joi, 31 octombrie 2013

October wrap-up

1) The Book thief de Marcus Zusak
Mi-a plăcut foarte mult, nu am cuvinte suficiente să descriu. Recenzia aici.

2) După șapte ani de Guillaume Musso
Dezamăgitor, din păcate, asta și din partea unuia dintre autorii mei preferați. Recenzia aici.

3) Perfect scoundrels de Ally Carter
Și asta mi-a plăcut mult. Mi s-a părut cea mai bună din trilogie, de altfel mi-au plăcut toate, iar ăsta mi s-a părut un mod foarte bun de a încheia seria. Recenzia aici.

Și... cam atât ar fi. Am mai început alte două cărți între timp, dar niciuna nu mi-a plăcut suficient de mult încât să continui, iar momentan citesc Saga dinastiei Romanov, care chiar îmi place, dar la care am ajuns la jumate și deci nu prea am șanse să o termin până la sfârșitul lunii.

marți, 29 octombrie 2013

Malavita

În sfârșit m-am hotărât să scriu despre filmul ăsta. L-am văzut sâmbătă, dacă îmi amintesc corect, dar pur și simplu nu am avut chef să scriu pe blog despre el, habar nu am de ce. 
Ok, filmul ăsta am vrut să-l văd în principiu pentru că părea amuzant din ce arăta trailer-ul, plus că îmi place cum joacă Robert DeNiro.
Deci, familia asta este o familie de mafioți, cred, care ajuns în programul de protecție al martorilor. Dar, deoarece nu sunt tocmai cei mai liniștiți oameni, sunt mutați din 90 în 90 de zile în alt loc, pentru că atrag atenția, și nu ar trebui. Și normal că nu vor învăța niciodată, iar în cele din urmă vor da de necazuri.
Ăăh, a fost amuzant, am râs destul de mult, dar parcă i-a lipsit ceva. Să mă gândesc. Dacă ar fi să îmi spun părerea sinceră aș spune că i-a lipsit povestea. Adică, era amuzant de privit toate acele prostii pe care le făceau și așa mai departe, dar la final îl tot comparam cu RED, pentru că mie mi se pare în continuare că e cumva genul ăla de film, dar RED a fost mai bun pentru că a avut și o poveste convingătoare, nu doar personajele care îi băteau pe alții și situațiile amuzante. Din punctul ăsta de vedere, filmul ăsta a fost ușor dezamăgitor, pentru că la final pare ușor forțat în anumite situații.
În mare, dacă nu te gândești prea mult la motivele pentru care familia asta a ajuns unde a ajuns, care nici nu e foarte bine explicat, filmul e drăguț, e amuzant și cam atât. E l-aș recomanda dacă vreți să râdeți cam pe tot parcursul lui, pentru că eu cam asta mi-am dorit și asta am și primit, deci a fost ok în cele din urmă.

vineri, 25 octombrie 2013

Lepșe: Reading slump & Feelings matter

Lepșe primite de la Meduza blândă. Thank you :)

Reading slump:
1. Momentan ești într-un reading slump?
Cred că da. Adică, nu prea mai am chef de citit în ultimul timp.
2. Când intri de obicei într-un reading slump și cât îți ia să treci peste?
Păi, ori când am examene și proiecte la facultate, ori când nimeresc câteva cărți la rând care nu îmi plac, ori când mă apucă cheful de scris la poveștile pe care le scriu. E ciudat, dar am observat că atunci când am chef de scris nu mai am chef de citit, numai despre personajele mele visez tot timpul și despre ce urmează să se întâmple și etc. Cât despre cât îmi ia să trec peste, habar nu am. Depinde.
3. Care sunt metodele tale pentru a ieși dintr-un reading slump?
Ăh... greu, pentru că de obicei nu prea mă chinui să trec peste, adică nu vreau să mă forțez să citesc dacă chiar nu am chef deloc. Dar am observat că dacă citesc o carte cu multă acțiune atunci îmi revine cheful, sau ceva care să mă atingă la inimă.

Feelings matter:
1. Ce carte te-a făcut să te simți încrezător legat de tine sau de viața ta?
Uhm, greu, să mă gândesc. O să zic Avem un zoo de Benjamin Mee, pentru că demonstrează că visele pot fi realizate dacă nu renunți și dacă continui să speri chiar și atunci când totul pare să fie împotriva ta. Și e bazat pe fapte reale, ceea ce e un mare plus pentru mine.

2. Ce carte te-a făcut să placi sau să te atașezi de personaje?
Și dacă mâine va veni de Sidney Sheldon. Mi-a plăcut foarte mult cartea asta.

3. Ce carte te-a făcut să te simți nerăbdător/curios?
Starters de Lissa Price, nu am putut să o las din mână, la propriu.

4. Ce carte te-a făcut să te simți iritat?
The perks of being a wallflower de Stephen Cbosky, tradus ca Jurnalul unui adolescent timid la noi. 
... M-a iritat în principiu pentru că Charlie e descris ca fiind un băiat extrem de timid, iar știu cum e, pentru că am fost foarte timidă și retrasă, mai ales în generală, iar el mai are și cu totul alte probleme și... mai bine mă abțin. 

5. Ce carte te-a dezamăgit?
Ultima ar fi După șapte ani de Guillaume Musso, unul din autorii mei preferați. Trist...

6. Ce carte te-a făcut să te simți confuz?
Sissi de Jean de Cars. Nu povestea lui Sissi, ci politica, pentru că e multă politică în cartea asta. Iar eu nu am înțeles niciodată pe deplin politica și un pic m-a lăsat confuză.

7. Ce carte te-a făcut să te simți satisfăcut?
The book thief de Markus Zusak, se numără printre cărțile mele favorite acum.

8. Ce carte te-a făcut să te simți foarte atașat de personajul principal?
Ăăăă, cred că Contesa Aneke de Anna Vary. Pur și simplu mi-a plăcut mult de Alexandra încă de la început.

Ăh, nu știu cui să dau lepșele, pentru că nu știu exact cine le-a făcut și cine nu. Deci dacă nu le-ați făcut, vi le dau eu :)

joi, 24 octombrie 2013

"Perfect scoundrels(Heist Society #3)" de Ally Carter

Și am terminat și seria asta. Trist, într-un fel, pentru că asta mi s-a părut în general mult mai bună decât seria Gallagher girls a lui Ally Carter, pe care momentan nu știu dacă o voi continua sau nu. Dar, pe de altă parte, mi-a plăcut foarte mult cartea asta și mă bucur că am ajuns în sfârșit la ea. Dintre cele trei, asta mi s-a părut de departe cea mai bună.
Aici, Hale află că este moștenitorul companiei familiei lui, după ce primește trista veste că Hazel, bunica lui, a murit, iar în testament aceasta i-a lăsat-o lui. Dar se descoperă destul de repede că ceva nu este în regulă, iar Kat împreună cu familia ei trebuie să ajungă până la capătul lucrurilor, să afle adevărul și toate cele. Nu zic mai multe.
E drept că la început am avut un moment în care m-am întrebat sceptică ce anume se va întâmpla, iar într-un punct mă așteptam să fiu dezamăgită. Sunt fericită să spun că asta nu s-a întâmplat. Au fost întorsături de situație și multe lucruri la care nu m-aș fi așteptat nici în ruptul capului, iar dacă aș fi putut să o citesc mai repede, atunci cred că impresia mea ar fi fost una și mai bună, deși aici e și vina mea pentru că nu prea am avut chef de citit în ultimul timp. Oricum, cartea m-a surprins în mod plăcut de mai multe ori.
Așa, personajele. În volumul ăsta, parcă toate personajele mi s-au părut mult mai simpatice decât în celelalte două. Nu aș putea spune de ce, dar eu cu impresia asta am rămas. Poate deoarece aflăm mai multe despre unii din ei. Oricum, dacă în celelalte două volume am avut câte o problemă cu unul dintre personaje, aici nu a existat niciuna, toți mi s-au părut foarte simpatici. Iar Kat e Kat, de ea mi-a plăcut întotdeauna.
Un lucru care mi-a plăcut extrem de mult la cartea asta a fost faptul că am aflat în sfârșit cum s-au întâlnit Kat și Hale în primul rând și cum de a ajuns el să fie implicat în toate furturile de care se ocupau Kat și gașca. Sigur, ceva despre asta a mai fost spus și în primul volum, dar foarte vag. Aici am văzut în sfârșit întregul episod. Nu știu alții, dar eu îmi doream foarte mult să aflu despre asta și am fost foarte fericită că s-a întâmplat.
Un alt lucru care mi s-a părut foarte frumos a fost cum familia lui Kat și-a unit forțele pentru a îl ajuta pe Hale, pentru că el practic face parte din familia lor. Mi s-a părut atât de drăguță toată chestia asta, nu m-aș fi așteptat, deși nu aș putea spune de ce.
Și nu mai știu ce să spun. Chiar mi-a plăcut seria asta foarte mult. Iar fiecare volum mi s-a părut mai bun decât precedentul, ceea ce nu știu cât de des se întâmplă. Deci eu recomand seria asta, e foarte drăguță, e cu hoți și eu cred că merită citită.

miercuri, 23 octombrie 2013

Leapșă: obiceiuri livrești

Am văzut leapșa asta pe blogul Jurnalui unei cititoare, mi s-a părut drăguță și am decis să o fac și eu.

1. Ai vreun loc preferat în casă în care să citești?
De cele mai multe ori citesc în pat. E cel mai confortabil loc, din punctul meu de vedere.
2. Semn de carte sau hârtiuță oarecare?
Ăh, atunci când citesc cărți fizice, dacă nu are cartea semn, atunci folosesc o hârtie. Dacă citesc pe ebook, ceea ce e cazul în majoritatea timpului, atunci nu îmi trebuie semn de carte.
3. Poți să te oprești din citit brusc sau trebuie să termini pagina/capitolul?
De obicei prefer să termin capitolul, sau cel puțin pagina, dar se mai întâmplă să nu pot, mai ales atunci când citesc între cursuri/seminarii sau la metrou.
4. Mănânci sau bei în timp ce citești?
De obicei nu, adică mai beau dacă mi-e sete, dar prefer să las cartea jos atunci când mănânc.
5. Poți să citești în timp ce te uiți la TV sau asculți muzică?
Nu, în niciun caz. Pot să citesc dacă televizorul nu e dat tare, dar nu pot să urmăresc și emisiunea de la TV și să și citesc sau să ascult muzică. Îmi distrage atenția de la carte.
6. Citești cărțile pe rând sau mai multe simultan?
Pe rând. Nu cred că aș reuși să citesc mai multe simultan și să nu încurc personajele și poveștile între ele.
7. Citești doar acasă sau peste tot?
Mai citesc la metrou, dar în mașină nu aș putea, mi s-ar face rău, am încercat o dată. 
8. Citești cu voce tare sau în gând?
În gând. Am senzația că citesc mai repede așa, decât dacă aș face-o cu voce tare.
9. Sari pagini?
Mai nou, da. Mai ales atunci când o carte mă plictisește sau nu îmi place. Și am descoperit că în cazul ăsta, nu pierd mare lucru, adică la final tot înțeleg ce anume s-a întâmplat. 
10. Scrii pe cărți?
Făceam asta când eram mică, după care am renunțat. Arată mai frumos cartea dacă nu e mâzgălită :))

Leapșa o poate lua oricine vrea să o facă :)

marți, 22 octombrie 2013

"Allegiant(Divergent #3)" de Veronica Roth

***Conține spoilere!!!***
Ar trebui să scriu recenzia la Perfect scoundrels de Ally Carter acum, dar nu pot pentru că minunăția asta de carte îmi stă în cale. Așa că am decis să scriu despre ea, ca să scap de o grijă. 
Ok, deci mi-a plăcut foarte mult Divergent, iar Insurgent nu mi s-a părut la fel de bun, dar a fost ok, să zic. Cât despre cartea asta... nu pot să zic că nu mă așteptam. Adică după finalul lui Insurgent îmi intrase în cap ideea că această carte va fi o dezamăgire, am avut așa un feeling. Am sperat să mă înșel, chiar am sperat. Din păcate, nu a fost să fie. 
Înainte de a trece la subiect, mai trebuie să adaug un lucru: eu nu am citit toate cele peste 500 de pagini ale acestei cărți, am citit doar finalul. Iar după aceea am decis că nu merită să citesc toată cartea, pur și simplu nu mai are niciun rost.
Acum că am zis asta, să trecem mai departe. Sincer, nu prea îmi venea să o încep oricum, pentru că, așa cum am zis, îmi era teamă că va fi o dezamăgire. Apoi, am auzit că Tris moare la final, moment în care am fost ceva de genul: "Ok, cartea asta deja are potențial!", cu un zâmbet din ăla malefic pe față(aproximativ). După care m-am gândit: "Dar cum moare, de fapt?" Așa că, am dat la final și inițial am crezut că era din cauza unui ser mortal, după care am descoperit că nu am dreptate și am citit în continuare printre rânduri. Ca să descopăr că o împușcă unul... David, parcă. Mda... Apoi, urmează descrierea șocului și tristeții lui Four când află vestea și toate cele. Următorul meu gând a fost: "Asta e... de-a dreptul stupid." Nu mă deranjează atât faptul că ea moare, că și-o cam căuta cu lumânarea încă din volumul doi, iar acum Moartea a decis să îi îndeplinească în sfârșit marea dorință și a lăsat-o să moară. Nu, nu asta e problema. Ci modul în care moare. E atât de stupid și de inutil și lipsit de sens. Adică, nu, nu e lipsit de sens, pentru că numai Tris ar fi fost în stare de așa o prostie, serios. Dar e stupid, e foarte stupid. Pe bune Veronica Roth, pe bune?! În momentul ăsta, nici măcar nu mai îmi pasă cum de s-a ajuns la situația aceea, chiar nu mai are niciun fel de importanță. 
Can I pretend that only the first book exists? Can I, can I please? :o3
Dezamăgitor... Acum, chiar nu aș mai recomanda seria, mi se pare că nu merită...

duminică, 20 octombrie 2013

Nou la mine în bibliotecă(16)

Nu mai zic nimic, prefer să trec direct la subiect de data asta, că nici nu sunt multe de arătat.
După șapte ani de Guillaume Musso
Am văzut-o în Cărturești și nu m-am putut abține, pentru că Musso e unul din autorii mei preferați. Din păcate, această carte a fost o dezamăgire. Recenzia aici.
Și noua autoare pentru care am făcut o pasiune, ca să zic așa, este Tess Gerritsen. Am găsit cele trei cărți în diverse locuri cu 10 lei și nu am putut rata ocazia. 
Am luat așa:
Ucenicul
Dispariția
Păcătoasa
Nu îmi e clar care e ordinea lor în serie, nu că ar conta din câte am observat, prima carte a ei pe care am citit-o e a patra și nu a afectat în niciun fel lectura. Abia aștept să le citesc pe cele trei.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Îți doresc DESTUL!

Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între un tata și fiica lui în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lângă poarta de securitate, s-au îmbrățișat și tatăl i-a spus "Te iubesc și îți doresc destul." Fata, zâmbind, i-a răspuns: "Tăticule, viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodatăÎți doresc deasemenea destul, tată."
S-au sărutat și fiica a plecat. Tatăl a făcut câțiva pași înspre fereastra lângă care mă așezasem  Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că îl înecau lacrimile. Aș fi vrut  să-l îmbărbătez cumva, dar nu puteam intrude în intimitatea unui om străin. El însușiînsă, a deschis conversația întrebându-ma: "Vi s-a întâmplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că îl vedeți pentru ultima dată?"
"Da, mi s-a întâmplat." i-am răspuns. "Scuzați-mă că vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna?"

"Sunt bătrân  iar ea locuiește foarte departe. Mă așteaptă momente grele înainte și realitatea este că următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă." spuse el.
"Pe când vă luați rămas bun, v-am auzit spunând, "Îți doresc destul". Pot să vă întreb ce înseamnă asta?"
El începu să zâmbească  "Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obișnuiau să le-o spună la toți..." Omul făcu o mică pauză și se uită în sus ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi zâmbi și mai mult. "Când spunem "Îți doresc destul," vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină." Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie următoarele:
"Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atat mai mult.
Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țină spiritul viu cât vei trăi.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câștig pentru a-ți satisface dorințele.
Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.

Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun."
Aici ochii lui se umeziră din nou și se îndepărtă.
Se spune ca ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți

FĂ-ȚI TIMP SĂ TRĂIEȘTI...

luni, 14 octombrie 2013

"După șapte ani" de Guillaume Musso

Ok, cine urmărește blogul ăsta de ceva timp știe că Guillaume Musso se află printre autorii mei preferați. Am citit fiecare carte a lui care a fost tradusă la noi, fără să fiu dezamăgită. Până acum, cel puțin. Mi se pare trist, dar asta e. Și am fost foarte fericită când am găsit-o în Cărturești din întâmplare, pentru că nici măcar nu știam că mai fusese tradusă încă o carte a lui.
Deci, povestea sună cam așa: Sebastian și Nikki sunt divorțați de șapte ani, fiecare din ei având drepturi părintești asupra unuia din cei doi gemeni. Cei doi trebuie să treacă peste diferențele dintre ei atunci când fiul lor, Jeremy, dispare și primesc informații conform cărora el fusese răpit. Împreună ei trebuie să-și găsească fiul, iar acest lucru îi aduce la Paris.
Atât zic, că nu aș vrea să existe spoilere, și cam asta e scris și pe copertă. 
Nu mi-a plăcut! Deloc! Adică, cartea asta e prezentată ca fiind thriller, și într-un fel este sau cel puțin încearcă să fie, pentru că nu mi s-a părut că i-a ieșit. Am mai citit thrillere la viața mea, iar ăsta nu e foarte bun. Adică, pe mine nu m-a ținut nicio clipă cu sufletul la gură, am ghicit, aproximativ, care era toată chestia, plus că mi s-a părut foarte previzibil. La un moment dat, în timp ce cei doi îl tot căutau pe Jeremy, după ce au fost zise diverse chestii începusem să gândesc cam așa: "Te rog nu-mi spune că de aia a dispărut el. Te rog, nu, pur și simplu nu". Mda... Și nu am avut noroc, pentru că s-a întâmplat exact ce credeam eu că se va întâmpla. O singură chestie pot spune că m-a luat un pic prin surprindere, dar nu a fost suficient pentru a-mi schimba părerea despre această carte până la final, din păcate.
Cred că cel mai mult m-a enervat faptul că această carte nu este thriller, așa cum e prezentată. A mai fost o carte a lui care a avut un pic de thriller, dar acolo a ieșit mult mai bine. Nu știu, poate pentru că acolo se pornea de la cu totul altceva, iar acea parte de thriller nu era partea cea mai importantă din roman. Aici e exact invers, dacă înțelegeți ce vreau să spun. A pornit de la ideea că e thriller, dar în esență nu este așa, povestea e cu totul alta și asta nu-mi place, pentru că eu mă așteptam la cu totul altceva. E adevărat că de obicei e bine ca cititorul să fie surprins, dar mie surpriza din cartea asta, pe lângă faptul că se ghicește, nici nu mi-a plăcut.
Cât despre personaje, în special Sebastian și Nikki... de unde să încep? Nu am reușit să înțeleg de ce au fost atrași unul de altul, mai ales în condițiile în care s-au întâlnit. Și nici nu pot spune că mi-ar fi plăcut de vreunul din ei. Singurul personaj care pot spune că mi-a plăcut a fost Camille, fata lor, iar ea nici măcar nu este prezentă în majoritatea romanului. 
Dezamăgitor, din păcate. Pe asta nu o pot recomanda. Dar voi mai citi cărți scrise de Musso, pentru că realizez că nu toate cărțile scrise de un autor vor fi foarte bune, dar următoarea ar putea fi mult mai bună, e o posibilitate.

luni, 7 octombrie 2013

"The book thief" by Markus Zusak

Asta e una din acele recenzii la care nu am nicio idee cum să încep. Ok, am găsit. Nu sunt complet sigură, dar cred că asta e prima dată când m-am întristat pentru simplul motiv că am terminat de citit o carte. E prima oară când îmi doresc ca o carte să fi fost mai lungă.
Am tot auzit de cartea asta în ultimul timp, ca și faptul că urmează a fi ecranizată, am văzut trailer-ul, dar nu îmi e clar când va apărea filmul. Și, cu toate că nu am auzit decât lucruri bune despre ea, am tot evitat să o citesc, pentru că acțiunea are loc în anul 1939, în Germania nazistă. Iar pentru mine, Germania nazistă înseamnă holocaust și la istorie în liceu lecția asta a fost repetată mult prea mult pentru gusturile mele. Și totuși până la urmă am decis să-i dau o șansă. Și chiar nu regret. Pentru că, în cele din urmă, cartea asta nu este nici despre nazism și despre holocaust, deși sunt abordate și aceste două subiecte pe parcursul poveștii, ci despre viața lui Liesel Meminger și despre cum cuvintele și cărțile au ajutat-o pe parcursul vieții ei, care nu este una tocmai fericită. În drum spre casa părinților ce urmau să o adopte pe ea și pe fratele ei, acesta moare, în tren, iar în urma acestei experiențe ea are coșmaruri în fiecare noapte. La asta se adaugă și faptul că noua ei familie este destul de săracă, cât și condițiile din acele vremuri și războiul. Iar ea își găsește fericirea, dacă o pot numi așa, în cărți, în acele cuvinte scrise pe hârtie care spun o poveste. Ăsta cred că e unul din principalele motive pentru care mi-a plăcut cartea asta atât de mult.
Un alt lucru care m-a atras a fost naratorul, nimeni altul decât Moartea în persoană. Asta e prima carte pe care am citit-o în care am întâlnit un asemenea narator și trebuie să spun că mi s-a părut foarte interesant. Plus că mi-a plăcut și modul în care a fost scrisă cartea, e unic din punctul meu de vedere.
Asta e o carte care nu are o acțiune propriu-zisă, iar pe mine asta mă deranjează de cele mai multe ori, dar există și excepții, iar asta este una dintre ele. Nu aș putea să explic exact de ce, are legătură într-un fel și cu povestea, și cu personajele și cu modul în care totul e povestit. Sau poate pentru că povestea în sine e una foarte emoționantă. Singurul motiv pentru care nu am plâns la final a fost pentru că eram în stația de metrou și nu voiam să se uite lumea ciudat la mine.
Mi-a plăcut foarte mult, mai ales personajele, inclusiv Moartea(ceea ce este puțin ciudat, dar mna): Liesel, Rosa și Hans Huberman, Rudy(unul din personajele mele favorite), ca și mulți alții pe care nu-i voi enumera aici, pentru că mi-ar lua prea mult.
A fost un moment în cartea asta, de fapt mai multe, în care m-am gândit la cât de ironică poate fi uneori viața și cât de puțin poate face diferența între a fi viu sau a fi mort. Mai ales la final pentru că dacă stai să te gândești la asta, este ironic, într-un mod foarte trist.
Mă opresc aici, pentru că dacă continui nu o să se mai înțeleagă nimic din recenzia asta. Cartea asta o recomand, mi se pare a fi foarte bună. Un singur lucru mai am de adăugat: dacă nu vă plac cărțile triste, atunci mai bine nu o citiți. Altfel, v-o recomand din tot sufletul.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Paranoia

Ăăhhh... de unde să încep? 
Nu mi-a plăcut filmul ăsta, a fost slab din punctul meu de vedere. Nici nu știu cum exact să-i fac rezumatul, pentru că nu aș vrea să existe spoilere aici și...
O să pun rezumatul de pe net, pentru că e mai simplu decât să-mi storc creierii jumătate de oră și tot să nu știu ce să scriu.
Deci, rezumatul: Adam Cassidy (Liam Hemsworth) este un tânăr obișnuit care încearcă să promoveze în compania sa, Wyatt Corporation. Dar Adam face o greșeală, iar autoritarul său șef Nicholas Wyatt (Gary Oldman) îl șantajează ca să-l spioneze pe marele său rival și fostul mentor Jock Goddard (Harrison Ford).
Deși situația sa la serviciu se îmbunătățește, eroul își dă seama curând că nu este decât un pion într-un joc al trădărilor în care protagoniștii nu se dau înapoi de la nimic, nici măcar de la crimă, pentru a câștiga.
Din trailer, eu m-am așteptat la cu totul altceva de la filmul ăsta și din păcate nu s-a întâmplat. Adică, premisa nu e chiar rea, dar povestea în sine și motivele din spatele anumitor decizii mi s-au părut mult prea trase de păr. Iar la final am fost foarte confuză, pentru că nu am reușit să înțeleg de ce a fost nevoie ca toate acele lucruri să se întâmple și cum de anumite personaje au reușit să facă anumite lucruri. În mintea mea pur și simplu nu avea sens. Și încă nu are. 
Mda, chiar nu mi-a plăcut. E unul din filmele alea în care mesajul pe care vrea să-l transmită e drăguț, dar modul în care o face nu e foarte bun.

vineri, 4 octombrie 2013

TV shows updates

Cum a venit toamna, au apărut și noile sezoane din serialele pe care le urmăresc, și am decis să fac o postare în care să vorbesc despre ce cred eu legat de noile episoade. Și despre serialele despre care am postat pe blog în general.

How I met your mother
Cred că jumătate din sezonul 8 nu l-am văzut, pentru că pur și simplu la un moment dat nu mi s-a mai părut deloc amuzant. Dar am văzut ultimul episod din sezon, care mi s-a părut mult mai ok, mi-a mai spus fratimiu câte ceva despre ce nu am văzut și am decis că vreau să văd sezonul 9 care este și ultimul. 
Și trebuie să spun că primele trei episoade din sezon mi s-au părut destul de ok, parcă și-a mai revenit puțin serialul ăsta după sezonul 8, ceea ce mă bucură. Cel puțin mie ultimul episod pe care l-am văzut chiar mi-a plăcut.


The big bang theory
Cât am așteptat să înceapă în sfârșit sezonul 7. Și mă bucur muuult că a apărut în sfârșit!
Chiar mi-au plăcut primele două episoade din noul sezon. 
Al doilea episod a avut un moment care pe mine m-a făcut să râd vreo cinci minute, nu voi zice ce anume.
Oricum, momentan îmi place în continuare serialul ăsta și sper ca asta să nu se schimbe până la final, pentru că mi se pare interesantă direcția pe care a luat-o.
Sheldon mi se pare în continuare absolut genial, serialul ăsta nu ar fi la fel fără el. Bine, toți îmi par încă simpatici, inclusiv personajele care au fost introduse pe parcurs, și care au acum un rol destul de important, dar tot Sheldon e preferatul meu.

La Grey's anatomy am renunțat după sezonul patru pentru că pur și simplu devenise prea dramă pentru mine, și nu am mai rezistat. Dar mă ține fratele meu la curent cu ce se mai întâmplă, deci...

Nici la Heroes nu m-am mai uitat și nu sunt convinsă că o voi mai face.


Și cu ocazia asta mi-am amintit și de My babbysitter's a vampire de care am uitat după ce ajunsesem la zi cu sezonul doi și după nu am mai verificat pentru episoade noi. Și tocmai ce am aflat și eu că sezonul doi s-a terminat în octombrie 2012. Încă nu mi-e clar dacă va fi și un al treilea sezon, dar aș vrea să-l termin pe al doilea totuși, țin minte că îmi plăcea serialul ăsta.


Și ar mai trebui să văd și ultimele două episoade din Lie to me, dar știu că după asta nu voi mai avea cum să văd alte episoade, pentru că serialul e terminat practic, și parcă nu vreau să se termine încă. E drept că al treilea sezon nu e chiar la fel de bun ca primele două, dar tot nu vreau să se termine.

Și astea ar fi toate, conform blogului meu. Voi vă uitați la vreunul din serialele astea? Dacă da, ce credeți de noile sezoane? Iar dacă nu, vouă ce seriale vă plac?

joi, 3 octombrie 2013

Trenul vieții

Un lung tren ne pare viața.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit și când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt stații
Lungi, de nu se mai sfârșesc
Ș în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri
Și-nsetați după plăceri.

Mulți copii voioși se urcă.
Câți în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist și frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm și noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi.

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEȘNICIEI:
< Am trăit și n-am știut >.

Această poezie stă scrisă la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu.

marți, 1 octombrie 2013

September wrap-up

S-a terminat și luna septembrie, ceea ce înseamnă, printre altele, că începe facultatea și nu aș putea spune că îmi pare rău că mi s-a terminat vacanța, pentru că a fost totuși una destul de lungă.
Anyway, trecând peste, astea sunt cărțile pe care le-am citit eu în luna septembrie:

1) Uncommon criminals de Ally Carter
Mi-a plăcut mai mult decât primul volum, abia aștept să văd cum va fi al treilea. Recenzia aici.

2) Brisingr de Christopher Paolini
Dezamăgitor, atât zic. Recenzia aici.

3) Sissi, împărăteasa Austriei de Jean des Cars
Mi-a plăcut foarte mult, mai ales că de ceva timp voiam să aflu povestea de viață a lui Sissi. M-am bucurat foarte mult atunci când mi-am cumpărat-o în sfârșit :) Recenzia aici.

4) Flashforward de Robert J. Sawyer
Asta pentru mine a fost așa-și-așa. Recenzia aici.

5) Dublura de Tess Gerritsen
Mi-a plăcut mult, deși nu am fost complet mulțumită de final. Dar per total, cartea mi s-a părut foarte bună. Recenzia aici.

6) Creatura de Nely Cab
A fost atât de proastă încât a devenit amuzantă. Într-un mod stupid totuși. Do not recommend. Recenzia aici, sau cea de pe Goodreads, care este mai detaliată, aici.

Atât am citit eu în septembrie, dacă am dreptate am citit cu două cărți mai mult decât în august și am în continuare chef de citit, trebuie doar să mă hotărăsc ce carte citesc mai departe, că am de unde alege :))