"Strania călătorie a domnului Daldry" de Marc Levy

Marc Levy e unul din autorii mei preferați și chiar aveam așteptări destul de mari de la cartea asta, mai ales după ce am citit rezumatul de pe spate. Și am rămas destul de dezamăgită.
Nu prea sunt în stare să fac un rezumat al acestei cărți, deci îl voi pune mai jos pe cel de pe copertă:

Londra, 1950
Alice duce o viață liniștită, împărțită între munca sa, care o pasionează și grupul ei de prieteni, cu toții artiști ocazionali. Totuși, în ajunul Crăciunului, viața ei va fi complet bulversată. În timpul unei excursii la bâlciul din Brighton, o ghicitoare îi prezice un viitor misterios. Alice n-a crezut niciodată în astfel de lucruri, dar nu poate sa-și alunge din minte cuvintele femeii, iar nopțile îi sunt bântuite de coșmaruri care par pe cât de reale, pe atât de inexplicabile.
Vecinul ei de palier, domnul Daldry, celibatar convins, gentleman excentric și mucalit, o determină, din niște motive obscure, să ia în serios vorbele ghicitoarei și să le găsească pe acele șase persoane care o vor conduce spre destinul ei.
De la Londra la Istanbul, Daldry se hotărăște să o însoțească într-o călătorie neobișnuită...

Cum am zis, mă așteptam la mult mai mult de la cartea asta. Iar începutul a fost destul de promițător. Adică, lui Alice o ghicitoare îi spune că pentru a-l întâlni pe bărbatul vieții ei trebuie să facă o călătorie până în Istanbul și trebuie să cunoască șase persoane până a ajunge să-l cunoască pe el. Iar, dintr-un motiv necunoscut, vecinul de palier, domnul Daldry, se oferă să plătească călătoria și să o ajute să îndeplinească cele spuse de acea ghicitoare, deși la început niciunul nu crede o vorbă din ce a spus aceasta. Plus că, în timpul călătoriei, Alice încearcă să afle mai multe despre părinții ei, tot din cauza a ceea ce îi spusese vrăjitoarea, iar toată chestia asta suna foarte interesant și chiar avea potențial. Însă apoi totul a deveni foarte plictisitor, iar circa trei sferturi din carte nu se întâmplă nimic interesant. Și chiar și atunci când încep cu toții să se concentreze pe motivul călătoriei lor, tot nu devine interesant. La un moment dat chiar nu mai aveam răbdare și am tot dat paginile până când am ajuns la acea parte din poveste în care totul este explicat și... aceea a fost partea în care am rămas complet dezamăgită. Pentru că, după tot ce se spune în poveste până în acel punct, mă așteptasem la ceea ce urma, chiar am avut dreptate, deși o să recunosc că a fost un mic detaliu pe care nu l-am prevăzut, deși citind acea explicație a devenit destul de evident. 
Într-un fel, romanul ăsta transmite un mesaj destul de drăguț despre prietenie și familie și așa mai departe, dar chiar și cu asta tot nu pot să zic că mi-a plăcut cartea asta. 
Ceea ce m-a făcut de fapt să continui să citesc, până când m-am plictisit complet, a fost faptul că acțiunea are loc în mare parte la Istanbul, oraș pe care eu l-am vizitat o dată și din care am rămas cu multe amintiri frumoase, iar descrierea bazarului cred că mi-a amintit cel mai mult de cum m-am simțit când am fost acolo. 
Un lucru pe care nu îl pot înțelege, deși știu că e minor, este de ce titlul este Strania călătorie a domnului Daldry când personajul în jurul căruia se învârte întreaga poveste este Alice. Nu pot să nu mă întreb, totuși.
În cele din urmă, chiar nu mi-a plăcut, a fost ok, dar nu mi se pare suficient. Mi s-a părut că această carte este prea lungă doar pentru a se ajunge la acea concluzie.

Comentarii

  1. Dupa asa descriere si mie mi sa pare promitatoare, dar imi pare rau ca nu a fost pe placul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tanjesc sa citesc cartea asta,chiar daca recenzia ta a fost mai negativa:D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu