joi, 8 august 2013

"Eldest(Inheritance #2)" de Christopher Paolini

Ok, deci dacă după ce am recitit primul volum al acestei serii, nu am rămas la fel de plăcut impresionată cum am fost prima dacă când am citit-o, volumul al doilea m-a lăsat cu un sentiment de "wow". Recitind-o, mi-am dat seama că îmi place și mai mult decât îmi aminteam, și mi-am dat de asemenea seama de ce anume acest volum a fost favoritul meu la momentul respectiv, cu toate că nu am terminat volumul trei, dar voi ajunge și acolo.
Voi încerca să scriu această recenzie fără spoilere din prima carte, pe cât posibil.
După toate cele întâmplate, Eragon trebuie să călătorească până în Elesmera, un oraș al elfilor, unde să își continue antrenamentul ca și Cavaler, pe care nu a reușit să-l finalizeze alături de Brom. Iar asta ar urma să-l ajute în lupta lui și a Vardenilor de a-l înfrânge pe Galbatorix.
În volumul ăsta, Eragon află foarte multe lucruri legate de ce anume înseamnă cu adevărat a fi un Cavaler al Dragonilor, învață noi vrăji, și mai multe în general despre elfi, pitici, oameni și multe altele. Exact toate aceste informații m-au făcut să rămân cu gura căscată, la figurat cel puțin. Atât de multe detalii sunt prezentate în acest volum, încât eu nu am putut să nu rămân uimită de toate lucrurile la care s-a gândit Paolini în timp ce a scris această serie. A construit o întreagă lume, cu toate detaliile necesare, de la hartă, la descrierea anumitor orașe mai importante, și până la religia piticilor și modul în care elfii nu erau de acord, au fost incluse până și detalii despre anumite sărbători. Și, deși, din această cauză, acțiunea merge ceva mai greu, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc, pentru că am fost efectiv fascinată de lumea pe care Christopher Paolini a creat-o și de toate acele detalii. Dar cartea nu este complet lipsită de acțiune, ceea ce din punctul meu de vedere este minunat. Cred că dacă nu ar fi fost așa, atunci aș fi fost destul de dezamăgită. Mă bucur totuși că nu a fost cazul.
Cartea asta urmărește de asemenea povestea lui Roran, vărul lui Eragon, și ceea ce se petrece în sat după plecarea lui Eragon. Iar din toată povestea asta, eu cel mai bine îmi aminteam lucrurile care i s-au întâmplat lui Roran, nu toate, dar suficient. Ca și prima dacă când am citit cartea asta, povestea lui Roran m-a atras destul de mult. Mi-a plăcut mult și de el, ca personaj. Are mult curaj, mai ales având în vedere că nu prea înțelege el de ce anume se petrec anumite lucruri în Carvahal, și reușește să atragă încrederea celorlalți săteni, chiar dacă o parte din ei îl învinovățesc pentru faptul că viețile lor au fost date peste cap.
În continuare, personajul meu favorit este Angela, vrăjitoare. Are ea ceva, separat de magie, care mă face să o plac. Nu aș ști să explic în cuvinte, dar mi se pare pur și simplu un personaj foarte simpatic, așa ciudată cum poate ea să fie uneori. Mă bucur că este în continuare parte din poveste și că nu a fost uitată.
La final există o întorsătură de situație destul de interesantă, nu voi zice ce anume. Și, deși mi-o aminteam, pentru că este totuși o dezvăluire importantă pentru poveste, tot mi-a stat un pic inima în gât atunci când am citit partea aceea, ceea ce pentru mine e un mare plus.
Acum sunt curioasă de ce anume se va întâmpla în următorul volum, din care chiar că nu îmi mai amintesc mai nimic, și sper ca de data asta să îmi placă mai mult decât prima dată când am citit-o și să reușesc să o termin.

Un comentariu:

  1. Si volumul trei este superb, iar de ultimul... m-a lasat cu un gust amar, desi mi-a placut enorm. O sa vezi tu de ce.
    Lectura placuta!

    RăspundețiȘtergere