vineri, 26 iulie 2013

"Poveste pentru timpul prezent" de Ruth Ozeki

Vor fi câteva spoilere, citiți pe propria răspundere.
Primul lucru care îmi trece prin minte când mă gândesc la cartea asta e ăsta: dezamăgitor. A început atât de bine întreaga poveste, că îmi pare și rău că s-a terminat așa cum a făcut-o.
Povestea asta e spusă din două perspective. Pe de o parte, o avem pe Nao, o fată de cincisprezece ani, care s-a născut în America și a crescut acolo, dar familia ei a trebuit să se întoarcă în Japonia atunci când ea avea, cred, paisprezece ani. Dar nu reușește să se adapteze foarte bine aici, iar faptul că ceilalți colegi se poartă foarte urât cu ea nu ajută deloc. La un moment dat, în urma mai multor evenimente, ea decide să-și pună capăt vieții, dar înainte de asta decide să spună, în jurnalul pe care îl scrie, povestea străbunicii ei, Jiko, care este o călugăriță budistă în vârstă de o sută patru ani. Pe de altă parte, povestea e spusă, la persoana a treia, și din perspectiva lui Ruth, o autoare care trăiește pe o insulă în Canada, care găsește jurnalul lui Nao într-o cutie cu Hello Kitty care este adusă pe plajă. Ruth începe să citească jurnalul, apoi își dorește din ce în ce mai mult să afle ce s-a întâmplat cu Nao și cu familia ei. Dacă am reținut eu bine, Ruth găsește acel jurnal după tsunami-ul și cutremurul din 2011.
Toată povestea asta suna foarte interesant la început, și am citit foarte multe păreri bune despre cartea asta pe Goodreads. Din păcate, la un moment dat, toată povestea vieții lui Nao, care povestește într-un jurnal, unui necunoscut, despre ceea ce i se întâmpla la școală, ceea ce îi făceau colegii, plus situația familiei ei, tatăl ei încercând de mai multe ori să-și ia viața, a devenit un pic cam prea mult pentru mine. Înțeleg că astfel de chestii se întâmplă, dar parcă tot ce se putea întâmpla rău în viața lui Nao, chiar se întâmpla. Iar dintr-un anumit punct încolo a părut cam greu de crezut pentru mine că niciun adult nu ar fi intervenit, mai ales că anumite chestii pe care copii din școală i făceau lui Nao în timpul cursurilor erau filmate și apoi postate pe internet. Adică, singurul adult din toată cartea asta care chiar încearcă să o ajute pe Nao e străbunica ei, Jiko.
Ar mai fi faptul că această carte abordează destul de multe subiecte printre care: suicidul, brutalizarea prin școli(bullying e cuvântul, dar nu am găsit altă traducere), mediu, prostituție, evenimentele de pe 11 septembrie 2001, și cred că ar mai fi, dar nu îmi vin acum în minte. Pare un pic cam prea mult, din punctul meu de vedere cel puțin.
Nu o să spun că nu mi-a plăcut deloc cartea, pentru că nu e așa. Toate lucrurile legate de Japonia și descrierile orașului Tokio și toate cele chiar mi s-au părut foarte interesante, ca și tot ceea ce a învățat-o bătrâna Jiko pe Nao pe parcursul poveștii. Îmi place să aflu despre alte culturi, iar Japonia chiar mi se pare interesantă.
*Big spoiler alert here*: După ce am decis că e prea mult ce i se întâmpla fetei în poveste, am decis să citesc totuși ultimul capitol, din care nu am înțeles nimic, apoi am mai răsfoit niște pagini, iar ceea ce mi se pare cel mai dezamăgitor la cartea asta a fost momentul în care a luat o turnură supranaturală. Nu am înțeles de ce s-a petrecut asta, și cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă povestea ar fi rămas în parametri realității, mai ales că acel twist s-a petrecut undeva destul de aproape de final, and I just couldn't buy it, explicațiile au fost mult prea ciudate pentru mine.
Deci, în concluzie, cartea asta a fost o mare dezamăgire pentru mine.

Un comentariu:

  1. mie mi s-a parut cam tulbure, termenii din fizica cuantica, preocuparile lui Oliver, brutalitatea prin care trece Nao, si mai ales, Ruth m-au dezorientat si mi-au lasat sentimentul ca autoarea a vrut mult prea mult si a reusit sa faca ceva mult si amestecat-confuz. pentru mine, e o carte pe care am citit-o (am sarit si eu anumite pasaje) dar pe care n-am inteles-o in totalitate.

    RăspundețiȘtergere