joi, 5 decembrie 2013

"Dacă citești asta înseamnă că am murit" de Andrew Nicoll

Prima dată când am văzut cartea asta în librărie a fost pentru că titlul mi-a atras atenţia, era şi greu să nu o facă, apoi am citit rezumatul de pe pe spate şi mi s-a părut interesant. Noroc cu reducerile de pe Libris, că altfel nu cred că mi-o luam pre curând.
Cartea este scrisă în forma unui jurnal, într-un fel. Cel care spune povestea este Otto Witte, un bătrân care stă în rulota lui şi îşi aşteaptă moartea, care este sigur că se va întâmpla curând deoarece el trăieşte în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Dar nu vrea să moară fără să lase nimic în urmă, aşa că se decide să scrie povestea despre cum el, fost acrobat de Hamburg, a reuşit în tinereţe să ajungă regele Albaniei.
Cartea nu a fost exact ce mă aşteptam să fie, şi voi explica asta imediat, fără spoilere. Voi zice mai întâi că mi-a plăcut, a fost o carte foarte drăguţă şi amuzantă, dar în care am găsit şi câteva citate foarte frumoase. Chiar nu mă aşteptam să găsesc astfel de pasaje într-o carte destul de caraghioasă de altfel. Acum, să revin la ceea ce ziceam mai devreme. A fost cumva diferit de ce mă aşteptam eu să fie în primul rând pentru că la un moment dat rămăsesem cu senzaţia că întreaga poveste seamănă de fapt cu un basm, ceea ce şi e din anumite puncte de vedere. Adică, la final mie îmi vine greu să cred că aşa ceva s-ar putea petrece într-adevăr, ceea ce nu mi se întâmplă prea des atunci când citesc o carte.
Partea care mi s-a părut mie cea mai interesantă a fost faptul că am descoperit la un moment dat că povestea e bazată oarecum pe fapte reale. Şi nu mă refer la circarul care ajunge rege, ci la faptul că acest Otto Witte chiar a existat şi el chiar spunea povestea asta, e drept poate puţin diferit faţă de cum e prezentată în carte. Dar mie chestia asta tot mi s-a părut interesantă. În cele din urmă nu se ştie dacă ceea ce povestea el era adevărat sau nu, dar asta e cu totul altă poveste.
Acum, despre personaje. Mie chiar mi-au plăcut toţi cei din grupul lui Otto, ceilalţi membri ai circului care pleacă cu el în aventura asta, cât şi unii dintre cei care le devin prieteni pe parcurs. Preferatul meu e clar Max, o persoană aşa specială ca el mi-ar plăcea şi mie să întâlnesc.
În cele din urmă, chiar mi-a plăcut destul de mult, mă bucur că am reuşti să mi-o cumpăr şi să citesc şi o recomand dacă vreţi să citiţi ceva uşor şi amuzant, cu nişte personaje foarte simpatice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu