miercuri, 1 mai 2013

"Fetița prietenei mele" de Dorothy Koomson

Cartea asta zace prin biblioteca mea de vreo câteva luni bune, dacă nu mai mult de atât. E una din acele cărți cumpărate mai mult datorită prețului, și pentru că știam că povestea nu e tocmai una veselă, am tot evitat să mă apuc de ea. Iar acum îmi cam pare rău că nu am citit-o mai devreme. E o carte care mi-a plăcut extrem de mult.
Aceasta prezintă o poveste destul de tristă. Kamryn Matika află în ziua în care împlinea treizeci și doi de ani că prietena ei cea mai bună din facultate, cu care nu mai vorbise de doi ani, este extrem de bolnavă și nu mai are mult de trăit. Motivul pentru care Kamryn a încetat să mai țină legătura cu Adele este acela că aceasta s-a culcat cu cel cu care Kam urma să se căsătorească și, mai mult decât atât, el era tatăl fiicei sale, Tegan. În ziua în care Kam o vizitează pe prietena ei la spital, Adele o roagă să o ia în grijă pe fiica ei după ce ea nu va mai fi și să o adopte. Iar inițial Kamryn nu prea vrea să accepte, mai ales că ea nici nu își dorise vreodată copii, dar în urma anumitor evenimente o ia pe Tegan în grijă și își dă seama că nu ar putea să o lase în grija altcuiva.
Cartea asta mi s-a părut foarte emoționantă. Prezintă, printre multe altele, cât de grele sunt adopțiile interrasiale și cât de dificil poate fi uneori să ai grijă de un copil. De altfel, povestea mai vorbește și despre prietenie, moarte, iertare, iubire și altele care nu îmi vin acum în minte.
În timp ce citeam am plâns, am râs, apoi am plâns din nou și tot așa pe tot parcursul poveștii. Nu aș fi crezut că o carte poate fi în același timp și tristă și amuzantă, dar aceasta mi-a demonstrat contrariul.
Mi-a plăcut foarte mult de Tegan, e un copil extrem de dulce și inteligent și, deși mai timidă și speriată la început, odată ce se obișnuiește cu noua ei casă și mămică, devine mult mai veselă, vorbește mai mult și este de altfel un copil foarte sociabil. Și de Kamryn mi-a plăcut, deși au fost anumite momente în care nu am înțeles-o pe deplin, dar asta nu mă deranjează foarte tare. Pentru o persoană care nu și-a dorit copii, chiar se descurcă foarte bine în noul ei rol, sau mă rog, atât de bine pe cât poate, iar faptul că nu renunță niciodată în fața provocărilor o ajută foarte mult în nenumăratele situații în care este pusă. Ar mai fi și alte personaje, dar prefer să vorbesc doar despre cele două, pentru că în jurul lor se axează întreaga acțiune.
Ce ar mai fi? A, da. După ce am citit cartea asta, cred că înțeleg mai bine de ce tot timpul am auzit că a crește un copil nu este un lucru deloc ușor. Nu mă înțelegeți greșit, nu am crezut niciodată că ar fi floare la ureche, dar nici nu am putut să-mi închipui cum ar fi, iar povestea asta m-a ajutat să mai înțeleg anumite lucruri.
Deci, dacă nu vă deranjează să citiți și câte o poveste mai tristă din când în când, eu chiar vă recomand această carte. Cum am zis, este în același timp și tristă și amuzantă, are personaje simpatice, iar eu cred că merită să fie citită.

3 comentarii:

  1. Astfel de povești există și în viața reală, dar poate că le înțelegem mai bine prin intermediul cuvântului scris. Citisem și eu acum câțiva ani o carte, in engleză, despre o femeie cu cancer, cu 2 copii, care și-a rugat prietena să aie grijă de copiii ei. O poveste emoționantă din toate punctele de vedere. La fel mi se pare și aceasta.

    RăspundețiȘtergere