luni, 7 aprilie 2014

"Cântul vrăjitoarelor volumul 1" de Mireille Calmel

O să fiu sinceră, dacă nu aș fi citit recenzia trilogiei acesteia și comparația cu A song of ice and fire, parcă, nici nu mi-ar fi dat prin cap să o încep. În primul rând, din cauza coperții, ceea ce e aiurea, știu, dar și pentru că rezumatul de pe spate nu sună foarte convingător, pentru mine cel puțin.
Ca să-i fac un rezumat... e cam greu. Zic doar că povestea urmărește mai mult personaje, dar toate sunt legate cumva prin o anume profeție, anume una ce are legătură cu legenda zânei Melusine.
Chiar mi-a plăcut, și îmi e un pic cam greu să îmi găsesc cuvintele, dar voi încerca.
În primul rând, cred că autoarea a surprins destul de bine aerul anilor 1400 și modul în care se desfășurau lucrurile pe atunci. La un moment dat chiar am avut senzația că eram acolo, ceea ce e mereu un plus.
Apoi, chiar mi-a plăcut de Algonde, unul dintre personaje, e de fapt prima pe care am întâlnit-o când am început să citesc. Mi-a plăcut mai ales faptul că a fost hotărâtă în decizia ei de a sfida profeția și de a nu crede că destinul ei e scris în piatră, și că a crezut că poate schimba asta. Mi s-a părut a fi un personaj puternic și e și isteață de altfel.
Și alte personaje au fost simpatice, dar nu voi vorbi despre ele, pentru că altfel ar exista spoilere pe aici.
O chestie care m-a amuzat destul de mult pe parcursul cărții a fost că la un moment dat nu mă puteam gândi decât la ideea aceea cu "destinul îți râde în față", sau "ironia sorții". Există niște situații în cartea asta care erau exact așa și chiar mi-a fost milă de săraca Algonde la un moment dat, ca și de alte personaje de altfel.
Au existat și câteva lucruri care nu mi-au plăcut. Ca să fie clar, nu mă deranjează scenele de sex într-o carte, știam că ele există aici și nu a fost nicio problemă, dar parcă au fost un pic cam multe. Am înțeles de ce ele a trebuit să existe, la început, dar la un moment dat devenise deja prea mult.
Un alt lucru ar fi că o anumită parte din poveste, cu un anume personaj, mi s-a părut ușor fără rost, și nu înțelegeam de ce e el acolo și ce rol are, dar până la final m-am lămurit. Ăsta nu e neapărat un lucru rău, dar personajul respectiv a avut câteva scene în care m-a enervat. E în conformitate cu ce știu eu despre perioada aceea, dar tot m-a enervat.
Altfel, singurul lucru care m-a oprit din a termina cartea asta mai repede a fost facultate, plus că mă mai apucase și lenea și îmi dispăruse total cheful de citit. Și în timpul ăsta, vreo două zile, am uitat o chestie care fusese explicată, ceea ce nu a ajutat deloc. Dar până la final cred că mi-am mai amintit câte ceva, și a fost ok.
Chiar îmi doresc să continui, pentru că nu îmi e mie prea clar acum care sunt personajele negative cu adevărat în poveste, pentru că mulți par să aibă două fețe, ceea ce nu e deloc un lucru rău. Asta face doar ca totul să fie și mai interesant de urmărit.

3 comentarii:

  1. E a doua recenzie citită despre cartea aceasta și deși prezinți și părți negative eu tot vreau să o citesc!
    Sunt mare fană a seriei Cronicile lumii pământene și am auzit că sunt similare...
    Frumoasă recenzie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită citită. Ceea ce m-a deranjat nu a fost suficient încât să îmi strice părerea bună despre carte, sunt niște chestii minore din punctul meu de vedere.
      Mersi :)

      Ștergere