nu m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, iar la un moment dat nu mai știam ce să cred despre ea. Iar acum că am terminat-o îmi dau seama că am sentimente contradictorii legate de această carte. Pe de o parte mi-a plăcut, iar pe de altă parte nu m-a încântat chiar așa de tare. Dar să încep cu începutul.
Acțiunea din carte are loc în anul 2010, într-o lume în care insomnia a devenit o boală contagioasă și mortală. O boală fără leac, iar o dată ce ți s-a pus diagnosticul mai ai cam un an de trăit. Singurul medicament care îi poate ajuta pe insomniaci să doarmă pentru câteva ore este Dreamer. Dar cum cererea este prea mare, iar medicamentul este produs de o singură companie, nu toți insomniacii au parte de Dreamer. Iar insomniacii devin dependenți de Chasm Tide, un joc asemănător cu W.O.W și Lineage 2.
Ofițerul Parker Haas este trimis într-o misiune sub acoperire pentru a cerceta piața neagră care a fost creată pentru acest medicament și practic cartea prezintă povestea asta și modul în care Park află niște secrete extrem de neașteptate despre medicament și, în final, despre ce a dus de fapt la această boală. Dar, pe lângă slujba lui, care îi ocupă din ce în ce mai mult timp, el trebuie să aibă grijă și de soția lui, care este insomniacă, și de fiica lor, care este încă un bebeluș.
La început, modul în care este povestită cartea m-a băgat complet în ceață, pentru că autorul schimbă destul de des povestirea de la persoana a III-a la I-a. Și nu ar fi asta o problemă, dar există un moment în care îți dai seama că la persoana întâi sunt de fapt două personaje care povestesc: Park și Jasper. Jasper este un om destul de în vârstă, care este trimis de către o anume Lady Chizu să găsească și să-i aducă un hard drive, care aflăm destul de repede că ajunge în mâinile lui Park. Iar de aici este evident că cei doi se vor întâlni. Schimbările astea de persoană și de personaj care povestește pentru mine a făcut ca această carte să fie greu de citit, pentru că a durat până să-mi dau seama în ce moment intervine Jasper și în care Park. Dar odată ce am înțeles cum se întâmplă asta a devenit mai simplu. Deși descrierile de arme și mașini, care pentru mine nu însemnau mare lucru, făceau ca anumite pasaje să fie plictisitoare.
Dar cartea asta a avut și chestii care mi-au plăcut. Mi-a plăcut premisa de la care pornește povestea, insomnia care e boală mortală, ca și modul în care Park investighează sub acoperire în lumea vânzării la negru a drogurilor. Acea piață neagră și modul în care se desfășurau tranzacțiile și toate cele chiar mi s-au părut bine descrise și, de ce să nu recunosc, interesante. Iar finalul m-a determinat să-mi schimb părerea pe care mi-o formasem pe parcurs despre întreaga carte, în sensul bun. E un final la care eu nu m-am așteptat, iar după ce am terminat de citit mi-am dat seama cât de tristă e cartea asta de fapt. Pe mine una m-a făcut să mă întreb dacă e oare posibil să se ajungă la așa ceva. Da, știu, e ficțiune, dar totuși, sunt unele cărți care chiar te pun pe gânduri, iar asta pentru mine este una din ele.
În final, am rămas cu un gust amar după cartea asta, dar, cu toate astea, nu regret că am avut ocazia să o citesc.

Recenzie scrisă în cadrul campaniei vALLuntar 2; campania este inițiată de către Grupul Editorial All, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă se strâng 15 comentarii la această recenzie, o echipă de voluntari ai editurii all vor planta un copac :) Deci chiar vă invit să comentați ^^ Cartea o puteți comanda de aici.

Magic

Așa ceva mai rar vezi :x

Enjoy ^^

Movie Quotes(#8)

Mark Twain - Arta ironiei fine

Cel mai ușor lucru din lume e să te lași de fumat! Eu, de exemplu, m-am lăsat de vreo 14 mii și câteva sute de ori!

Fiind întrebat "Cum ar fi bărbații fără femei ?", Mark Twain a răspuns: "În primul rând fericiți! Apoi puțini, puțini, din ce în ce mai puțini!"

Multe lucruri aș fi fost capabil să înțeleg dacă nu mi se explicau.

Tot ce e uman e patetic. Sursa secretă a umorului nu e bucuria ci părerea de rău. Nu exista umor în rai.

Fă acele lucruri de care te temi cel mai mult și moartea fricii e sigură.

Hainele îl fac pe om. Oamenii dezbrăcați au deloc sau puțină influență în societate.

Cumpărați pământ pentru că nu se mai fabrică.

Ai grijă când citești cărți pentru sănătate, poți muri din cauza unei greșeli de tipar.

Cărțile mele sunt ca apa, cărțile marilor genii sunt ca vinul, din fericire toată lumea bea apă.

Păstrează-ți iluziile, după ce ți s-au spulberat mai poți să exiști, dar nu să trăiești.

Spune adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic.

De fiecare dată când ești de partea majorității trebuie să te oprești și să te gândești.

Femeile împart cu noi plăcerea, ne dublează necazurile și ne triplează cheltuielile.

Rasa umană are o singură armă cu adevărat eficientă și aceasta este râsul.

Majoritatea lucrurilor de teama cărora era să mor nu s-au întâmplat niciodată.

E mai bine să taci din gură şi să-i laşi pe ceilalţi să creadă că eşti un prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.

Biciclistul

Nici nu am cuvinte să descriu video-ul de mai jos, deci vă urez simplu vizionare plăcută ^^

Silver Linings Playbook

Filmul îl recomand, pentru că mi-a plăcut destul de mult, am râs, am plâns(aproape) și chiar mă bucur că am fost să-l văd.
Dar să începem cu începutul. Pat Solitano, fost profesor, este externat de către mama sa dintr-un institut pentru persoane ce suferă de diverse boli mintale. Acesta se mută în casa părinților săi, iar principalul lui gând este acela de a se împăca cu fosta lui soție Nikki. Încearcă din greu să gândească cât mai pozitiv posibil, ceea ce mi-a plăcut mult la acest personaj, doar că având ordin de restricție nu îi este tocmai ușor. Apoi, o întâlnește pe Tiffany. Ea are problemele ei, de asemenea, și mai aflăm și că soțul ei este mort. De-a lungul filmului cei doi se tot întâlnesc unul cu altul, mai mult sau mai puțin din întâmplare, iar când Tiffany se oferă să-l ajute pe Pat să ia legătura cu soția lui prin intermediul unei scrisori, el acceptă să o ajute pe aceasta în schimbul acelui serviciu. Iar în curând ei doi încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună.
Așa, cum am zis, mi-a plăcut mult filmul ăsta, iar Jennifer Lawrence îmi place din ce în ce mai mult ca și actriță. Eu am auzit prima dată de ea după ce am văzut filmul Hunger games, care de asemenea mi s-a părut reușit, iar ea chiar mi se pare că se potrivește în rolul lui Katniss.
La începutul filmului nu m-am prins care e de fapt faza cu Pat și tot restul, iar la un moment dat eram confuză. Ceea ce mi-a plăcut aici e că pe parcursul filmului aflăm lucruri noi despre el și motivul pentru care a ajuns în situația în care era la început și nu ni se dau detalii prea brusc. Cu Tiffany se întâmplă același lucru. Iar ăsta din partea mea e un plus. Iar la finalul filmului îmi plăceau ambele personaje, ca și majoritatea celor prezente în film de altfel.
Mă opresc aici până nu zic prea multe. Din nou, eu chiar vă recomand filmul ăsta, e foarte reușit.

Not addicted :))

Words from books...(26)

My feet turn me, and move me down the embankment, toward the fire, which is now burning hot and strong; toward the boy who becomes shadow standing next to it, blotted out by the smoke. That is what Alex is now: a shadow-boy, an illusion.

This is what amazes me: that people are new every day. That they are never the same. You must always invent them, and they must invent themselves, too.

They have tried to squeeze us out, to stamp us into the past. But we are still here.

And there are more of us every day.

This is the language of the world before—a world of chaos and confusion and happiness and despair—before the blitz turned streets to grids, cities to prisons, and hearts to dust.

I look away, toward the hundreds and hundreds of people who have been driven out of their homes, out of their lives, to this place of dust and dirtiness, all because they wanted the power to feel, to think, to choose for themselves. They couldn’t have known that even this was a lie—that we never really choose, not entirely. We are always being pushed and squeezed down one road or another. We have no choice but to step forward, and then step forward again, and then step forward again; suddenly we find ourselves on a road we haven’t chosen at all. But maybe happiness isn’t in the choosing. Maybe it’s in the fiction, in the pretending: that wherever we have ended up is where we intended to be all along.

She turns to me, squinting. She manages a small smile. “There are some losses we never get over.”

And you can’t love, not fully, unless you are loved in return.

We wanted the freedom to love. We wanted the freedom to choose. Now we have to fight for it.

Suddenly I am overcome with exhaustion. I am tired of fighting, of hitting and being hit. This is the strange way of the world, that people who simply want to love are instead forced to become warriors. It’s the upsidedown nature of life. It’s all I can do not to collapse into a chair again.

For a second, I feel a sense of overwhelming grief: for how things change, for the fact that we can never go back. I’m not certain of anything anymore. I don’t know what will happen—to me, to Alex and to Julian, to any of us.
But it’s not about knowing. It is simply about going forward. The cureds want to know; we have chosen faith instead. I asked Grace to trust me. We will have to trust too—that the world won’t end, that tomorrow will come, and that truth will come too.
An old line, a forbidden line from a text Raven once showed me, comes back to me now. He who jumps may fall, but he may also fly.
It’s time to jump.

Take down the walls.
That is, after all, the whole point. You do not know what will happen if you take down the walls; you cannot see through to the other side, don’t know whether it will bring freedom or ruin, resolution or chaos. It might be paradise or destruction.
Take down the walls.
Otherwise you must live closely, in fear, building barricades against the unknown, saying prayers against the darkness, speaking verse of terror and tightness.
Otherwise you may never know hell; but you will not find heaven, either. You will not know fresh air and flying.
All of you, wherever you are: in your spiny cities, or your one-bump towns. Find it, the hard stuff, the links of metal and chink, the fragments of stone filling your stomach. And pull, and pull, and pull.
I will make a pact with you: I will do it if you will do it, always and forever.
Take down the walls.

Requiem by Lauren Oliver

Movie Quotes(#7)

"Requiem" de Lauren Oliver

Ăh... cu ce să încep? Păi, în primul și în primul rând, nu pot să cred că seria asta chiar s-a terminat. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu pot să cred că nu mai urmează niciun volum. Atâta am așteptat să citesc cartea asta, iar acum parcă îmi pare rău că deja s-a terminat. Dar să revin totuși.
Cei care au citit primele două volume știu ce s-a întâmplat cu Alex și tot restul. Așa, Alex. În cartea asta mă așteptam să fie mai prezent și, deși nu a fost exact ce așteptam eu, nu pot spune că nu mi-a plăcut. Alex e unul din personajele mele favorite din seria asta.
Povestea este spusă de data asta din perspectiva Lenei, dar și a Hanei, iar asta mi s-a părut foarte interesant. Mi-au plăcut destul de mult capitolele din perspectiva Hanei. Am aflat mai multe despre ce s-a întâmplat după finalul cărții Delirium, iar asta chiar e un plus din partea mea pentru că eram chiar curioasă în legătură cu asta. Și mi s-a confirmat o suspiciune pe care o aveam după ce am citit nuvela Hana, care prezintă anumite întâmplări din Delirium din perspectiva Hanei. După ce am citit nuvela aceea nu mi-a mai plăcut de ea la fel de mult, dar după ce am citit această cartea, mi-am schimbat complet părerea despre ea, în sensul bun.
Dar nici capitolele din perspectiva Lenei nu pot spune că nu mi-au plăcut. Nu a fost exact ce mă așteptam, iar la un moment dat chiar nu-mi puteam închipui ce anume se va întâmpla mai departe. Și citeam încontinuu pentru a afla. Iar nu doar o dată s-a întâmplat ceva care să mă ia complet prin surprindere.
Iar la final... mai că nu mi-au dat lacrimile. Nu a fost un final în care totul să fie complet lămurit, din toate punctele de vedere, dar mie una mi-a plăcut. E un sfârșit care te lasă să-ți închipui singur ce anume s-ar putea întâmpla în continuare, iar ultimele fraze chiar mi-au ajuns până la inimă. Nu multe cărți m-au făcut să mă simt așa.
Acum pot spune cu siguranță că asta e seria mea distopică favorită din cele trei pe care le-am citit, deși o serie încă nu este terminată. Dar nu cred că o va depăși pe Delirium. Mi-a plăcut tot la seria asta, de la început până la final și mai mereu eram cu sufletul la gură și nu știam la ce să mă aștept. Și, pentru că tot am terminat de citit trilogia, pot spune că primul volum este de departe favoritul meu din cele trei.
Ca o concluzie, vă recomand să citiți trilogia pentru că din punctul meu de vedere chiar merită.

1 martie