vineri, 7 martie 2014

"Nisipurile Sakkarei" de Glenn Meade

Încerc de câteva zile să îmi găsesc cuvintele pentru a scrie recenzia asta și nu prea îmi iese, dar m-am decis să încerc să scriu recenzia asta oricum, pentru că nu îmi dădea pace.
Deci, asta e una din acele cărți pe care le-am cumpărat fără să fi auzit despre ea și fără să știu mai mult decât ceea ce scria în rezumatul de pe spate. Am mai cumpărat cărți așa și unele au fost chiar destul de bune.
În anul 1939, trei prieteni, Jack, Harry și Rachel, se află în Sakkara ca voluntari pentru săpături arheologice, iar tot asta e perioada în care se împrietenesc de altfel toți trei. Din păcate, la finalul verii trebuie să se despartă, și mai există și războiul. Se reîntâlnesc peste câțiva ani, în 1843, din păcate în tabere opuse, în mijlocul planurilor de asasinare ale lui Roosvelt și Churchil în Cairo.
Cam ceva în genul ăsta este și rezumatul de pe spate, și am decis să nu zic eu mai multe, că e mai interesant așa. Povestea în sine nu e rea, și prietenia dintre cele trei personaje chiar mi-a plăcut. Cred că una din problemele pe care le-am avut se trage din faptul că în timp ce citeam carte asta am fost distrasă de manga DN Angel și la un moment dat uitasem niște detalii, dar asta nu are nicio legătură cu povestea, ci cu mine, dar simțeam nevoia să o spun.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, singura mea plângere ar fi faptul că la un moment dat cartea asta tinde să pară un pic cam lungă. E drept că are 805 pagini, dar am avut momente când mi-aș fi dorit să nu se spună totul chiar în cele mai mici detalii. În rest nu prea aș avea nimic rău de zis despre ea.
A fost și istorică într-un fel, deși se știe că anumite evenimente sunt pur fictive, dar oricum, partea cu războiul și cu bombardamentele și detaliile războiului sunt totuși reale, din câte știu eu.
Nu știu ce aș mai putea zice, adică mi-a plăcut cum s-a plănuit totul pentru acea asasinare și cum la un moment dat devenea destul de sigur că totul mergea din rău în mai rău. A, și ar mai fi o chestie. Până spre final, nu pot să zic că stăteam cu sufletul la gură, așteptând să văd ce anume li se va întâmpla personajelor, pentru că, într-un fel, cam afli finalul încă de la început și atunci anumite evenimente nu mai au același efect pe care l-ar fi avut dacă nu s-ar fi știut acele câteva detalii.
Dar la final, la ultima propoziție, trebuie să spun că am rămas ușor confuză, după care m-am prins care era faza și am început să zâmbesc. Și a mai fost o dezvăluire pe parcurs, pe care inițial nu am crezut-o, am zis că se inventează, iar apoi când totul a fost dezvăluit mai vă nu am rămas cu gura căscată. A făcut ca totul să fie cu atât mai interesant.
Mi-a părut rău într-un fel cam de toate personajele, pentru că nu s-ar fi ajuns la acea situație dacă nu ar fi fost acel afurisit de război, dar ce să-i faci?
Aș recomanda dacă vă interesează cât de cât istoria, dar introdusă într-o poveste fictivă. A, și mi-a plăcut că acțiunea principală se desfășura în Egipt. Eu aș fi interesată să mai citesc și altceva scris de acest autor, că am văzut pe Goodreads că scrie genul ăsta de cărți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu