luni, 7 octombrie 2013

"The book thief" by Markus Zusak

Asta e una din acele recenzii la care nu am nicio idee cum să încep. Ok, am găsit. Nu sunt complet sigură, dar cred că asta e prima dată când m-am întristat pentru simplul motiv că am terminat de citit o carte. E prima oară când îmi doresc ca o carte să fi fost mai lungă.
Am tot auzit de cartea asta în ultimul timp, ca și faptul că urmează a fi ecranizată, am văzut trailer-ul, dar nu îmi e clar când va apărea filmul. Și, cu toate că nu am auzit decât lucruri bune despre ea, am tot evitat să o citesc, pentru că acțiunea are loc în anul 1939, în Germania nazistă. Iar pentru mine, Germania nazistă înseamnă holocaust și la istorie în liceu lecția asta a fost repetată mult prea mult pentru gusturile mele. Și totuși până la urmă am decis să-i dau o șansă. Și chiar nu regret. Pentru că, în cele din urmă, cartea asta nu este nici despre nazism și despre holocaust, deși sunt abordate și aceste două subiecte pe parcursul poveștii, ci despre viața lui Liesel Meminger și despre cum cuvintele și cărțile au ajutat-o pe parcursul vieții ei, care nu este una tocmai fericită. În drum spre casa părinților ce urmau să o adopte pe ea și pe fratele ei, acesta moare, în tren, iar în urma acestei experiențe ea are coșmaruri în fiecare noapte. La asta se adaugă și faptul că noua ei familie este destul de săracă, cât și condițiile din acele vremuri și războiul. Iar ea își găsește fericirea, dacă o pot numi așa, în cărți, în acele cuvinte scrise pe hârtie care spun o poveste. Ăsta cred că e unul din principalele motive pentru care mi-a plăcut cartea asta atât de mult.
Un alt lucru care m-a atras a fost naratorul, nimeni altul decât Moartea în persoană. Asta e prima carte pe care am citit-o în care am întâlnit un asemenea narator și trebuie să spun că mi s-a părut foarte interesant. Plus că mi-a plăcut și modul în care a fost scrisă cartea, e unic din punctul meu de vedere.
Asta e o carte care nu are o acțiune propriu-zisă, iar pe mine asta mă deranjează de cele mai multe ori, dar există și excepții, iar asta este una dintre ele. Nu aș putea să explic exact de ce, are legătură într-un fel și cu povestea, și cu personajele și cu modul în care totul e povestit. Sau poate pentru că povestea în sine e una foarte emoționantă. Singurul motiv pentru care nu am plâns la final a fost pentru că eram în stația de metrou și nu voiam să se uite lumea ciudat la mine.
Mi-a plăcut foarte mult, mai ales personajele, inclusiv Moartea(ceea ce este puțin ciudat, dar mna): Liesel, Rosa și Hans Huberman, Rudy(unul din personajele mele favorite), ca și mulți alții pe care nu-i voi enumera aici, pentru că mi-ar lua prea mult.
A fost un moment în cartea asta, de fapt mai multe, în care m-am gândit la cât de ironică poate fi uneori viața și cât de puțin poate face diferența între a fi viu sau a fi mort. Mai ales la final pentru că dacă stai să te gândești la asta, este ironic, într-un mod foarte trist.
Mă opresc aici, pentru că dacă continui nu o să se mai înțeleagă nimic din recenzia asta. Cartea asta o recomand, mi se pare a fi foarte bună. Un singur lucru mai am de adăugat: dacă nu vă plac cărțile triste, atunci mai bine nu o citiți. Altfel, v-o recomand din tot sufletul.

4 comentarii:

  1. Ai scris o recenzie superba! Ma bucur ca tot mai multa lume citeste cartea asta. Este extraordinara :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc :) Chiar este extraordinară, sper ca și filmul să fie :D

      Ștergere
  2. E a doua recenzie superba pe care o citesc despre cartea asta. Trebuie sa o iau si eu neaparat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut recenzia, iar cartea este superbă!

      Ștergere