duminică, 1 septembrie 2013

Words from books...(33)

Nu există fericire mai mare pentru soarta unui om decât să-și descopere, la mijlocul existenței sale, în anii creatori ai maturității, scopul propriei vieți.

Scurte și trecătoare sunt însă în istorie momentele de înțelepciune și bună înțelegere.

În istorie se repetă iar și iar aceleași momente tragice: atunci când ar fi atât de necesar ca toți să-și unească forțele pentru a apăra cultura europeană, principii și statele se dovedesc incapabili să renunțe, chiar și pentru o clipă, la măruntele lor rivalități.

Dar în istorie, ca și în viața omenească, regretele nu pot îndrepta greșeala unei clipe. O mie de ani nu pot răscumpăra ceea ce s-a pierdut într-un ceas.

Numai cine a suferit mult cunoaște bucuria, numai cel supus încercărilor își poate închipui suprema mulțumire a izbăvirii, numai el este chemat să le vorbească oamenilor despre reînvierea care urmează morții în viață.

Arareori recunosc contemporanii de la prima vedere măreția unei opere sau a unui om.

Dar forța înnăscută a unei opere nu poate fi niciodată ascunsă sau zăvorâtă la nesfârșit. O operă de artă poate fi dată uitării de vremea ei, poate fi interzisă și înmormântată, dar forța ei elementară învinge până la urmă ceea ce este efemer.

Soarta se sprijină pe cei puternici și violenți. Ani la rând ascultă servil de un singur om; căci îl iubește pe omul fundamental, care ajunge să-i semene ei, celei de necuprins.
Câteodată însă se întâmplă lucrul foarte rar în toate timpurile: soarta, cuprinsă de un capriciu ciudat, se prosternează în fața unui om oarecare. Câteodată -și acestea sunt cele mai uluitoare momente ale istoriei universale - firul destinului ajunge, pe durata unui minut efemer, în mâna unui nevolnic. Astfel de oameni sunt însă întotdeauna mai mult speriați decât fericiți de năvala răspunderii care îi amestecă în eroicul joc al lumii și aproape întotdeauna lasă să le scape din mâinile tremurânde destinul ce le-a fost hărăzit. Rareori se agață vreunul din ei cu semeție de prilejul care i se oferă și se înalță odată cu el. Căci doar pentru o secundă se dăruiește ceea ce este măreț omului mic; iar asupra celui care a scăpat o dată prilejul soarta nu-și va mai revărsa a doua oară harul.

Ce îngrozitor se răzbună marea secundă, care se arată atât de rar în viața muritorilor, pe cel care a fost pe nedrept alesul ei și nu a știut s-o folosească... Toate virtuțile civice - prudență, ascultare, râvnă și chibzuință - se destramă fără putere în văpaia momentului decisiv al destinului. Acest moment îl respinge cu dispreț pe omul șovăielnic; pe cel cutezător îl înalță însă, ca pe un zeu al pământului, ridicându-l, cu brațe de foc, în cerul eroilor.

Ca să se întâmple o minune, ceva miraculos, cea dintâi condiție este întotdeauna ca un singur individ să creadă în această minune. Curajul naiv al unui om cu convingeri de nezdruncinat izbutește tocmai acolo unde savanții șovăie să dea impulsul creator, și, ca mai întotdeauna, o simplă întâmplare pune în mișcare întreaga acțiune.

Nimic nu li se pare oamenilor mai de neiertat decât să fie treziți la realitate din euforie, să fie crunt dezamăgiți de către un om de la care așteptaseră totul.

Și astfel ceea ce părea căzut în zădărnicie rodește din nou, ceea ce părea pierdut pierdut se preface într-o chemare înfocată către omenire de a-și încorda toate energiile pentru a atinge ceea ce pare de neatins; printr-un contrast măreț, dintr-o moarte eroică se naște o viață mai intensă, dintr-o prăbușire, o voință de înălțare în infinit. Căci din succesul întâmplător și di izbânda ușoară se naște numai ambiția, dar nimic nu înflăcărează mai puternic inima ca pieirea unui om în bătălia cu superioritatea invincibilă a destinului, această supremă tragedie a tuturor timpurilor, pe care uneori o creează un poet și de mii de ori o plămădește viața.

Orele astrale ale omenirii de Stefan Sweig

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu