Safe Haven

Filmul ăsta pentru mine, mai ales că am citit și cartea, care de altfel mi-a plăcut foarte mult, a fost o mare dezamăgire. Adică, cartea e un fel de thriller și te ține cu sufletul la gură mai tot timpul, dintr-un anumit punct până la final, pe când filmul ăsta nu a reușit să o facă absolut deloc. 
În film cele mai importante aspecte ale poveștii au fost modificate, altele nu au fost arătate absolut deloc, iar în cele din urmă, dacă nu aș fi știut acțiunea cărții, filmul ăsta m-ar fi lăsat foarte confuză. Pentru că în cele din urmă nu se înțelege de ce era Katie atât de încordată și speriată mai tot timpul, nici relația cu soțul de care a fugit nu este arătată foarte bine, sau modul în care Katie a reușit să fugă de el și să ajungă în Southport. Iar în carte asta e una din cele mai intense părți. În plus, nici nu se înțelege foarte bine de ce soțul ei se comporta cu ea așa cum o făcea, nu e la fel ca atunci când am citit despre el în carte, despre cum o urmărea și cum gândea și cum de a reușit să o găsească. Iar toată partea asta a fost complet modificată în film, astfel că în cele din urmă nici nu mai e interesant. Modul în care reușește să o găsească în film... pare prea simplu, e o cale mut prea ușoară de a-i da de urmă. În carte toată partea asta durează mult mai mult, iar eu personal chiar am ajuns să-i admir mintea tipului, pentru că, deși e un mare nenorocit, este un polițist foarte bun, iar mintea lui e tot timpul atentă chiar și la cele mai mici detalii, unele cărora un om obișnuit în viața sa de zi cu zi nu le-ar da importanță. 
Iar povestea de dragoste dintre Katie și Alex parcă s-a petrecut multe prea repede în film. 
În fine, filmul e o mare dezamăgire pentru mine, dar mă voi opri aici pentru că nu aș vrea să ajung să povestesc tot filmul. Concluzia ar fi că dacă ați citit cartea și v-a plăcut, mai bine nu vedeți filmul ăsta, iar dacă nu ați citit-o, eu vă sfătuiesc să o faceți, este o carte foarte bună din punctul meu de vedere.

Comentarii

  1. Chiar ieri am vazut filmul si,fara sa citesc cartea,am ajuns cam la aceasi concluzie la care si tu.Nu m-a impresionat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu