marți, 17 septembrie 2013

"Brisingr(Inheritance #3)" de Christopher Paolini

Conține spoilere!
Mențiune: recenzia asta e scrisă pe bucăți, în funcție de ce gândeam la diverse momente în timp ce citeam. De obicei nu fac asta, dar acum nu m-am putut abține.
Nu voi face rezumatul, pentru că pur și simplu nu am nici cea mai vagă idee ce aș putea spune, în afara faptului că acțiunea are loc imediat după ceea ce s-a întâmplat la finalul volumului doi.
Ok, mi-am propus să termin seria anul ăsta și am de gând să mă țin de chestia asta, încă vreau să o termin. Trebuie totuși să spun următorul lucru: eu, atunci când o carte devine extreeem de plictisitoare, încep să caut spoilere prin recenziile de pe Goodreads, doar-doar găsesc ceva care să mă convingă să citesc mai departe, iar dacă nu, atunci renunț la cartea respectivă. Am făcut exact același lucru în timp ce o citeam pe asta, pentru că după un timp toate descrierile lui Paolini au început să-mi dea dureri de cap. Din fericire, aici chiar am găsit ceva care să mă facă să continui. Din păcate, minunatele descrieri, absolut inutile în majoritatea lor, ale lui Paolini au continuat să mă plictisească și nu m-am gândit doar o singură dată să renunț din a mai citi cartea asta. Trist mi se pare faptul că începutul a fost chiar foarte bun, iar după încă câteva întâmplări, chiar eram foarte interesată de ce se va întâmpla mai departe. Și apoi, pe la jumătatea cărții, am început să sar paragrafe și pagini întregi de descrieri pe care nu le mai puteam suporta. Serios, chiar nu am nevoie să cunosc fiecare mișcare pe care o face Eragon, sau oricare alt personaj, atât timp cât chiar nu contează pentru acțiunea cărții sau pentru dezvoltarea personajelor.
Am sfârșit sărind și peste majoritatea scenelor de luptă, pentru că să-mi imaginez cum se omorau unii pe alții, urmărind descrierile foarte detaliate ale lui Paolini, chiar nu îmi face nicio plăcere. Nu îmi plac luptele în care se varsă mult sânge în general. Ajunge să știu cine pe cine omoară, chiar nu îmi trebuie restul detaliilor. Am mai sărit și peste toate paragrafele/capitolele despre politica piticilor, pentru că pur și simplu mă plictiseau. Dacă stau să mă gândesc la asta, cred că am sărit destul de multe părți ale cărții ăsteia. Pur și simplu, după jumătatea cărții totul devine atât de plictisitor și de detaliat, că nu pot înțelege de ce a simțit Paolini nevoia să facă asta. Plus că am sărit tot ce făcea Roran, pentru că implica numai lupte, ceea ce mi se pare trist, pentru că Roran era un personaj care chiar mi-a plăcut în volumul doi.
Din fericire, și-a mai revenit pe la final, pentru mine cel puțin, pentru că am mai aflat câte ceva despre Brom, despre viața lui și altele. Au mai fost niște dezvăluiri, nu voi zice ce, dar nu sunt convinsă că am înțeles un anumit lucru și parcă se bate cap în cap cu ceva ce a fost spus în prima carte despre Cavaleri și Dragoni, dar cred că pot să trec cu vederea, oarecum.
În cele din urmă, după primele două volume, cartea asta m-a dezamăgit, și încă destul de mult. Și am început să cred că ceea ce se tot spunea în recenziile de pe Goodreads e adevărat: cartea asta e despre cum Eragon face rost de o nouă sabie după ce Zar'Roc îi este furată la finalul volumului doi. Serios, în afară de asta, ceea ce s-a întâmplat la începutul cărții, niște lupte, vreo două dezvăluiri pe la final și poate ce se mai spune despre Elva, în cartea asta nu se întâmplă mare lucru, din punctul meu de vedere. M-aș fi așteptat la mai multe, având în vedere că practic a început războiul dintre Vardeni și Imperiu, m-aș fi așteptat la mai mult de la Galbatorix, care este descris ca fiind extrem de puternic și toate cele. Și am sfârșit gândind cam același lucru ca atunci când am renunțat la cartea asta când am citit-o prima dată: din moment ce Galbatorix e atât de puternic, mai ales după dezvăluirile din volumul ăsta, ar părea foarte ușor pentru el să apară pe neașteptate și să-l omoare pe Eragon și să câștige războiul. În schimb, tot trimite soldați și pe Murtagh să lupte pentru el. Poate ratez eu ceva, dar zău că nu înțeleg de ce face asta. Și exact ceea ce m-a făcut să renunț la carte prima dată m-a deranjat și aici, ca și alte lucruri care s-au întâmplat pe parcurs. Pur și simplu nu am putut înțelege logica din spatele anumitor decizii, mai ales cele ale lui Nasuada.
Aș putea continua, dar mai bine mă opresc. Dezamăgitor. Sper ca ultimul volum al seriei să fie mult mai bun decât ăsta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu