sâmbătă, 30 noiembrie 2013

November wrap-up

Nu pot să cred că s-a terminat și luna noiembrie și că mai e o lună și se termină și anul 2013... Unde naiba a zburat timpul ăsta? Zău că de vreo doi ani încoace mi se pare că trec prea repede lunile. 
Dar urmează Crăciunul, care e sărbătoare mea favorită!
Deci:

1) Saga dinastiei Romanov de Jean des Cars
Mi-a plăcut, și mi s-a părut foarte interesantă, mai ales că nu știam nimic despre Romanovi înainte de a citi cartea asta. Recenzia aici.

2) Mistborn: The final empire de Brandon Sanderson
Mi-a plăcut atât de muuult, nu mă așteptam, mai ales că nu auzisem nimic despre ea înainte. Recenzia aici.

3) Dispariția de Tess Gerritsen
Mi-a plăcut premisa și modul în care s-a desfășurat ancheta, a existat destul de mult suspans, dar concluzia nu m-a mulțumit, a fost un pic exagerată. Recenzia aici.

4) Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt
Mi-a plăcut mult, e prima carte a acestui autor pe care am citit-o și aș vrea să mai încerc și altele scrise de el. Recenzia aici.

5) Roșu de rubin de Kerstin Gier
Pentru mine a fost puțin dezamăgitoare, dar per total a fost o carte drăguță. Voi citi și următorul volum din trilogie, sunt curioasă să aflu ce se va întâmpla în continuare totuși. Recenzia aici.

Astea ar fi și nu credeam că voi citi atâtea, deci eu una sunt destul de mulțumită, mai ales că am ajuns la concluzia, în urma recenziilor de pe blog, că în general citesc 3 sau 4 cărți pe lună.

miercuri, 27 noiembrie 2013

"Roșu de rubin(Culorile dragostei #1)" de Kerstin Gier

În familia lui Gwendolyn, anumite persoane se nasc cu o genă ce le permite să călătorească în timp, dar asta nu se poate afla decât la vârsta de șaisprezece ani, când persoana respectivă începe să călătorească în timp complet necontrolat și spontan. În familia ei toți știu că verișoara lui Gwendolyn, Charlotte, este cea care are acea genă. Doar că se descoperă că nu este deloc așa atunci când Gwendolyn este cea care călătorește brusc în timp. Iar acum ea trebuie să-i ia locul verișoarei ei într-un plan despre care nu știe mai nimic.
Am auzit despre seria asta prima dată acum câțiva ani, era un moment când toată lumea părea să o citească, dar am evitat-o pentru că, dintr-un motiv necunoscut, mereu am avut impresia că este o altă carte cu vampiri. Mda... se vede cât de bine informată eram, pentru că povestea nu are nimic de-a face cu vampirii. Apoi am citit câteva cărți ale acestei autoare, fără să știu că ea a scris seria, iar când mi-am dat seama, am cercetat mai mult problema și am vrut să citesc cărțile astea, pentru că celelalte mi-au plăcut. Iar aici mai trebuie să spun că întotdeauna trebuie să citesc măcar câteva capitole din o carte a lui Kerstin Gier înainte de a reuși să îmi dau seama că îmi va plăcea, habar nu am de ce.
Din păcate, asta nu s-a întâmplat și în cazul ăsta. Adică, la început, după primele trei capitole sau cam așa, începuse să mi se pară interesantă. Dar după aceea pur și simplu a luat-o în jos. Iar după ce trecusem de jumătatea cărții încă mă întrebam unde vrea să ajungă de fapt povestea asta. Primeam tot felul de explicații pe parcurs, dar pe mine nu m-au mulțumit complet, adică parcă mai mult mă băgau în ceață decât mă ajutau să înțeleg de ce era Gwendolyn atât de importantă și care era toată faza cu acei călători în timp și lista poate continua. O altă chestie ar fi că toată lumea părea să vorbească mai tot timpul, mai puțin Gwendolyn. E drept că la un moment dat, mai spre final, și-a mai revenit, pentru că a fost introdus un personaj care mie mi s-a părut interesant, doar că în cele din urmă nu aflăm mare lucru nici despre el. Iar la final am rămas cu impresia că povestea nu a dus nicăieri, pentru că totul pare să se termine foarte brusc. Iar asta nu mi-a plăcut, deși m-a convins să citesc și următorul volum, poate-poate aflu și eu care e acel mare secret care a tot fost menționat atâta.
Acum, personajele. Gwendolyn chiar nu mi-a plăcut, adică i-a lăsat pe ceilalți să decidă mereu în locul ei, excepție făcând un anume eveniment, ceea ce nu mi se pare suficient. Nici de Gideon nu mi-a plăcut, a fost prea îngâmfat și un mare știe-tot, iar chestia de la final a fost pur și simplu instalove, ceea ce mă sâcâie rău de tot. Singurul personaj care mi s-a părut într-adevăr simpatic a fost Leslie, cea mai bună prietenă a lui Gwendolyn. Ea mi s-a părut într-adevăr drăguță și inteligentă și o prietenă bună. Restul personajelor ori au apărut prea puțin, ori nu au fost descrise suficient, pentru gustul meu. Adică, Gwendolyn se presupune a fi personajul principal, iar cartea e din perspectiva ei, dar la final am rămas cu impresia că nu știu în continuare mai nimic despre ea.
Au existat totuși și părți bune, în primul rând premisa, apoi Leslie, despre care am povestit mai devreme, o anume abilitate a lui Gwendolyn, pentru care sper să primesc niște lămuriri până la finalul trilogiei, o mătușă a ei care mi s-a mai părut cât de cât simpatică, călătoriile în timp și acel conte despre care nu am aflat mai nimic, dar este misterios, iar asta mi-a atras atenția.
Nu pot să zic că nu mi-a plăcut deloc, dar m-a dezamăgit un pic, mă așteptam la mai mult. Cred că dacă aș fi citit cărțile astea acum câțiva ani concluzia ar fi fost cu totul alta, așa a fost totuși o carte drăguță, dar căreia i-au lipsit detaliile care ar fi făcut-o să fie mult mai interesantă. Sper totuși ca povestea să devină mai interesantă în următoarele volume.

luni, 25 noiembrie 2013

Words from books...(35)

Nu avea dreptate? Uneori forma salvează. Când dezordinea amenință, doar aparențele ne împiedică să nu ne prăbușim în haos; aparențele sunt puternice, ne țin, ne înlănțuie.

Viețile noastre sunt astfel create încât privirea pe care le-o aruncăm le face teribile sau minunate. Evenimente identice pot fi interpretate ca niște bucurii sau ca niște catastrofe.

Există destine asemenea unor cărți: lectura le conferă sens. Cartea închisă rămâne mută; nu va vorbi decât dacă va fi deschisă, iar limbajul pe care îl va folosi va fi al aceluia care se apleacă asupra ei, colorat de așteptările, dorințele, aspirațiile, obsesiile, violențele, tulburările lui. Faptele sunt ca frazele dintr-o carte. nu au sens prin ele însele, ci doar sensul care le este conferit.

Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt

duminică, 24 noiembrie 2013

"Concert în memoria unui înger" de Eric-Emmanuel Schmitt

Cartea asta am cumpărat-o într-un moment în care eram dispusă să citesc ceva de care nu am mai auzit până acum și mă bucur că am și momente de genul, pentru că altfel probabil că nu aș fi citit niciodată anumite cărți, care de altfel mă surprind în mod plăcut. Ăsta e cazul și pentru cartea asta.
Ea conține de fapt patru nuvele scurte, cam cincizeci de pagini fiecare, deși una este mai lungă, fiecare fiind despre alte personaje. Prima spune povestea unei criminale care fusese achitată, dar pe care un preot încearcă să o convingă să recunoască adevărul; a doua este despre un bărbat care muncește pe un vapor și care află că una din fetele lui a murit, fără să se menționeze însă care anume; a treia este despre doi băieți, muzicieni, a căror viață este schimbată brusc de o crimă; iar cea de a patra este despre soția unui președinte francez care plănuiește să se folosească de un anume secret pe care îl cunoaște pentru a se răzbuna pe acesta.
Cred că ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta a fost mesajul pe care a vrut să-l transmită, sau cel puțin cel pe care l-am înțeles eu, și anume dacă oamenii se pot schimba sau nu, atunci când sunt puși în anumite situații și modul cum reacționează ei în respectivele situații.
Mi-a mai plăcut și faptul că fiecare personaj principal este foarte diferit de celălalt și că situațiile au fost diferite. Iar fiecare dintre ei își pun anumite întrebări, iar cel puțin eu chiar nu mi-am putut da seama ce anume vor decide în final.
Știu că este o traducere, dar nu pot să nu spun că mi-a plăcut stilul în care este scrisă cartea asta. Probabil că e cumva diferit de original, dar mie tot mi s-a părut interesant.
Recunosc că prima poveste nu prea m-a impresionat, deși a fost și aceea drăguță în felul ei, dar celelalte trei mi s-au părut mult mai interesante și frumoase, iar dacă ar fi să aleg care mi-a plăcut mai mult, aceea ar fi ultima, care are titlul O iubire la Elysee.
În concluzie, mie mi-a plăcut cartea asta, chiar mă bucur că am decis să o cumpăr și sper să mai am ocazia să citesc cărți ale acestui autor.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

The hunger games: Catching fire

O să zic de la început că nu îmi amintesc chiar tot ceea ce se întâmpla în carte, dar cred că aceasta a fost respectată destul de bine. Ceea ce mă face să fiu extrem de fericită, pentru că trilogia mi-a plăcut foarte mult, ceea ce încă mă uimește, pentru că subiectul e unul destul de ciudat totuși.
După primul film și ceea ce au făcut Katniss și Peeta, e clar că lucrurile nu se pot întoarce la modul în care erau înainte, pentru că nu toți cred povestea cu cuplul îndrăgostit, ci văd actul de sfidare pe care l-au făcut cei doi. Deci e clar că trebuie să existe consecințe, care nu întârzie să apară. Oamenii încep să se gândească din nou la revoluție, iar președintele Snow vrea să scape atât de acea revoluție, cât și de persoana care reprezintă cauza, adică Katniss.
Chiar mi-a plăcut, de la personaje, la modul în care s-a desfășurat acțiunea, la replici și până la efectele speciale. Nu prea știam la ce să mă aștept, adică trailerul arăta foarte bine, dar am mai văzut trailere frumoase și filme dezamăgitoare. Din fericire, ăsta nu a fost unul dintre ele.
Mi-a plăcut cum au arătat ideea aceea de speranță și revoltă pe tot parcursul filmului, și cred că ar fi avut același efect chiar și dacă nu aș fi citit cărțile înainte. Plus că mi-au dat lacrimile de câteva ori, sunt câteva scene destul de triste în filmul ăsta, nu îmi mai amintesc dacă erau și în carte, deși cred că și acolo am plâns la un moment dat.
Acum, mai trebuie să recunosc că, știind cum se termină, nu m-a ținut cu sufletul la gură, adică na, nu prea avea cum. Cu toate astea, scena de la final mi s-a părut foarte tare, cred că am așteptat scena aia tot filmul(nu voi zice care e). Și a fost la fel de tare pe cât îmi aminteam din carte, unde mă luase complet prin surprindere. Bine, și aici am rămas puțin surprinsă, pentru că nu mai țin minte toate detaliile.
Mai trebuie să spun că îmi place mult de Jennifer Lawrence, mi se pare o actriță foarte bună, se numără printre actrițele mele preferate, și nu doar pentru filmele astea, ci și pentru că am văzut-o jucând și altceva.
Recomand atât filmul cât și cărțile, mai ales cărțile, pentru că efectul mi se pare oricum a fi altul atunci când vezi totul chiar din perspectiva personajului principal.
L-ați văzut? Dacă da, cum vi s-a părut?

vineri, 22 noiembrie 2013

Nou la mine în bibliotecă(17)

Ok, luna asta m-am cam lăsat dusă de val. Ca să se știe, eu dau vina pe Libris! :)) Că nu cumpărasem decât două cărți de la Cărturești înainte să dau peste reducerile lor :))

Conflicte care au schimbat lumea de Rodney Castleden
Pentru că am descoperit recent că îmi plac cărțile istorice, nu am putut să nu o iau pe asta, mai ales că sună foarte interesant.
The man in the iron mask de Alexandre Dumas
Am citit Cei trei mușchetari când eram în generală, mi-au plăcut mult, dar din păcate După douăzeci de ani m-a plictisit. Daaar am văzut cartea asta în Cărturești și era 14 lei și e destul de groasă, nu am putut să zic nu, mai ales că până acum cărțile în engleză pe care le-am văzut nu erau sub 40 de lei.
Ne vedem pe net de Leslie Oren
Asta am luat-o mai mult pentru că suna ca o carte amuzantă și ușoară, plus că a fost ieftină, deci... Și mi-am dat seama abia când am primit-o cât de subțire e :))
Confesiunile unei iubărețe de Michelle Cunnah
Două colege au citit-o și au zis că le-a plăcut deci mi-am spus: de ce nu? Sună drăguț oricum.
Concert în memoria unui înger de Eric-Emanuel Schmitt
Recunosc că ceea ce mi-a atras atenția a fost titlul, apoi coperta și abia apoi rezumatul, dar chiar cred că va fi drăguță cartea asta.
Un atlas al dorințelor zadarnice de Anuradha Roy
Se aplică aceeași regulă cu cartea precedentă. Dar, dacă țin bine minte, acțiunea se petrece în India, ceea ce mie mi se pare interesant.
Reflecții asupra revoluției franceze de Francois Furet
Carte istorică, Franța, why not?
Dacă citești asta, înseamnă că am murit de Andrew Nicoll
Îmi doresc cartea asta cam încă de când am văzut-o prima dată în librărie, dar nu m-am putut convinge să plătesc acel preț pe ea, pur și simplu părea prea mult. Iar când am văzut-o la reduceri, nu m-am mai putut abține :D

Și apoi am mers și la Gaudeamus, care a fost cam dezamăgitor, dar am găsit ce voiam deci e ok.
Destine pierdute de Adina Speteanu
Am vrut-o neapărat, ăsta a fost și motivul principal pentru care am fost la Gaudeamus de fapt.
Casa scorpionului de Nancy Farmer
Asta nu era în plan, dar nu am găsit-o pe cea pe care o voiam și nu puteam să plec de acolo cu o singură carte(don't ask), așa că am luat-o pe asta, că tot am auzit de ea în ultimul timp.

Și poza de grup:

Mda... Un lucru e clar:  nu o să mai intru în nicio librărie o vreme :))

joi, 21 noiembrie 2013

Leapșă: sacrificiul cărților

Mersi Furelise de leapșă >:D<

1. O carte mare: Sa incepem totul cu Apocalipsa Zombie. Sa spunem ca te afli intr-o librarie, uitandu-te printre raftuuri, cand BAM! ZOMBIE ATACA! Un anunt apare la toate posturile in care spune ca armata a descoperit ca slabiciunea zombilor sunt cartile foarte mari. Ce carte laudata de toata lumea, dar pe care tu o urasti si care este o carte mare o arunci catre zombie pentru a-i elimina?
A discovery of witches de Deborah Harkness
Nici nu am terminat-o, nu am mai putut suporta la un moment dat

2. O continuare: Sa spunem tocmai ai plecat dintr-un salon cu o noua tunsoare cand BOOM: Ploaie torentiala. Ce continuare a unei carti ai alese sa o folosesti pe post de umbrela?
Asta e simplă.
Insurgent de Veronica Roth.
A fost ok în cele din urmă, dar personajele, mai ales Tris, m-au enervat foarte tare pe tot parcursul cărții.

3. O carte clasica: Sa spunem ca esti intr-o ora de lectura cu profesorul tau de romana care vorbeste incontinuu despre acea carte clasica (,) care a schimbat lumea, care a revulotionat literatura si tu deja nu mai vrei sa auzi nimic despre aceasta carte asa ca o arunci in fata profesorului pentru ca stii de ce? Acea carte este idioata si merita sa primesti detentie din cauza lucrului facut doar pentru a le arata tuturor ce simti. Ce carte clasica ai alege?
Ăăăh, cam toate? Voi alege totuși dintre cele pe care chiar le-am citit, pentru că nu sunt multe.
Mara de Ioan Slavici.
Încă mă mir că m-am forțat într-adevăr să o termin :))

4. Cartea pe care o urasti: Sa spunem ca esti in biblioteca cand BAM! Incalzirea globala explodeaza si lumea de afara ingheata. Esti blocata si singura ta sansa de supravietuire este sa arzi o carte. Care este prima care la care te-ai duce, cartea pe care o urasti, care carte nu ai regreta sa o arzi?
Ah, ar fi atât de multeee. Dar voi alege doar una.
Creatura de Nely Cab.
Oribilă și trasă de păr de la început până la sfârșit.

miercuri, 20 noiembrie 2013

"Dispariția(Rizzoli & Isles #5)" de Tess Gerritsen

După ce am citit Dublura, am vrut neapărat să citesc și alte cărți ale acestei autoare. Așa că, am luat-o pe aceasta, care e a cincea din serie, dar nu contează foarte tare asta, pentru că nu mi s-a părut că ar fi contat faptul că nu le-am citit pe primele trei.
Totul începe atunci când o femeie ce fusese declarată moartă și dusă pentru a i se face autopsia se dovedește a fi de fapt cât se poate de vie. Lucrul ăsta este descoperit de Maura Isles, care sună imediat o ambulanță. Femeia este dusă la spital, unde lucrurile iau o întorsătură neașteptată: femeia fură pistolul unui paznic, și ia mai multe persoane ostatice, printre care detectivul Jane Rizzoli, care se afla în acel spital pentru a naște. Nimeni nu știe cine este femeia asta și de ce face asta, iar cineva trebuie să deslușească acest mister.
Am zis în recenzia cărții Dublura, că finalul mi s-a părut ușor dezamăgitor, deși cartea per total mi s-a părut destul de bună. Cam la fel s-a întâmplat și în cazul acestei cărți. Să explic: acțiunea se desfășoară într-un ritm destul de rapid, ceea ce mie îmi place, personajele sunt simpatice, iar pe tot parcursul poveștii mă tot întrebam cum anume se va termina totul și care sunt motivele pentru care s-a ajuns de fapt la situația actuală. Am stat ca pe ace, și mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult timp liber pentru a citi. Problema mea este exact marea dezvăluire de la final, motivul ăla ascuns. Ok, pot să înțeleg și ar putea fi logic, dar pentru mine ceva pur și simplu a lipsit. Nu știu cum să explic exact, dar parcă a părut să fie mult prea multă agitație pentru ceva... nu foarte convingător, pentru mine cel puțin. A fost ușor exagerat.
Sper ca asta să nu fie cazul cu toate cărțile ei, pentru că ar fi păcat. Adică, îmi place cum scrie, modul cum îți dă tot felul de indicii pe parcurs și cum ține totul în suspans, iar personajele, în cazul ăsta Jane Rizolli și soțul ei Dean, pentru că cam în jurul lor s-a învârtit întreaga acțiune, chiar mi-au plăcut, plus celelalte, deși mi-ar fi plăcut ca Maura să fie mai prezentă. Și mi se pare trist că în cele două cărți ale ei pe care le-am citit finalul a stricat puțin întreaga poveste.
Voi citit și celelalte două cărți ale ei pe care le am în bibliotecă, pentru că poveștile și modul cum se desfășoară anchetele mi se par interesante. Sper doar ca ceea ce se întâmplă cu finalul să nu fie un trend în cazul cărților ei.

marți, 19 noiembrie 2013

The Liebster award


Thank you de nominalizare Bianca :D 
Nu mai nominalizez, că nu mă pricep la chestia asta, deci dacă vrea cineva să răspundă la întrebările de mai jos, e binevenit să o facă.

1. What is the first book you remember reading?
Greeeeu. Să mă gândesc, cred că Frumoasa și bestia, că îmi amintesc că încercam să o citesc când învățasem aproape toate literele, deși nu mai știu dacă am și terminat-o :))
2. What is your favorite place to read and why?
În pat, pentru că e comod.
3. What book do you wish you had written?
I have no idea, mostly because I can't imagine myself writting any of the books I read, and also because I finished 3 stories until now, so... 
4. What are the books you couldn't finish reading and why?
Sunt mai multe. Aleg The perks of being a wallflower, și nu am putut să o termin pentru că mi se părea că conține mult prea multă dramă și nu prea îmi plăcea nici de Charlie.
5. What is your funniest memory related to books?
Momentul când o carte era mai interesantă decât obiectivele turistice dintr-o țară străină, nu detaliez.
6. Is there any book your friends are in love with and you don't like it? If yes, which one and why?
Nu îmi vine nimic în minte.
7. What is your favorite villain character?
For lack of a better idea, I'm going to say The Lord Ruler from Mistbon: the final empire, because he's the only villain I know who actually comes to solve his own proplems instead of letting other people(the army in this case) deal with it. I thought that was cool.
8. What is the saddest book you've ever read?
The book thief e prima care îmi vine în minte, deși cu siguranță am citit și alte cărți triste.
9. What genre of books you don't like reading and why?
Horror, because I get scared easily.
10. What is the author you strongly recommend?
Guillaume Musso și Marc Levy, because I couldn't pick just one :))

Scuzați combinația de engleză cu română, dar nu m-am putut abține :))

duminică, 17 noiembrie 2013

Aventură

Simțeam nevoia să povestesc asta, pentru că, deși e trist pe de o parte, pe de altă parte e și puțin amuzant. 
Deci, ca să înțelegeți trebuie să încep cu ce s-a întâmplat acum ceva ani. Când eram în clasa a cincea(acum sunt în anul II de facultate), mama ne-a adus acasă un câine care avea atunci două luni. Tata nu a fost de acord la început, dar în cele din urmă i-a trecut supărarea și a început să se atașeze și el de ea. Ei bine, după ce bunica a rămas singură, a luat-o la ea, pe respectiva cățelușă. Îi dădea și o ocupație, nu era nici singură, deci era ok. Partea nu tocmai frumoasă a fost că deoarece noi am alintat-o și i-am dat să mănânce tot felul de chestii ce nu avea voie, dar noi nu am conștientizat, ea s-a îmbolnăvit și a făcut diabet. A fost o întreagă "distracție" cu insulina și așa mai departe, dar în general era bine, își revenise. Și a fost bine alți câțiva ani. Doar că nici asta nu putea dura la infinit, nu? Ca să nu lungesc prea mult, din cauza diabetului, cel puțin noi așa știm, a pățit altceva, pe scurt i-au cedat rinichii, nu mai putea să meargă, iar doctorul a explicat că se poate face un fel de tratament, dar că nu-și va mai reveni și că mai mult ar chinui-o. Așa că, am decis că nu e ok nici pentru ea, pentru că suferea și... înțelegeți voi, am rămas fără ea. Din fericire, fratele meu s-a ocupat, că altfel nu prea știu ce făceam. Bineînțeles, cea mai afectată a fost bunica, pentru că se atașase foarte mult de ea, nu că eu nu aș fi plâns. Adică, na, crescuse cu noi. 
După aceea, ideea era că ce facem? Pentru că acum bunica rămăsese singură în apartament, tristă și nu puteam lăsa lucrurile așa. Adică, câinele fusese cel care o înveselise în ultimii ani. Soluția evidentă era să facem rost de un alt câine. Iar după ce am auzit ce gânduri îi treceau prin minte, nu zic ce, dar ea are obiceiul să se gândească la ce e mai rău, planul era simplu: azi până la finalul zilei trebuia să găsim un alt câine, că ei pisicile nu îi plac. Nu conta ce făceam, trebuia neapărat să găsim unul. Bun. Eu, cu mama și cu fratele meu ne-am apucat să căutăm. Inițial nu găseam decât la niște prețuri cam mari. Dar, din fericire am găsit până la urmă unul foarte simpatic, băiat de data asta, alb, bichon și la un preț mai acceptabil. Nu i-am putut rezista. Am luat câinele, după care hai să i-l ducem bunicii, știind că inițial va zice nu. A mai plâns, a zis că nu-i trebuie, dar i l-am dat să-l țină în brațe, apoi s-a jucat fratimiu cu el, iar în cele din urmă a acceptat. Mission accomplished!
Ceea ce m-a terminat pe mine, de fapt, a fost schimbarea destul de rapidă a bunicii, pentru că după ce i-am lăsat câinele a devenit mai vioaie și mai veselă. Și uite așa am ajuns la concluzia că a meritat efortul. 
El e:
Eu am zis că fac diabet de cât de dulce e puful ăsta de blană albă :))
Mi se pare atât de drăgălaș :x

vineri, 15 noiembrie 2013

Words from books...(34)

Sometimes, I worry that I'm not the hero everyone thinks I am. The philosophers assure me that this is the time, that the signs have been met. But I still wonder if they have the wrong man. So many people depend on me. They say I will hold the future of the entire world on my arms. What would they think if they knew that their champion - the Hero of Ages, their savior - doubted himself? Perhaps they wouldn't be shocked at all. In a way, this is what worries me most. Maybe, in their hearts, they wonder - just as I do. When they see me, do they see a liar?

"New tastes are like new ideas, young man - the older you get, the more difficult they are for you to stomach."

If men read these words, let them know that power is a heavy burden. Seek not to be bound by its chains. 

"Though to be honest, I wasn't planning anything quite so dramatic. It was almost more of an accident than anything else."
Dockson raised an eyebrow. "How do you 'accidentally' kill a noblemen in his own mansion?"
"With a knife in the chest," Kelsier said lightly. "Or, rather, a pair of knives in the chest - it always pays to be careful."

"My dear friend," Breeze replied, "the entire point of life is to find ways to get others to do your work for you. Don't you know anything about basic economics?"

"You're insane!" she said quietly. Kelsier smiled. "I do think that's the second time today you've said that to me. You need to pay better attention - if you'd been listening to everyone else, you'd know that my sanity departed long ago."

"Well," Breeze said, "let us begin, then. First, you must understand that Soothing is about more than just Allomancy. It's about the delicate and noble art of manipulation."
"Noble indeed," Vin said. 
"Ah, you sound like one of them," Breeze said.
"Them who?"
"Them everyone else."

"And you didn't tell me?"
Kelsier winked, pulling the door shut. 
"I figured I still owed you for surprising me in that alleway last week."
"How very adult of you," Vin said flatly.
"I've always been very confident in my immaturity."

Sometimes I wonder what would have happened if I'd remained there, in that lazy village of my birth. I'd have become a smith, like my father. Perhaps I'd have a family, sons of my own. Perhaps someone else would have come to carry this terrible burden. Someone who could bare it far better than I. Someone who deserved to be a hero.

"What did you do at this parties before you had me to pester?" she asked in an annoyed tone.
"See, now, how can I be pestering you?" he asked. "I mean, really, Vallete. I'm just sitting here, reading queitly to myself."

He forced himself to smile - not out of pleasure, and not out of satisfaction. He smiled despite the grief he felt at the deaths of his men; he smiled because that was what he did. That was how he proved to the Lord Ruler - and to himself - that he wasn't beaten.

"Now, see, I didn't say that was a bad thing," Elend said, smiling. "Why, I'd say that it is a lady's courtly duty to be a bit dilatory. It does gentelmen good to be forced to wait upon a woman's whims - or, so my mother was always fond of telling me."
"It sounds like she was a wise woman," Vin said.

She'd miss it - she'd miss it all. But, Sazed was right. She couldn't stop the progression of time, she could only enjoy the moment.

"I don't know," Vin said. "Once, maybe I would have thought you a fool, but... well, that's kind of what trust is, isn't it? A willful self-delusion? You have to shut out that voice that whispers about betrayal, and just hope that your friends aren' going to hurt you."

"Belief isn't simply a thing for fair times and bright days, I think. What is belief - what is faith - if you don't continue in it after failure?"

Mistborn: The Final Empire by Brandon Sanderson

joi, 14 noiembrie 2013

"Mistborn: The Final Empire(Mistborn #1)" de Brandon Sanderson

De unde să încep? Niciodată nu îmi găsesc cuvintele atunci când o carte îmi place foarte mult. Iar de asta nici măcar nu auzisem mai nimic atunci când am decis să o citesc. Dar e fantasy, și mie îmi place fantasy. Vă spun de acum că recenzia asta va fi ciudată, pentru că voi folosi niște cuvinte în engleză pe ici pe colo, pentru că sunt unele pe care chiar nu aș ști cum să le traduc.
The Final Empire este locul unde se desfășoară întreaga acțiune a aceste cărți. Cu o mie de ani în urmă, un conducător malefic a preluat controlul acestui imperiu, conducător care este considerat a fi nemuritor și de neînvins. Iar populația e împărțită în două: pe de o parte există nobilii, care trăiesc în lux, iar pe cealaltă cei care sunt numiți skaa, în principiu oamenii săraci, care muncesc în condiții grele pentru cei bogați. Într-o zi însă, cineva decide că lucrurile trebuie să se schimbe, iar împreună cu grupul lui de hoți pun la cale un plan pentru a-l detrona pe acel rege, considerat de mulți a fi zeu.
Nu am cuvinte să descriu cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Recunosc că la început m-a lăsat ușor confuză, pentru că era o lume nouă și nu prea înțelegeam eu cum funcționează lucrurile. Dar tot citind mi-am dat seama, iar apoi nu aș mai fi lăsat-o din mână, dar din păcate nu am avut de ales. De aceea mi-a și trebuit atât de mult timp să o citesc.
Să încep cu sistemul magic din povestea asta. E prima dată când întâlnesc ideea asta și mi s-a părut foarte interesantă și logică într-un fel, pentru că are la bază niște metale și totul e explicat foarte bine. Mi-ar trebui prea mult să explic care e faza cu metalele, deci mai bine aflați singuri dacă veți citi cartea. Dar pe mine una chiar m-a fascinat întregul sistem și cum funcționa totul. Voi spune totuși că termenul folosit pentru a descrie magia este Allomancy, iar nu mulți sunt cei care se pot folosi chiar și de un metal, darămite de toate, și totuși ei există, iar dacă nu sunt de partea nobililor, atunci există o problemă pentru cei care trebuie să se asigure că astfel de persoane nu creează probleme prin regat. Sper să se înțeleagă ideea principală.
Acum despre personaje. Cele două care sunt mai importante ar fi Kelsier, cel care vine cu ideea detronării regelui, și Vin, o fată care crescuse pe străzi și prin grupuri de hoți și care e descoperită de Kelsier, care apoi ajunge să facă parte din grupul lor. Chiar mi-au plăcut amândoi, mai ales Kelsier, pentru că deși nu are un trecut tocmai frumos, are un mod de a fi... mereu vesel, ceea ce mi se pare foarte tare, în situația lui. Mereu făcea câte ceva pentru a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine și i-a convins să facă ceva considerat nebunesc, deci primește puncte în plus de la mine pentru curaj și puterea de convingere. Vin mi-a plăcut din alte motive, adică e un personaj simpatic, dar mie mi-a plăcut mai ales schimbarea prin care a trecut de la începutul romanului, când era foarte neîncrezătoare în cei din jur, și până la final. Plus că mi s-a părut a fi o persoană puternică, din mai multe puncte de vedere, dar nu voi detalia, nu aș vrea să iasă prea lungă recenzia. Bineînțeles, și restul celor din grupul lor au fost foarte simpatici, cred că dintre ei preferații mei ar fi Sazed, Spook, Ham, Dockson și Breeze. Plus că dialogurile dintre ei chiar erau amuzante în multe dintre cazuri, iar asta e ceva ce eu nu am găsit foarte des în genul ăsta de fantasy. Iar mie îmi place să râd.
Recunosc că au existat câteva momente în care am avut bănuiala că voi rămâne dezamăgită la final, din fericire însă asta nu s-a întâmplat. Mi-a plăcut să văd cum puneau ei acel plan în aplicare și cum niciodată nu renunțau cu adevărat, chiar și atunci când lucrurile nu mergeau conform planului, sau când totul părea fără speranță. Iar finalul m-a lăsat fără cuvinte, pe bune, chiar nu mă așteptam.
Știu că probabil nu mulți au auzit de cartea asta(presupun, îmi cer scuze dacă greșesc), și că e în engleză și nici nu știu dacă are vreo șansă să fie tradusă, dar nu mă pot abține să nu o recomand. Ar fi frumos dacă ar ajunge și la noi, deși realizez că șansele nu sunt foarte mari.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Ylvis - Fox

Nu știu dacă ați văzut asta încă sau nu, dar am decis să o pun aici, pentru că mie una îmi face ziua mai bună atunci când o văd. Prima dată când am văzut videoul și când am auzit cântecul, mi s-a părut foarte ciudat, bine încă mi se mai pare, dar m-am obișnuit între timp :))
Ok, deci cei care cântă din câte am aflat sunt frați, suedezi, au și ceva talkshow pe acolo, și le-a venit la un moment dat ideea cântecului ăstuia. Mie ironic mi se pare însă altceva, băieții ăștia chiar au voce, și cântă numai chestii ca asta, ciudate, mai ales din punct de vedere al versurilor. Cel puțin eu numai din astea am găsit de la ei.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Ender's game

Povestea: Cu 50 de ani în urmă, Pământul a fost atacat de extratereștri, iar forțele armate abia au reușit să salveze planeta de la distrugere, dar totuși un om curajos a reușit ceea ce părea imposibil. În prezent, oamenii se tem de o nouă invazie a acestor extratereștri, iar pentru a se asigura că asta nu se va întâmpla au creat un fel de program în care copii considerați a fi genii sunt antrenați pentru a lupta împotriva acestor creaturi.
Inițial, ideea mea a fost aceea de a citi cartea înainte de a vedea filmul, dar asta nu s-a întâmplat, iar cum filmul era deja în cinema, am decis să-l văd și să citesc cartea după. Ei bine, acum că l-am văzut... nu mai sunt sigură că vreau să citesc cartea. Adică, la final am rămas cu un mare sentiment de "meh". Mi s-a părut o dezamăgire, mai ales după câte lucruri bune am auzit atât despre carte cât și despre film. 
Ok, ideea de la care se pornește și primele câteva scene sunt interesante, dar de acolo totul a luat-o în jos pentru mine. Adică, am petrecut atâta timp privind niște copii cum sunt antrenați pentru a salva omenirea pentru ca la final să aibă loc marea bătălie, care până la urmă nici nu a fost atât de interesantă. Iar marea surpriză de la final, deși chiar m-a luat prin surprindere, nu a făcut nimic pentru a-mi schimba părerea despre film în general. Am tot citit că acțiunea ar fi prea grăbită, dar eu una m-am plictisit foarte tare la un moment dat. Pur și simplu aveam impresia că nu se întâmpla absolut nimic.
Actorii, din punctul meu de vedere, au jucat bine, cel puțin mie mi-a plăcut, mai ales cel care l-a jucat pe Ender, chiar mi s-a părut foarte simpatic băiatul. 
Aș mai avea ceva de zis despre efectele speciale, că am ceva cu ele. Nu, nu au fost rele, au fost chiar destul de bune, dar în cele din urmă nu a fost nimic ce să nu fi văzut și înainte, în alte filme. Nu a fost nimic nou.
Ok, eu pot să cred faptul că niște copii genii sunt ultima șansă a omenirii, ceea ce nu pot să cred este cum soluția lui Ender a fost atât de... simplă. Adică, serios, niciunul din acei adulți și cine mai era pe acolo, nu s-au putut gândi la asta, nici măcar ăla de se presupune că a supraviețuit în mod miraculos prima dată când a luptat cu acele creaturi? În plus, comparația cu furnicile... nu, pur și simplu nu.
Mă opresc aici. Chiar nu mi-a plăcut, ceea ce mi se pare trist, pentru că eu chiar speram să-mi placă. Dar, ce să-i faci? Se mai întâmplă și din astea. 

vineri, 8 noiembrie 2013

Thor: The dark world

Vai, de când aștept filmul ăsta, nici nu mai aveam răbdare să apară odată în cinema ca să-l văd în sfârșit. Și mi-a plăcut foarte mult. A fost și amuzant, a fost și trist în anumite momente, a avut și acțiune, a avut și romance, plus că efectele speciale mi s-au părut foarte reușite.
Acțiunea filmului, ca și în cazul lui Iron man 3, are loc după ceea ce s-a întâmplat în The avengers. Nu știu alții, dar mie chiar îmi place cum toate filmele astea sunt legate într-un fel unele de altele. Dar să revin la subiect. Cu mulți ani în urmă, prea mulți că nici nu mai țin minte cifra exactă, elfii întunecați au încercat să distrugă toate cele nouă lumi și să readucă universul la stadiul în care a fost înainte, dar nu reușesc, iar toți cred că ei au fost învinși. Doar că, se înșală. Atunci când ei revin pentru a termina ceea ce începuseră, Thor trebuie să găsească un mod de a-i învinge, protejând-o în același timp pe Jane, care reușește cumva să ajungă în mijlocul întregului conflict, nu zic cum, nu aș vrea să existe spoilere pe aici.
În primul rând, mi-a plăcut că filmul ăsta a avut destule scene amuzante și replici, am râs mai mult decât m-aș fi așteptat, deși auzisem că vor exista astfel de scene în film. Iar asta nu a făcut ca acțiunea să fie mai puțin interesantă, adică nu e o comedie în cele din urmă, e un film de acțiune, ca să zic așa.
Mi-au plăcut mult și personajele, începând de la Thor și Jane, și până la Loki. Deci mie chiar îmi place personajul lui Loki, cu tot ceea ce a făcut. Are el ceva, nu aș putea să explic, dar știu sigur că filmul ăsta nu ar fi fost la fel dacă nu era și el acolo.
Mi-a mai plăcut că nu s-a concentrat foarte mult pe relația dintre Jane și Thor, adică e acolo, dar a fost exact cât trebuia, cel puțin din punctul meu de vedere. În cele din urmă, cel mai important a fost salvarea Universului de acei elfi, iar asta pentru mine a fost un plus. Alt lucru legat de personaje ar fi relația dintre Thor și Loki, despre care se știe deja că nu se înțeleg tocmai bine, mai ales după tot ceea ce a făcut Loki. Pur și simplu mi-a plăcut să îi văd discutând și făcând și alte lucruri împreună, asta deși Thor nu prea are încredere în Loki.
Ce ar mai fi de zis? A, da, scenele de luptă mi s-au părut grozave, unul din motive fiind acela că nu conțin sânge, sau foarte puțin, nu suport să văd mult sânge într-un film. Plus că mi-a mai plăcut mult modul în care s-a desfășurat întreaga acțiune.
Dacă ar fi să spun ce nu mi-a plăcut, ar fi o singură chestie, și o voi spune vag pentru a nu fi spoilere aici. Modul în care a ajuns Jane să fie implicată în toată chestia mi s-a părut un pic... ciudată, în lipsa unui cuvânt mai bun. Știu că dacă nu se întâmpla asta, filmul nu ar fi fost la fel, și nu e chiar mare lucru, dar pe mine m-a sâcâit un pic chestia asta. În afară de asta, nu îmi vine nimic altceva în minte care să mă fi deranjat la filmul ăsta.
Deci, dacă v-a plăcut Thor, sau vă plac astfel de filme, trebuie să-l vedeți și pe acesta, e foarte reușit.

joi, 7 noiembrie 2013

Stă să plouă cu chiftele 2

Dacă tot s-a întâmplat să-l văd, am zis că aș putea scrie câteva cuvinte și despre filmul ăsta. Scopul principal a fost acela de a o determina pe o verișoară de-a mea să vadă un film în limba engleză, că m-am gândit că poate învață limba mai ușor așa. Din păcate, nu am avut noroc, pentru că singura variantă a filmului era cea dublată și am sfârșit văzându-l așa. Și trebuie să spun că nu a fost chiar atât de rău pe cât mă așteptam să fie, adică subiectul filmului chiar nu mă interesa. Totuși, a fost drăguț, deși un pic previzibil, dar până la urmă este un film pentru copii, deci...
Eu nu am văzut prima parte, dar m-am prins destul de repede ce anume s-a întâmplat, deci a fost ok. Nu intru în detalii, zic doar că în filmul ăsta echipa lui Flint trebuie să rezolve cumva dezastrul cauzat de el în primul film, iar în contextul ăsta se întâmplă multe și mai învață și el ceva lecții despre prietenie și altele.
Cum am zis, pentru mine a fost previzibil, cam încă de pe la început, deși recunosc că nu am știut care va fi motivul pentru care un anumit personaj a făcut diverse chestii. Iar motivul se potrivește cu cele din desenele pe care le vedeam eu când eram mică și care îmi plăceau mult. Iar verișoarei mele(care are 8 ani), i-a plăcut destul de mult, deci voi spune că ăsta e un film care le-ar plăcea copiilor. 
Acum, nu pot să zic că nu mi-a plăcut, iar anumite chestii chiar au fost amuzante, chiar emoționante la un moment dat, dar mna, e totuși un film pentru copii. Și a fost dublat ceea ce mie nu îmi place, pentru că glumele traduse din engleză în română nu mai sunt amuzante. 
Dar să zic și părțile pozitive, din punctul meu de vedere. La final am ajuns la concluzia că cine a avut ideea pentru filmul ăsta a avut multă imaginație, plus că animațiile mi s-au părut reușite și mi-a plăcut că filmul a fost foarte colorat, la propriu, o să înțelegeți la ce mă refer dacă îl vedeți. Iar vocile au fost chiar drăguțe, am auzit și mai rele, în principiu ăsta e un alt motiv pentru care evit filmele dublate, dar aici a fost chiar ok. Nu m-am așteptat.
În cele din urmă, rămân la părerea că e un film drăguț, dar e mai mult pentru copii, deși nu e rău de văzut nici pentru alte persoane.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

"Saga dinastiei Romanov" de Jean des Cars

După ce am renunțat la două cărți consecutiv, am decis să încep una despre care eram convinsă că îmi va plăcea, și am avut dreptate, chiar mi-a plăcut. Cu atât mai mult cu cât eu despre istoria Rusiei și despre Romanovi nu știam absolut nimic înainte de a citi cartea asta. De același autor am mai citit Sissi, împărăteașa Austriei, care mi-a plăcut de asemenea, deci m-am gândit că și aceasta va fi interesantă.
Un rezumat ar fi cam greu de făcut, dar pot spune totuși că această carte prezintă istoria dinastiei Romanov, familia care a condus Rusia până la revoluție, prin 1917, dacă țin bine minte, îmi cer scuze dacă mă înșel. Și, așa cum scrie și pe copertă, povestea începe cu Petru cel Mare și se termină cu Nicolae al II-lea.
În primul rând, mă bucur că asta nu a fost prima carte a acestui autor pe care am citit-o, iar asta nu e în niciun caz din pricina modului în care e scrisă, ci deoarece istoria acestei dinastii este una destul de sângeroasă. Viața lui Sissi e mai liniștită, în lipsa unei exprimări mai bune, se potrivește mai bine cu gusturile mele. Totuși, trebuie să spun că istoria Rusiei mi s-a părut a fi una destul de interesantă.
Fiecare capitol prezintă povestea unuia dintre țarii Rusiei, începând din copilăria lor și până la moartea acestora. Și deși nu toți au avut contribuții la fel de importante pentru Rusia, privită în ansamblu povestea acestei dinastii este una destul de agitată, ca să zic așa. Printre altele, au existat tot felul de comploturi și chiar și asasinate, dar nu voi zice prea multe despre asta.
La final, am rămas cu marea dorință de a vizita Sankt Petersburg într-o zi, cândva, pentru că orașul a fost descris foarte frumos în carte, plus pozele care se pot găsi pe internet, care m-au convins și mai mult. Trebuie să văd și eu orașul ăsta până la urmă.
Asta e doar a treia carte istorică pe care o citesc, dar vreau să mai citesc și altele, mai ales cele scrise așa, un pic romanțat ca să zic așa, pentru că, deși istoria mi s-a părut întotdeauna interesantă, nu mi-a plăcut modul în care era prezentată în manualele de istorie, era cam plictisitoare, de aceea îmi plac cărțile astea, pentru că sunt scrise într-un mod mult mai interesant interesant.
Dacă vă interesează istoria sau vreți să aflați mai multe despre această dinastie, eu vă recomand această carte.