luni, 30 septembrie 2013

"Creatura" de Nely Cab

Inițial am scris recenzia cărții ăsteia pentru pagina de Goodreads, pe care voiam să o pun și aici, dar după ce m-am gândit un pic am decis că mai bine o scriu și în română, fără spoilere, pentru că cea de pe Goodreads are destule și e prea lungă. Dacă vreți totuși să o citiți și pe aceea, o puteți găsi aici.
Ok, eu în general nu mă forțez să termin o carte despre care devin convinsă că nu îmi va plăcea, dar mai există și excepții, ca aceasta. Am vrut să o termin din două motive: primul e faptul că e atât de proastă, încât devenise amuzantă la un moment dat(15% pe kindle), iar al doilea este acela că stilul în care este scrisă cartea asta este cam la fel cu modul în care mi-am scris eu prima poveste, care era în limba engleză. Adică, ideea în sine nu e rea, dar nu a fost executată bine, asta cred eu și despre cartea de față.
Deci, Isis este o fată de șaptesprezece ani, care are insomnii de trei luni încoace din cauza unui coșmar pe care îl are în fiecare noapte. La un moment dat, ea decide să înfrunte acea umbră din visele ei care nu o lasă să doarmă și descoperă că nu este nimic altceva decât un băiat, unul destul de neobișnuit, dar totuși un băiat. Ea este convinsă că el nu este real, iar după câteva discuții în contradictoriu, cei doi fac un pariu: dacă el reușește să-i demonstreze că este cât se poate de real, atunci ea nu se va mai întoarce în acel loc din visele ei, care este într-un fel teritoriul lui, iar dacă ea câștigă, atunci el nu o va mai deranja vreodată. 
Nu pot înțelege de ce anume a fost nevoie de toată chestia cu Zeii în cartea asta, pentru că pur și simplu nu ajută cu nimic povestea în sine. Asta putea fi la fel de bine o poveste de dragoste între doi adolescenți și ar fi fost în mare același lucru. Ideea cu mitologia greacă nu face nimic pentru poveste.
Acum, mie una povestea asta de dragoste mi s-a părut... în lipsa unui alt cuvânt voi spune cheesy. Mi s-a părut exagerată uneori, având în vedere faptul că cei doi chiar nu se cunosc de prea mult timp, iar el mi s-a părut cam nemernic uneori, de fapt cam des. Iar ea nici măcar nu pare să observe. Puțin de tot la început, dar se răzgândește repede. Plus că David, și ceilalți Zei care mai apar pe acolo, mi s-au părut de-a dreptul copilăroși. Adică, se spune că trăiesc de mii de ani și, deși vorbesc într-un fel anume, se comportă exact ca orice alt adolescent. 
Aș mai avea ceva de zis despre relația dintre Isis și mama ei, Claire. La început, se spune că mama ei are treizeci și cinci de ani, dar am avut momente când nu am crezut asta, pentru că nu mi se părea că s-ar potrivi, are niște reacții cam adolescentine din când în când, care pe mine m-au cam deranjat. 
Ar mai fi de zis, dar nu aș vrea să existe spiolere în recenzia aceasta, cum am zis, există suficiente în cea de pe Goodreads, dacă vreți să vedeți mai multe despre opinia mea legată de cartea asta.
Nu mi-a plăcut deloc, a fost oribilă. Chiar nu o recomand și mă bucur că am câștigat ebook-ul în engleză la un concurs și că nu am dat bani pe ea. La câte păreri bune am citit despre ea, chiar am rămas foarte dezamăgită.

duminică, 29 septembrie 2013

Rush

Voi spune de la început că eu nu sunt fan al Formulei 1 și mai arunc câte o privire din când în când pentru că fratele meu mai insistă să văd diverse părți din curse. Iar filmul ăsta tot la insistențele lui l-am văzut, pentru că nu pot spune că m-ar fi interesat vreun pic cei doi piloți din acest film. Și totuși, spre totala mea surprindere, atunci când am ieșit din sala de cinema am constatat că mi-a plăcut într-adevăr filmul ăsta. Și ăsta e motivul principal pentru care eu cred că este un film bun, pentru că nu mă interesa deloc subiectul și totuși chiar mi-a plăcut, destul de mult chiar. Și chiar am devenit puțin interesată de viața celor doi piloți la final.
Filmul prezintă o parte din viețile a doi piloți de Formula 1, bine cunoscuți, anume James Hunt și Niki Lauda, și rivalitatea care a existat între ei prin anii 1970.
Nu zic mai multe despre film pentru că nu cred că e cazul. Un lucru care mi-a plăcut la filmul ăsta a fost că a ilustrat destul de bine rivalitatea care e existat între cei doi, atât cât îmi pot da eu seama. Adică, pe mine m-a convins, iar eu nu știam nimic despre cei doi înainte de a vedea filmul.
Mi-a mai plăcut și modul în care au fost prezentate cursele, ca să zic așa. Mie, când le mai văd la televizor, mi se par destul de plictisitoare, piloți învârtindu-se pe un circuit. Așa văd eu cursele astea. Dar în film totul a părut mult mai interesant, a fost un pic mai dramatizată întreaga chestie, ceea ce mie chiar mi-a plăcut.
Un lucru care m-a făcut curioasă să văd filmul ăsta, cred că singurul de fapt, a fost reprezentat de faptul că am aflat, tot de la fratele meu, că în el joacă și o româncă. Asta chiar mi s-a părut interesant. Mă așteptam să fie un rol neimportant, să apară o dată sau de două ori și să dispară, dar m-am înșelat, pentru că ea a jucat-o pe soția lui Niki Lauda, și a fost destul de prezentă în film. Nu știu alții, dar pe mine începe să mă intereseze un anumit lucru atunci când știu că sunt și români implicați.
În cele din urmă, eu chiar recomand filmul ăsta, chiar și dacă nu sunteți interesați de Formula 1 în general, pentru, așa cum am zis, eu nu sunt, și totuși filmul ăsta mi-a plăcut mult. Chiar mă bucur că fratimiu m-a bătut atât de mult la cap să merg cu el să-l văd.

sâmbătă, 28 septembrie 2013

"Dublura(Rizzoli & Isles #4)" de Tess Gerritsen

Nu știam la ce să mă aștept de la cartea asta, pentru că atunci când am cumpărat-o nu știam mai nimic despre ea, doar rezumatul de pe spate. Și nici de autoare nu auzisem, dar suna interesant și am zis că nu am de ce să nu încerc.
Doctorul legist Maura Isles se întoarce de la o conferință din Paris și îi găsește pe toți cei apropiați ei, în principiu prietenii, foarte îngrijorați și un pic șocați atunci când o văd. Motivul îl reprezintă o femeie ce fusese găsită moartă într-o mașină în fața casei ei, care seamănă foarte bine cu ea. Maura este de asemenea șocată de cât de bine îi seamănă acestă femeie și decide că trebuie să afle cine era și ce i se întâmplase. Iar de aici ajunge să afle multe alte lucruri, secrete deloc plăcute și se ajunge chiar și la un caz cu un criminal în serie, pornind de la ancheta inițială.
Mi-a plăcut mult cartea asta. Am citit primele șaptezeci de pagini într-o seară, am continuat următoarea zi și m-a captivat atât de mult povestea, încât aș fi putut citi în continuu, dacă nu aș fi avut și alte chestii de făcut și nu ar fi trebuit să dorm. Cu cât ieșeau la iveală mai multe lucruri, cu atât eram mai curioasă să aflu ce anume se va întâmpla mai departe și cum se va termina întreaga poveste.
Mi-au plăcut mult și personajele principale, adică doctora Maura Isles și detectivul Jane Rizzoli, care se ocupa de caz, și care este și o prietenă a Maurei. Cred că mi-a plăcut mai ales personalitatea detectivului, mi s-a părut a fi o persoană puternică și de încredere, pe care te poți baza.
Am aflat abia când am căutat numele autoarei pe Goodreads că asta este a patra carte într-o serie de cărți polițiste și thriller care se numește Rizzoli & Isles, dar am descoperit destul de repede că e genul de serie ca cea a Agathei Christie cu Poirot în care nu contează în ce ordine sunt citite cărțile pentru că nu au mari legături una cu cealaltă. Deși aici au fost menționate câteva detalii aparținând primei cărți, asta nu a afectat în niciun fel povestea în sine, adică nu am simțit că ar fi trebuit să știu acele lucruri dinainte, ceea ce pe mine m-a bucurat, pentru că na, n-a însemnat că am cumpărat a patra carte fără să știu și că trebuie să le citesc și pe celelalte pentru a înțelege ce se întâmpla în aceasta.
Singurul lucru care m-a deranjat puțin la cartea asta a fost finalul, nu vor fi spoilere, voi spune doar că o anume revelație mi s-a părut puțin... trasă de păr. Doar puțin, adică, dacă stau să mă gândesc la asta, are sens, dar pur și simplu pe mine nu m-a mulțumit pe deplin, mă așteptam la altceva.
Per total însă, cartea asta mi s-a părut foarte bună, și deși la un moment dat mă așteptasem ca povestea să devină previzibilă, mi s-a demonstrat repede că nu am dreptate și nu am putut prevedea mai nimic din ceea ce avea să se întâmple. E drept că o singură chestie e destul de evidentă și am mai avut eu niște mici bănuieli, dar nu am fost niciodată complet sigură.
Eu recomand cartea asta dacă vă plac cărțile polițiste și thrillere-le, cu un mic sfat totuși, să nu citiți cartea asta noaptea, așa cum am făcut eu, la un moment dat începuseră să mă treacă fiorii în timp ce citeam. 

joi, 26 septembrie 2013

Battle of the year

Filmul ăsta a fost exact ce mă așteptam să fie după ce am văzut prima dată trailer-ul și poate puțin mai mult. Doar puțin.
Povestea e una destul de simplă. Statele Unite ale Americii își doresc să câștige primul loc la competiția numită Battle of the Year, competiție unde se întâlnesc cei mai buni dansatori de breakdance din cam toate țările, din câte am înțeles eu din film. Iar America își dorește primul loc cu atât mai mult cu cât nu l-a mai avut de mulți ani. Iar pentru a-i antrena pe cei care vor reprezenta țara, este ales ca antrenor un anume WB, dacă am reținut eu bine.
Eu am vrut să văd filmul ăsta pentru dans, deoarece îmi place mult dansul, sau mai exact îmi place să privesc dansatori profesioniști în acțiune. Deși în genul ăsta de filme, ca și în Step up revoluțion de altfel, am ajuns la concluzia că ei sunt mai mult decât dansatori, pentru că anumite mișcări pe care le fac deja sunt peste tot ce știu eu că reprezintă dans propriu-zis, iar eu îi admir foarte mult pe cei care sunt în stare de așa ceva, pentru că știu că e nevoie de probabil multă muncă pentru a ajunge să poată face tot ceea ce fac.
Marea problemă a filmului ăsta este că în afara mișcărilor de breakdance nu are nimic altceva de oferit. În Step up revolution a existat și o poveste separată de tot acel dans și scopul pentru care dansau și se străduiau atât de mult, ceea ce filmul ăsta nu a avut. Bine, nu cred că a vrut să fie ceva mai mult decât este, cel puțin din câte am văzut, iar momentele în care ei nu dansau sau, respectiv, se antrenau, nu erau interesante.
Oricum, așa cum am zis, eu am vrut să văd filmul ăsta doar pentru mișcările de dans și am primit exact ce mă așteptam să primesc. Iar pentru mine a fost suficient. Nu este un film extraordinar, iar modul în care se desfășoară povestea este destul de previzibil, dar dacă vă place să vedeți multe mișcări de dans, care de care mai complicate și mai spectaculoase, atunci eu vă recomand acest film.

luni, 23 septembrie 2013

"Flashforward" de Robert J. Sawyer

Să încep cu un scurt rezumat: în 2009, un grup mic de oameni de știință, aflați la Geneva, încearcă să producă bosonul Higgs cu ajutorul Acceleratorului de Particule. Doar că, din motive necunoscute, cel puțin la început, ceva nu merge cum ar trebui și în loc să descopere minunatul boson, rezultatul este acela al deplasării tuturor oamenilor de pe Pământ, în viitor, cu douăzeci și unu de ani, timp de vreo două minute. Problema după aceea o reprezintă efectele și consecințele pe care această călătorie în timp o va avea asupra tuturor celor implicați.
Am sentimente destul de contradictorii legate de cartea asta. Pe de o parte, ideea și întreg modul în care oamenii au fost transportați în viitor și ce a urmat după, mi s-a părut interesant. Pe de altă parte, cartea conține și destulă fizică, pe care eu nu am înțeles-o niciodată și nu cred că o voi face vreodată. Iar ăsta a reprezentat un obstacol pentru mine în ce privește povestea. Deoarece eu nu o pot înțelege, multe din explicațiile prezentate de diverși oameni de știință pe parcursul poveștii mi-a cam dat dureri de cap. Pentru că eu am avut mereu o anume problemă: dacă ceva nu este palpabil, mie îmi este greu să îl înțeleg, iar asta se aplică cu succes aici.
Există mai multe povești în cartea asta, în principal cele ale cercetătorilor care au pus în funcțiune acel Accelerator de Particule. Dintre ele la un moment dat majoritatea începuseră să mă cam enerveze și să mă plictisească. Una singură mi-a captat atenția mai tot timpul, anume cea a unuia dintre ei care nu are nicio viziune din viitor și care încearcă să afle ce i se întâmplase, pentru că aduce puțin a anchetă. Restul însă nu prea m-au interesat. Adică, înțelegeam de ce se aflau acolo, dar pur și simplu mă plictiseau.
În cele din urmă, cartea asta m-a dezamăgit puțin. De multe ori îmi era greu să urmăresc ceea ce se întâmpla, pentru că mai tot timpul se încerca explicarea acelui fenomen, acelui flashforward, iar acele explicații erau reprezentate de multă fizică, care pe mine m-a depășit întotdeauna.
Eu tind să cred că dacă înțelegeți fizica, atunci cartea asta s-ar putea să vă placă, pentru că singurul motiv pentru care eu am terminat-o a fost reprezentat de faptul că fratele meu, care știe fizică și care a citit-o înaintea mea, mi-a spus să citesc în continuare pentru că este foarte bună. Deci, dacă înțelegeți fizica, dați-i o șansă cărții acesteia, iar dacă nu, eu nu v-aș recomanda-o.

duminică, 22 septembrie 2013

"Sissi, împărăteasa Austriei" de Jean des Cars

Sissi e un personaj, ca să îl numesc așa, care pe mine mă pasionează încă de când obișnuiam să mă uit la acel desen animat cu ea, atunci când eram copil. De fapt, ea reprezintă motivul principal pentru care am vrut să văd Schonbrunn-ul, pentru că în mintea mea mereu l-am asociat cu Sissi.
Așa că, în cele din urmă chiar sunt fericită că am citit cartea asta. Ea prezintă destul de în detaliu, atât cât a aflat autorul, viața lui Elisabeta, sau Sissi, așa cum i se spunea, începând încă din copilărie și până la asasinarea ei.
Chiar mi s-a părut interesantă viața împărătesei Austriei și tristă în anumite momente. De fapt, la final chiar mi-a părut rău de ea, și de Franz Joseph, pentru că în ciuda a cât de mult a iubit-o el pe ea și invers, deși tind să cred că el a iubit-o mult mai mult, nu pot să zic că viața lor a fost una foarte fericită, deși nici nu a fost tristă tot timpul. Cred că cel mai mult m-a uimit să aflu, pe parcursul lecturii, cât de mult a iubit-o Franz Joseph pe Sissi, în ciuda personalității ei uneori dificile, și a anumitor lucruri pe care le făcea, iubire care nu s-a schimbat pe parcursul vieții lor împreună. Mi s-a părut frumos de știut să astfel de iubiri există, chiar dacă ele sunt mai rare.
Și, deși știam cum se termină, adică știam că ea fusese asasinată, tot mi-au dat lacrimile la final, pentru că mi s-a părut chiar trist și nedrept într-un fel.
La început pentru mine cartea a fost ușor confuză, pentru că ea conține și destul de multă politică, pe lângă detaliile despre viața împărătesei, pe care eu nu o înțeleg și nu sunt convinsă că o voi face vreodată. Dar în timp ce citeam, am început să înțeleg suficient cât să pot urmări ceea ce se întâmpla și de ce, fără să mai fiu confuză, ceea ce pentru mine a fost suficient.
Singurul lucru care m-a deranjat la cartea asta au fost greșelile, care au fost destule și care nu ar fi trebuit să fie acolo. Cel mai des m-au deranjat cuvintele mâncate pe ici pe colo, ca și alte greșeli de tipar. În cele din urmă, asta nu a afectat cartea per ansamblu, dar deranjează, cel puțin mie asta mi-a lăsat o impresie nu foarte bună.
Dacă vă plac cărțile istorice, sau dacă vă interesează povestea împărătesei Austriei, eu v-o recomand pe aceasta.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Nou la mine în bibliotecă(15)

Nu m-am putut abține și apoi chiar nu regret atunci când dau banii pe cărți. So:

Dublura de Tess Gerritsen
Am tot văzut-o pe ici pe colo și rezumatul chiar o face să sune interesant.
Sindromul de John Case
Bine, asta e de fapt luată pentru fratimiu, că am reușit să-l conving să citească(yay!) și am observat că îi plac thriller-ele. Dar precis o voi citi și eu, pentru că și asta sună interesant.
Saga dinastiei Romanov de Jean des Cars
Cum am terminat de citit Sissi, scrisă tot de el(recenzia zilele acestea) și mi-a plăcut cum a fost scrisă, am zis să o iau și pe asta, că tot am descoperit că îmi plac cărțile istorice. Iar niște membrii ai familiei Romanov apar și în Sissi și am devenit curioasă.
Nisipurile Sakkarei de Glenn Meade
Din nou, suna interesant din rezumat, plus că prețul mi s-a părut chiar acceptabil, având în vedere grosimea cărții și faptul că e cartonată. Deci mi-am zis de ce nu?

Și aveam chef de făcut poze, deci iată și poza tuturor cărților împreună.

Bine, știu că mai am destule pe kindle încă necitite, dar toate sunt în engleză, iar după un timp mai simt nevoia să citesc și în română și cărți fizice, ca să le zic așa, în lipsa unei exprimări mai bune. Oricum, știu că, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge și la cele încă necitite, deci nu-i problemă.

marți, 17 septembrie 2013

"Brisingr(Inheritance #3)" de Christopher Paolini

Conține spoilere!
Mențiune: recenzia asta e scrisă pe bucăți, în funcție de ce gândeam la diverse momente în timp ce citeam. De obicei nu fac asta, dar acum nu m-am putut abține.
Nu voi face rezumatul, pentru că pur și simplu nu am nici cea mai vagă idee ce aș putea spune, în afara faptului că acțiunea are loc imediat după ceea ce s-a întâmplat la finalul volumului doi.
Ok, mi-am propus să termin seria anul ăsta și am de gând să mă țin de chestia asta, încă vreau să o termin. Trebuie totuși să spun următorul lucru: eu, atunci când o carte devine extreeem de plictisitoare, încep să caut spoilere prin recenziile de pe Goodreads, doar-doar găsesc ceva care să mă convingă să citesc mai departe, iar dacă nu, atunci renunț la cartea respectivă. Am făcut exact același lucru în timp ce o citeam pe asta, pentru că după un timp toate descrierile lui Paolini au început să-mi dea dureri de cap. Din fericire, aici chiar am găsit ceva care să mă facă să continui. Din păcate, minunatele descrieri, absolut inutile în majoritatea lor, ale lui Paolini au continuat să mă plictisească și nu m-am gândit doar o singură dată să renunț din a mai citi cartea asta. Trist mi se pare faptul că începutul a fost chiar foarte bun, iar după încă câteva întâmplări, chiar eram foarte interesată de ce se va întâmpla mai departe. Și apoi, pe la jumătatea cărții, am început să sar paragrafe și pagini întregi de descrieri pe care nu le mai puteam suporta. Serios, chiar nu am nevoie să cunosc fiecare mișcare pe care o face Eragon, sau oricare alt personaj, atât timp cât chiar nu contează pentru acțiunea cărții sau pentru dezvoltarea personajelor.
Am sfârșit sărind și peste majoritatea scenelor de luptă, pentru că să-mi imaginez cum se omorau unii pe alții, urmărind descrierile foarte detaliate ale lui Paolini, chiar nu îmi face nicio plăcere. Nu îmi plac luptele în care se varsă mult sânge în general. Ajunge să știu cine pe cine omoară, chiar nu îmi trebuie restul detaliilor. Am mai sărit și peste toate paragrafele/capitolele despre politica piticilor, pentru că pur și simplu mă plictiseau. Dacă stau să mă gândesc la asta, cred că am sărit destul de multe părți ale cărții ăsteia. Pur și simplu, după jumătatea cărții totul devine atât de plictisitor și de detaliat, că nu pot înțelege de ce a simțit Paolini nevoia să facă asta. Plus că am sărit tot ce făcea Roran, pentru că implica numai lupte, ceea ce mi se pare trist, pentru că Roran era un personaj care chiar mi-a plăcut în volumul doi.
Din fericire, și-a mai revenit pe la final, pentru mine cel puțin, pentru că am mai aflat câte ceva despre Brom, despre viața lui și altele. Au mai fost niște dezvăluiri, nu voi zice ce, dar nu sunt convinsă că am înțeles un anumit lucru și parcă se bate cap în cap cu ceva ce a fost spus în prima carte despre Cavaleri și Dragoni, dar cred că pot să trec cu vederea, oarecum.
În cele din urmă, după primele două volume, cartea asta m-a dezamăgit, și încă destul de mult. Și am început să cred că ceea ce se tot spunea în recenziile de pe Goodreads e adevărat: cartea asta e despre cum Eragon face rost de o nouă sabie după ce Zar'Roc îi este furată la finalul volumului doi. Serios, în afară de asta, ceea ce s-a întâmplat la începutul cărții, niște lupte, vreo două dezvăluiri pe la final și poate ce se mai spune despre Elva, în cartea asta nu se întâmplă mare lucru, din punctul meu de vedere. M-aș fi așteptat la mai multe, având în vedere că practic a început războiul dintre Vardeni și Imperiu, m-aș fi așteptat la mai mult de la Galbatorix, care este descris ca fiind extrem de puternic și toate cele. Și am sfârșit gândind cam același lucru ca atunci când am renunțat la cartea asta când am citit-o prima dată: din moment ce Galbatorix e atât de puternic, mai ales după dezvăluirile din volumul ăsta, ar părea foarte ușor pentru el să apară pe neașteptate și să-l omoare pe Eragon și să câștige războiul. În schimb, tot trimite soldați și pe Murtagh să lupte pentru el. Poate ratez eu ceva, dar zău că nu înțeleg de ce face asta. Și exact ceea ce m-a făcut să renunț la carte prima dată m-a deranjat și aici, ca și alte lucruri care s-au întâmplat pe parcurs. Pur și simplu nu am putut înțelege logica din spatele anumitor decizii, mai ales cele ale lui Nasuada.
Aș putea continua, dar mai bine mă opresc. Dezamăgitor. Sper ca ultimul volum al seriei să fie mult mai bun decât ăsta.

duminică, 15 septembrie 2013

Nou la mine în bibliotecă(14)

Că tot a fost Sfântă Mărie, am decis să-mi fac singură un cadou și mi-am luat două cărți.
Flashforward de Robert J. Sawyer
Am găsit-o din întâmplare, am citit rezumatul și mi s-a părut interesant, călătorii în timp, sună exact ca genul de carte care îmi va plăcea.
Sissi împărăteasa Austriei de Jean des Cars
Că tot mi-am propus de mult timp să aflu care e povestea lui Sissi, am decis că acum e momentul.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Vulcanii noroioși

Am fost și am văzut vulcanii noroioși și cum am rămas destul de impresionată, am decis să povestesc și aici.
Bine, nu prea știu ce aș putea spune, în afara faptului că merită vizitați și că peisajul este neobișnuit, cum a zis tata, parcă ai fi pe lună. E prima dată când văd așa ceva(bine, a doua de fapt, dar pe prima nu mi-o amintesc foarte bine, a fost acum câțiva ani) și am înțeles că e unic în Europa. Păcat că nu i se face mai multă reclamă locului. 
Poze:

Și o reclamă pe care am văzut-o tot acolo și care mi s-a părut haioasă. Nu m-am putut abține :))
(Scuzați degetul de pe cameră, vă rog :-")

vineri, 13 septembrie 2013

We're the Millers

Mi s-a părut mai drăguț decât am crezut că o să mi se pară după ce am văzut trailer-ul de vreo trei ori la cinema. Am rămas plăcut surprinsă, mai ales că mă cam așteptasem să fie o prostie. Bine, dacă stai să îi cauți toate greșelile și chestiile care nu par realistice, atunci nu o să îți placă, dar eu l-am luat pentru ce e, o comedie și chiar m-am distrat.
David este un tip care se ocupă cu distribuția de droguri, pe care le ia de la un vechi prieten de-al lui din facultate și nu îi merge deloc rău. Asta până când este jefuit de toate drogurile pe care le avea și de banii pe care trebuia să îi plătească prietenului lui. Dar primește o a doua șansă: nu trebuie decât să meargă în Mexic și să aducă înapoi în țară puțină marijuana. Iar pentru a evita controalele, se decide să-și formeze o familie falsă, pentru a evita orice fel de suspiciuni. Și totul ar fi mers, dar normal că lucrurile nu se puteau decât complica.
A fost un film destul de amuzant, chiar m-am bucurat că l-am văzut. Sigur, nu e nimic foarte spectaculos la el, dar nici nu trebuie să fie. E o comedie, m-a făcut să râd suficient, deci eu sunt mulțumită.
Și nu mai știu ce să zic, deci mă voi opri aici. Eu îl recomand, mai ales dacă vreți să vă distrați cu un film pe care nu trebuie deloc să-l luați în serios.

luni, 9 septembrie 2013

Random thoughts

Că tot nu am mai făcut o astfel de postare de mult, cred că din prima sesiune, m-am gândit că acum e momentul, mai ales că ideea pentru postarea asta mi-a venit pe la două dimineața. So here goes nothing.

M-am apucat de Brisingr, volumul trei din seria Moștenirea de Paolini, că tot mi-am propus să o termin anul ăsta, că am început să o citesc prin clasa a cincea, iar ultimul volum a apărut la noi în 2012. Și am ajuns pe la 24% pe kindle și tot acolo sunt de câteva zile, că m-am tot plimbat pe ici pe colo. Sper să mă reapuce cheful de ea în curând, pentru că momentan chiar îmi place, și am depășit și partea care m-a făcut să renunț la carte prima dată când am vrut să o citesc. Credeam că asta se întâmplase mai pe la jumătatea cărții, dar se pare că nu ajunsesem prea departe.

Celălalt motiv pentru care nu am mai citit e reprezentat de faptul că m-am apucat de un desen animat, asta spre amuzamentul fratelui meu, care începuse să facă mișto de mine, but who cares? Decât filme cu 15 morți, 10 răniți, mai bine desene animate, nu? Se cheamă Danny Phantom, și l-am descoperit în urma postării ăsteia care mi-a apărut pe dashboard la un moment dat, anume asta. Și eu, ca o curioasă ce sunt, am căutat informații despre show și m-am uitat la primul episod, după care nu m-am mai putut opri. Thanks a lot tumblr!(*sarcasm, sort of*).
Am ajuns la sezonul doi și chiar îmi place cum evoluează povestea momentan, plus că premisa m-a atras din prima. Momentan, devine din ce în ce mai bun, sper să rămână așa până la final.
Și că tot vorbeam de desene animate, am observat că un mod foarte bun pentru mine de a găsi melodii drăguțe, e acela de a mă uita la amv-uri făcute despre showuri care îmi plac. Spre exemplu, mă uitam după amv-uri făcute pentru Magic Kaito, un anime cu un personaj care îmi place foarte mult, care e încă on-going, și apoi pentru Danny Phantom. Și am găsit următoarele:
   
Bine, acum faptul că melodia de la Magic Kaito nu se potrivește deloc cu anime-ul, asta e partea a doua, dar ce mai contează? Despre cea de la Danny phantom nu mă pronunț, că încă nu am ajuns chiar atât de departe, adică încă nu am ajuns la episoadele din care sunt selectate multe clip-uri din video.

A, și până nu uit, cea mai tare senzație pe care am avut-o până acum a fost atunci când am mers cu cineva pe motocicletă. Am vrut să scriu despre asta acum câteva săptămâni, când am fost prima dată, dar m-am luat cu altele și am uitat. Și am mai fost o dată de Sfântă Mărie, cu aceeași persoană, și mi s-a părut la fel de frumos. E drept că mi-e un pic frică, dar am încredere, că persoana care conducea are permis de patruzeci și ceva de ani, că de fapt e un prieten vechi de-al părinților mei, iar dacă ei au încredere atunci am și eu.

Cam atât am avut eu de aberat pe aici, sper că nu v-am plictisit prea tare și mulțumesc celor care au citit până la final :]

miercuri, 4 septembrie 2013

"Uncommon criminals(Heist Society #2)" de Ally Carter

Cum să încep? Voi spune în primul rând că volumul ăsta mi s-a părut mai bun decât primul, deși în prima jumătate a cărții a existat un eveniment în care am avut un moment de "serios? atât de ușor a fost? serios?". A fost ceva care a părut prea simplu având în vedere tot ce se spusese până atunci, dar după aceea cartea asta a devenit mult mai bună.
Kat Bishop devine un hoț neobișnuit, pentru că are ca scop în viață furtul unor obiecte de artă și apoi dusul acestora la proprietarul de drept. Iar atunci când cineva o roagă să recupereze Smaraldul Cleopatrei, utilizând numele de Vasily Romani, și spunând că cel care deține prețiosul obiect nu este proprietarul de drept, Kat știe că va accepta, asta deși toți îi spun că nu este o idee bună, mai ales că unii susțin că respectivul obiect ar fi blestemat. Dar Kat nu se lasă speriată de câteva povești, iar cu ajutorul lui Hale, Gabrielle și ceilalți membri ai grupului, încep să formeze planul de atac.
A fost un punct în cartea asta în care am crezut că până la final, voi rămâne dezamăgită. Din fericire, însă nu s-a întâmplat așa. Iar dacă nu ar fi existat momentul acela despre care am menționat la început, atunci cartea asta ar fi fost și mai bună. Dar cum până la final și-a revenit, pot trece cu vederea, oarecum, acel amănunt.
Kat a fost un personaj cam la fel de simpatic ca în primul volum. Au fost câteva momente când am vrut să o pălmuiesc puțin, dar gândindu-mă înapoi la acele momente, cred totuși că a avut niște reacții destul de realiste în situația dată, deci e ok. Și a fost un anume moment când mi-a plăcut extrem de mult de ea, dar nu voi spune care anume. Hale... ăh, nu prea l-am înțeles în cartea asta. Au fost momente când m-am întrebat de ce a făcut anumite chestii, mi s-a părut mai simpatic în primul volum, cel puțin atât cât îmi pot eu aminti, dar în cele din urmă a fost un personaj destul de ok. A avut el ceva care m-a sâcâit într-una, deși nu aș putea spune exact ce anume. Altfel, restul personajelor au fost exact așa cum mi le aminteam.
Chiar mi-a plăcut cartea asta, mai ales că a avut câteva întorsături de situație la care nu m-am așteptat absolut deloc. O singură plângere am la adresa acestor cărți, și anume că anumite lucruri nu sunt explicate atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu să fi fost, așa cum mi-aș fi dorit să știu ceva mai multe despre trecutul anumitor personaje, mai ales Hale și cum a ajuns ea să o cunoască pe Kat; e menționat la un moment dat, dar aș fi vrut mai multe detalii, atâta tot.
Până la urmă, seria asta este foarte ușor de citit, are acțiune, are și puțin romance, personajele sunt plăcute și amuzante și cred că dacă aș fi citit cărțile astea acum câțiva ani, în liceu, atunci poate mi-ar fi plăcut ceva mai mult. Dar atunci nu aveam kindle, și nici engleza mea nu era destul de bună pentru a putea citi cărți în limba asta. Oricum, asta e o serie pe care eu o recomand.

marți, 3 septembrie 2013

August wrap-up

Pentru că îmi plac mult genul ăsta de chestii, le văd mult pe youtube și mă uit la fiecare, și am văzut și pe câteva bloguri românești, am decis să fac și eu așa ceva. Am pus titlul original, pentru că îmi place cum sună și toate titlurile la care m-am putut gândi în română sunau puțin aiurea.
Așa, deci vă voi arăta ce am citit eu în luna august, ceea ce nu este prea mult, dar e mai bine decât nimic.

1) Eldest de Christopher Paolini, volumul doi din seria Moștenirea
Mi-a plăcut mult mai mult decât îmi aminteam. Recenzia aici.

2) Starters de Lissa Price
Nu am cuvinte să spun cât de muuult mi-a plăcut cartea asta și cât de mult vreau volumul doi!! Recenzia aici.

3) The great Gatsby de F. Scott Fitzgerald
Cartea m-a cam lăsat rece, nu mi-a plăcut, dar filmul mi s-a părut foarte bun. Recenzia aici.

4) La răscruce de Kevin Crossley-Holland
După primul volum, ăsta mi s-a părut dezamăgitor. E drept că nu l-am terminat, dar îl voi pune totuși aici, pentru că am citit mai mult de jumate din el. Recenzia aici.

5) Orele astrale ale omenirii de Stefan Sweig
Asta este o carte istorică care mi-a plăcut mult mai mult decât m-am așteptat. Recenzia aici.

Și cam asta ar fi. Dacă e să fiu corectă, am citit patru cărți, ceea ce nu știu dacă e puțin sau mult, pentru că eu nu țin socoteala de obicei, deși aș putea număra recenziile pe care le-am făcut. Oricum, nu prea am avut chef de citit, dar asta e. Poate o să am mai mult chef în septembrie.

duminică, 1 septembrie 2013

Words from books...(33)

Nu există fericire mai mare pentru soarta unui om decât să-și descopere, la mijlocul existenței sale, în anii creatori ai maturității, scopul propriei vieți.

Scurte și trecătoare sunt însă în istorie momentele de înțelepciune și bună înțelegere.

În istorie se repetă iar și iar aceleași momente tragice: atunci când ar fi atât de necesar ca toți să-și unească forțele pentru a apăra cultura europeană, principii și statele se dovedesc incapabili să renunțe, chiar și pentru o clipă, la măruntele lor rivalități.

Dar în istorie, ca și în viața omenească, regretele nu pot îndrepta greșeala unei clipe. O mie de ani nu pot răscumpăra ceea ce s-a pierdut într-un ceas.

Numai cine a suferit mult cunoaște bucuria, numai cel supus încercărilor își poate închipui suprema mulțumire a izbăvirii, numai el este chemat să le vorbească oamenilor despre reînvierea care urmează morții în viață.

Arareori recunosc contemporanii de la prima vedere măreția unei opere sau a unui om.

Dar forța înnăscută a unei opere nu poate fi niciodată ascunsă sau zăvorâtă la nesfârșit. O operă de artă poate fi dată uitării de vremea ei, poate fi interzisă și înmormântată, dar forța ei elementară învinge până la urmă ceea ce este efemer.

Soarta se sprijină pe cei puternici și violenți. Ani la rând ascultă servil de un singur om; căci îl iubește pe omul fundamental, care ajunge să-i semene ei, celei de necuprins.
Câteodată însă se întâmplă lucrul foarte rar în toate timpurile: soarta, cuprinsă de un capriciu ciudat, se prosternează în fața unui om oarecare. Câteodată -și acestea sunt cele mai uluitoare momente ale istoriei universale - firul destinului ajunge, pe durata unui minut efemer, în mâna unui nevolnic. Astfel de oameni sunt însă întotdeauna mai mult speriați decât fericiți de năvala răspunderii care îi amestecă în eroicul joc al lumii și aproape întotdeauna lasă să le scape din mâinile tremurânde destinul ce le-a fost hărăzit. Rareori se agață vreunul din ei cu semeție de prilejul care i se oferă și se înalță odată cu el. Căci doar pentru o secundă se dăruiește ceea ce este măreț omului mic; iar asupra celui care a scăpat o dată prilejul soarta nu-și va mai revărsa a doua oară harul.

Ce îngrozitor se răzbună marea secundă, care se arată atât de rar în viața muritorilor, pe cel care a fost pe nedrept alesul ei și nu a știut s-o folosească... Toate virtuțile civice - prudență, ascultare, râvnă și chibzuință - se destramă fără putere în văpaia momentului decisiv al destinului. Acest moment îl respinge cu dispreț pe omul șovăielnic; pe cel cutezător îl înalță însă, ca pe un zeu al pământului, ridicându-l, cu brațe de foc, în cerul eroilor.

Ca să se întâmple o minune, ceva miraculos, cea dintâi condiție este întotdeauna ca un singur individ să creadă în această minune. Curajul naiv al unui om cu convingeri de nezdruncinat izbutește tocmai acolo unde savanții șovăie să dea impulsul creator, și, ca mai întotdeauna, o simplă întâmplare pune în mișcare întreaga acțiune.

Nimic nu li se pare oamenilor mai de neiertat decât să fie treziți la realitate din euforie, să fie crunt dezamăgiți de către un om de la care așteptaseră totul.

Și astfel ceea ce părea căzut în zădărnicie rodește din nou, ceea ce părea pierdut pierdut se preface într-o chemare înfocată către omenire de a-și încorda toate energiile pentru a atinge ceea ce pare de neatins; printr-un contrast măreț, dintr-o moarte eroică se naște o viață mai intensă, dintr-o prăbușire, o voință de înălțare în infinit. Căci din succesul întâmplător și di izbânda ușoară se naște numai ambiția, dar nimic nu înflăcărează mai puternic inima ca pieirea unui om în bătălia cu superioritatea invincibilă a destinului, această supremă tragedie a tuturor timpurilor, pe care uneori o creează un poet și de mii de ori o plămădește viața.

Orele astrale ale omenirii de Stefan Sweig