"Avem timp" de Octavian Paler(fragmente)

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
...

avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
...
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă !!
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalți.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi
Am învățat că nu contează CE ai în viață
Ci PE CINE ai.
...
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți
Am învățat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecințe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate
...
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
...
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența
personalitatea
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii
...
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Și pot vedea ceva total diferit
...
Am învățat că viata îți poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate liniști durerile sufletești
Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
Îți sunt luați prea repede …
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit. 

Comentarii