"Înainte să adorm" de S.J. Watson

Nici nu-mi pot găsi cuvintele potrivite pentru a descrie această carte, dar voi încerca să mă descurc. 
Cartea asta prezintă povestea lui Christine Lucas. Ea este o femeie care se află undeva în jurul vârstei de cincizeci de ani, care se trezește în fiecare dimineață neștiind cine este, unde se află, faptul că este căsătorită și multe altele. De cele mai multe ori are impresia că este cu mult mai tânără, iar în fiecare dimineață trece prin șocul de a afla că viața a trecut practic pe lângă ea și că nu mai poate face nimic pentru a schimba lucrurile. Acest lucru se datorează faptului că ea suferă de o formă de amnezie care nu îi permite să rețină informațiile și amintirile noi pentru mai mult de douăzeci și patru de ore. Iar pe lângă asta, nu își poate aminti foarte bine nici trecutul.
Cartea asta începe efectiv în momentul în care Christine se trezește, are impresia că bărbatul de lângă ea este complet străin și crede că are cu vreo douăzeci de ani mai puțin. Apoi, după ce soțul ei îi povestește cine este și pleacă la servici, primește un telefon de la un anume doctor Nash care îi spune că lucrează împreună pentru a îi îmbunătăți memoria de ceva timp și îi mai spune unde anume poate găsi jurnalul în care scria de câteva săptămâni. Iar în felul acesta noi, împreună cu ea, îi aflăm povestea, sau cel puțin cea pe care a notat-o în jurnal.
Mi-a plăcut foarte mult cartea asta. Am tot văzut-o prin librării, dar nu am fost sigură dacă merită, dar în cele din urmă am decis să văd cum va fi. Și m-a surprins plăcut în foarte multe privințe. Mi-am dat seama destul de târziu, ca să zic așa, că această carte este scrisă de un bărbat, iar povestea este povestită din perspectiva unei femei. Dar în timp ce citeam mi-am dat seama că nu conta, dacă nu aș fi citit pe internet că este vorba de un bărbat, nici nu mi-aș fi dat seama.
Mi-a plăcut mult de Christine, mi s-a părut a fi o persoană suficient de puternică pentru a putea face față vieții pe care o avea, cu toate acele lucruri pe care nu și le putea aminti și trebuind mereu să se bazeze pe cineva pentru a-i povesti cine este și toate cele. Și, în același timp, la un moment dat mi-a părut rău pentru ea, pentru că sunt momente în care nu își poate da seama ce este real și ce anume este inventat de mintea ei, iar uneori pune sub semnul întrebării chiar și acel jurnal. Iar pe parcursul cărții se străduiește să adune toate piesele vieții ei și să își dea seama cum a ajuns unde este acum.
Nu vreau să spun prea multe, așa că mă voi opri aici. Asta e una din acele cărți care m-a pus pe gânduri. Eu o recomand tuturor, e o carte foarte bună și care pe mine m-a luat prin surprindere în nenumărate rânduri. Iar finalul m-a lăsat efectiv cu gura căscată.

Comentarii

  1. Interesant subiect de carte .... și de gândit! Parcă se făcuse și un film ”50 First Dates”, dar cărțile te lasă pe tine, cititorul, să-ți imaginezi cum vrei tu acțiunea și personajele. Oare noi am avea tăria de a continua o astfel de viață?!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alexandra Ali: Cartea asta nu are nicio legătură cu "50 first dates". Filmul pentru cartea asta urmează să apară în 2014 cred.
    Asta mă întreb și eu acum că am terminat de citit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca este o poveste frumoasa si se vede ca ai scris recenzia din suflet:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu