La răscruce de Kevin Crossley-Holland

Trebuia să scriu recenzia asta acum câteva zile, dar nu am avut chef, sau mi-a fost lene, nu mai știu exact. Dar trecem peste.
Acesta este cel de-al doilea volum din Trilogia Arthur, pe care am căutat-o destul de mult, pentru că nimeni nu părea să îl mai aibă. Iar atunci când l-am găsit, în sfârșit, am fost foarte fericită. Din păcate, fericirea mea nu a durat foarte mult, pentru că această carte a sfârșit prin a mă dezamăgi. De fapt, nu am mai terminat-o. Mda...
În volumul ăsta, Arthur de Caldicot devine scutierul lui Sir Stephen, iar cei doi se pregătesc de asemenea și pentru cruciadă. În același timp, îl putem urmări și pe Arthur-din-piatră, adică regele Arthur, și cum anume se descurcă el cu noua responsabilitate pe care o are.
Acum, la început chiar mi-a plăcut, și chiar mi s-a părut mai interesantă decât primul volum, mai ales datorită celor ce i se întâmplau regelui Arthur și a tot ceea ce făceau cavalerii mesei rotunde și toate cele. Dar apoi... totul a devenit cam repetitiv, adică cavalerii aceia făceau cam același lucru și spuneau că vor face ceva, apoi făceau exact opusul, iar mulți dintre ei chiar l-ar fi înjunghiat pe rege pe la spate, fără vreo părere de rău.
Iar apoi am ajuns într-un punct în care pur și simplu nu mai eram deloc interesată de poveste, pur și simplu mă plictisisem, nu mai înțelegeam încotro mergea întreaga poveste și pur și simplu nu am mai vrut să continui. De fapt, cred că am vrut să renunț la ea de vreo trei ori înainte să o fac de fapt deci... mda.
Chiar îmi pare rău că s-a întâmplat așa, pentru că primul volum chiar mi-a plăcut. Dar ce să-i faci? Se mai întâmplă și chestii de genul, dar tot trist e. Dar, pe de altă parte, dacă nu aș fi găsit cartea asta, așa dezamăgitoare cum a fost, chiar aș fi fost tristă.

Comentarii

  1. pacat, asa se intampla cand nu prea ai inspiratie ca scriitor si totusi vrei sa scrii mai multe volume...

    RăspundețiȘtergere
  2. Când ai rămas în pană de inspiraţie, recurgi la tehnică.Un termen limită este inspiraţie negativă. Totuşi, este mai bun decât nici un fel de inspiraţie.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu