miercuri, 19 iunie 2013

Viața, ca un fluture albastru

A fost odată un bărbat singur care locuia împreună cu cele două fete ale sale, care erau din fire foarte curioase și inteligente.
Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele știa să le răspundă, la altele nu…
Tatăl lor își dorea să le ofere cea mai bună educație, de aceea într-o zi și-a trimis fetele să petreacă o perioadă de timp în casa unui înțelept.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl folosească pentru a înșela înțeleptul.
- Ce vei face? o întrebă sora ei.
- O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu, îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel orice răspuns va avea, se va înșela!
Cele două fete au mers într-o clipa la înțelept și l-au găsit meditând.
- Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înțeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:
- Depinde de tine… fiindcă e în maănile tale!
Așa este și viata noastră, prezentul și viitorul nostru. Nu trebuie să învinovățim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu.
Viața noastră e în mâinile noastre, ca și fluturele albastru.
De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

Un comentariu:

  1. Ce poveste frumoasa :) Este cu siguranta una din care inveti ceva :)

    RăspundețiȘtergere