"Perfect scoundrels(Heist Society #3)" de Ally Carter

Și am terminat și seria asta. Trist, într-un fel, pentru că asta mi s-a părut în general mult mai bună decât seria Gallagher girls a lui Ally Carter, pe care momentan nu știu dacă o voi continua sau nu. Dar, pe de altă parte, mi-a plăcut foarte mult cartea asta și mă bucur că am ajuns în sfârșit la ea. Dintre cele trei, asta mi s-a părut de departe cea mai bună.
Aici, Hale află că este moștenitorul companiei familiei lui, după ce primește trista veste că Hazel, bunica lui, a murit, iar în testament aceasta i-a lăsat-o lui. Dar se descoperă destul de repede că ceva nu este în regulă, iar Kat împreună cu familia ei trebuie să ajungă până la capătul lucrurilor, să afle adevărul și toate cele. Nu zic mai multe.
E drept că la început am avut un moment în care m-am întrebat sceptică ce anume se va întâmpla, iar într-un punct mă așteptam să fiu dezamăgită. Sunt fericită să spun că asta nu s-a întâmplat. Au fost întorsături de situație și multe lucruri la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului, iar dacă aș fi putut să o citesc mai repede, atunci cred că impresia mea ar fi fost una și mai bună, deși aici e și vina mea pentru că nu prea am avut chef de citit în ultimul timp. Oricum, cartea m-a surprins în mod plăcut de mai multe ori.
Așa, personajele. În volumul ăsta, parcă toate personajele mi s-au părut mult mai simpatice decât în celelalte două. Nu aș putea spune de ce, dar eu cu impresia asta am rămas. Poate deoarece aflăm mai multe despre unii din ei. Oricum, dacă în celelalte două volume am avut câte o problemă cu unul dintre personaje, aici nu a existat niciuna, toți mi s-au părut foarte simpatici. Iar Kat e Kat, de ea mi-a plăcut întotdeauna.
Un lucru care mi-a plăcut extrem de mult la cartea asta a fost faptul că am aflat în sfârșit cum s-au întâlnit Kat și Hale în primul rând și cum de a ajuns el să fie implicat în toate furturile de care se ocupau Kat și gașca. Sigur, ceva despre asta a mai fost spus și în primul volum, dar foarte vag. Aici am văzut în sfârșit întregul episod. Nu știu alții, dar eu îmi doream foarte mult să aflu despre asta și am fost foarte fericită că s-a întâmplat.
Un alt lucru care mi s-a părut foarte frumos a fost cum familia lui Kat și-a unit forțele pentru a îl ajuta pe Hale, pentru că el practic face parte din familia lor. Mi s-a părut atât de drăguță toată chestia asta, nu m-aș fi așteptat, deși nu aș putea spune de ce.
Și nu mai știu ce să spun. Chiar mi-a plăcut seria asta foarte mult. Iar fiecare volum mi s-a părut mai bun decât precedentul, ceea ce nu știu cât de des se întâmplă. Deci eu recomand seria asta, e foarte drăguță, e cu hoți și eu cred că merită citită.

Comentarii