"Regatul umbrelor(Grisha #1)" de Leigh Bardugo

În lumea acestei cărți, există ceva numit Falia Umbrei, un ținut învăluit în umbră, populat de monștri care distruge Ravka. Alina, o fată orfană, descoperă că posedă puterea de a distruge această falie și este imediat inclusă în rândul Grisha, ce este un grup de persoane care posedă diverse puteri magice.
Am sentimente contrarii legate de cartea asta. Nu am știut exact la ce să mă aștept, deși am auzit foarte multe lucruri bune despre ea. Și a început destul de bine, pentru că a sărit direct în acțiune. E adevărat că din cauza asta totul a fost destul de confuz în primele o sută de pagini, dar pe mine nu m-a deranjat, pentru că, ei bine, things were happening, iar eu mai puteam aștepta un pic până să primesc explicațiile. Și cam de aici pornește problema mea cu această carte. Pentru că avea mult potențial, o lume nouă, orfanul care descoperă că e special și că trebuie să salveze lumea(da, am mai întâlnit premisa asta de multe ori, dar unele din cărțile mele preferate pornesc de la același lucru), un pic de dragoste, ce putea merge prost?
O să încerc să explic fără spoilere, dar nu promit nimic, deci citiți pe propria răspundere, eu v-am avertizat.
În primul rând, Grisha. Se presupune că sunt oamenii ăștia cu puteri speciale și că sunt puternici și așa mai departe și că trebuie să îi protejeze pe cei normali, iar la început chiar așa par, doar că după ce Alina e adusă la Micul Palat pentru instruire, mie toți ăștia au început să mi se pară... prea plini de ei. Totul semăna cu acele școli pline de snobi despre care am mai citit și în alte cărți. În al doilea rând, lumea în care are loc toată povestea pe mine nu m-a impresionat foarte tare. Ar fi putut fi oriunde, pentru că satele oricum nu au cum să fie diferite de ce știm din alte cărți de genul și apoi în majoritatea timpului nu vedeam decât descrieri ale palatului și devine obositor la un moment dat. Apoi ar fi personajele. Nu sunt groaznice, dar nici nu pot să zic că m-ar fi impresionat cu ceva. Alina e destul de simpatică la început, dar pe parcurs a cam ajuns să mă enerveze, mai ales pentru că acum zicea ceva și peste câteva pagini spunea exact opusul. Și eu sunt nehotărâtă, dar totul are o limită, iar ea a depășit-o. Dintre celelalte personaje, singura care mi-a atras atenția a fost Genya, a fost destul de simpatică, dar nu am înțeles decizia ei de la final.
Dar să nu zic numai de chestii negative, că această carte are și părți bune. Primul lucru ar fi conceptul acela cu Grisha, chiar mi-a plăcut ideea, păcat însă că nu a fost dezvoltată mai mult. Apoi ar fi ceea ce în cele din urmă a salvat, oarecum, imaginea cărții pentru mine, anume acel twist de pe la mijlocul cărții, dacă țin bine minte. Dacă nu ar fi fost acolo și totul ar fi continuat în același stil, atunci aș fi aruncat cartea de partea cealaltă a camerei la un moment dat. A fost o chestie interesantă, deși trebuie să spun că s-a petrecut un pic cam repede, iar Alina pur și simplu a crezut totul, fără să își pună prea multe întrebări, ceea ce pe mine m-a deranjat un pic. Iar până la final totul s-a transformat în clasica poveste cu Bine vs Rău...
A, dar trebuie să zic ceva și despre Întunecatul, nu? A fost interesant la început, chiar dacă m-a lăsat cu un sentiment de meh destul de repede, dar după acel twist îmi venea să îi trag o palmă... peste față... cu un scaun... de metal. De Mal nu mai zic nimic, că nu m-a impresionat deloc, iar povestea aia de dragoste nu am înțeles-o. Măcar autoarea a fost destul de simpatică încât să omoare acel triunghi amoros înainte să aibă șansa să se nască. Poate că nu e mult, dar eu apreciez, că m-am săturat de ele.
În cele din urmă, eu am rămas cu un mare sentiment de meh după ce am terminat de citit cartea. Nu e rea neapărat, dar nici nu e bună. E mai mult undeva la mijloc, ceea ce pentru mine e enervant. Nu știu dacă voi citi următorul volum, ar exista o șansă doar dacă cei de la editura Trei l-ar traduce. Dar vom vedea.

Comentarii