"Roșu de rubin(Culorile dragostei #1)" de Kerstin Gier

În familia lui Gwendolyn, anumite persoane se nasc cu o genă ce le permite să călătorească în timp, dar asta nu se poate afla decât la vârsta de șaisprezece ani, când persoana respectivă începe să călătorească în timp complet necontrolat și spontan. În familia ei toți știu că verișoara lui Gwendolyn, Charlotte, este cea care are acea genă. Doar că se descoperă că nu este deloc așa atunci când Gwendolyn este cea care călătorește brusc în timp. Iar acum ea trebuie să-i ia locul verișoarei ei într-un plan despre care nu știe mai nimic.
Am auzit despre seria asta prima dată acum câțiva ani, era un moment când toată lumea părea să o citească, dar am evitat-o pentru că, dintr-un motiv necunoscut, mereu am avut impresia că este o altă carte cu vampiri. Mda... se vede cât de bine informată eram, pentru că povestea nu are nimic de-a face cu vampirii. Apoi am citit câteva cărți ale acestei autoare, fără să știu că ea a scris seria, iar când mi-am dat seama, am cercetat mai mult problema și am vrut să citesc cărțile astea, pentru că celelalte mi-au plăcut. Iar aici mai trebuie să spun că întotdeauna trebuie să citesc măcar câteva capitole din o carte a lui Kerstin Gier înainte de a reuși să îmi dau seama că îmi va plăcea, habar nu am de ce.
Din păcate, asta nu s-a întâmplat și în cazul ăsta. Adică, la început, după primele trei capitole sau cam așa, începuse să mi se pară interesantă. Dar după aceea pur și simplu a luat-o în jos. Iar după ce trecusem de jumătatea cărții încă mă întrebam unde vrea să ajungă de fapt povestea asta. Primeam tot felul de explicații pe parcurs, dar pe mine nu m-au mulțumit complet, adică parcă mai mult mă băgau în ceață decât mă ajutau să înțeleg de ce era Gwendolyn atât de importantă și care era toată faza cu acei călători în timp și lista poate continua. O altă chestie ar fi că toată lumea părea să vorbească mai tot timpul, mai puțin Gwendolyn. E drept că la un moment dat, mai spre final, și-a mai revenit, pentru că a fost introdus un personaj care mie mi s-a părut interesant, doar că în cele din urmă nu aflăm mare lucru nici despre el. Iar la final am rămas cu impresia că povestea nu a dus nicăieri, pentru că totul pare să se termine foarte brusc. Iar asta nu mi-a plăcut, deși m-a convins să citesc și următorul volum, poate-poate aflu și eu care e acel mare secret care a tot fost menționat atâta.
Acum, personajele. Gwendolyn chiar nu mi-a plăcut, adică i-a lăsat pe ceilalți să decidă mereu în locul ei, excepție făcând un anume eveniment, ceea ce nu mi se pare suficient. Nici de Gideon nu mi-a plăcut, a fost prea îngâmfat și un mare știe-tot, iar chestia de la final a fost pur și simplu instalove, ceea ce mă sâcâie rău de tot. Singurul personaj care mi s-a părut într-adevăr simpatic a fost Leslie, cea mai bună prietenă a lui Gwendolyn. Ea mi s-a părut într-adevăr drăguță și inteligentă și o prietenă bună. Restul personajelor ori au apărut prea puțin, ori nu au fost descrise suficient, pentru gustul meu. Adică, Gwendolyn se presupune a fi personajul principal, iar cartea e din perspectiva ei, dar la final am rămas cu impresia că nu știu în continuare mai nimic despre ea.
Au existat totuși și părți bune, în primul rând premisa, apoi Leslie, despre care am povestit mai devreme, o anume abilitate a lui Gwendolyn, pentru care sper să primesc niște lămuriri până la finalul trilogiei, o mătușă a ei care mi s-a mai părut cât de cât simpatică, călătoriile în timp și acel conte despre care nu am aflat mai nimic, dar este misterios, iar asta mi-a atras atenția.
Nu pot să zic că nu mi-a plăcut deloc, dar m-a dezamăgit un pic, mă așteptam la mai mult. Cred că dacă aș fi citit cărțile astea acum câțiva ani concluzia ar fi fost cu totul alta, așa a fost totuși o carte drăguță, dar căreia i-au lipsit detaliile care ar fi făcut-o să fie mult mai interesantă. Sper totuși ca povestea să devină mai interesantă în următoarele volume.

Comentarii