Weather nowadays

Azi planificasem de fapt să postez o recenzie, dar cum vremea de afară a devenit extrem de nepotrivită pentru luna martie, mai ales că la un moment dat chiar se încălzise și speram și eu să devină mai cald, am decis că aș putea să vorbesc despre asta și să mă și descarc puțin.

Deci azi e... a, da, 26 martie. MARTIE! Și totuși, parcă ar fi mijlocul lunii ianuarie, cam așa s-ar putea deduce după vremea de afară. Acum, ieri când am auzit la știri că au anunțat că se vor închide școli, licee și tot ce e din ciclul preuniversitar pe motiv de ninsori puternice, eu nu am crezut. M-am uitat pe geam aseară și nu am văzut urmă de zăpadă. Concluzia a fost că se exagerează. Adică, serios, e sfârșitul lui martie, și apoi cât de mult ar putea ninge peste noapte? 
Azi dimineață reacția mea a fost următoarea: m-am trezit eu înainte să-mi sune alarma cu vreo 20 de minute, că bătea vântul, și m-am uitat pe geam. Am văzut totul acoperit în alb și primul gând a fost că visez, că nu se poate așa ceva. Și m-am întors în pat până mi-a sunat alarma. M-am uitat din nou pe geam și am văzut exact același peisaj. Iar următorul lucru pe care l-am făcut a fost să înjur. Serios. Urăsc frigul și tocmai când credeam și eu că am scăpat... se întâmplă asta. Mda, ce frumos... Iar eu sunt la facultate, deci a trebuit să merg prin zăpadă, cu vântul bătându-mi în față pentru a ajunge la cursuri și seminarii. Iar când m-am întors, se formase și gheață pe jos. Ce frumos *sigh*. Dar viața merge mai departe, că asta e, nu? 

Comentarii