marți, 20 mai 2014

"Frăția inelului(Stăpânul inelelor #1)" de J.R.R. Tolkien

Mă simt destul de mândră de mine pentru că am terminat de citit cartea asta. Pentru că am tot evitat seria timp de câțiva ani. Deși, acum cred că a fost mai bine așa, pentru că nu cred că aș fi reușit să o termin cu câțiva ani în urmă. Pentru că Tolkien are niște descrieri destul de lungi, iar eu nu sunt tocmai fan. De aceea mi-a și luat atât de mult timp să citesc cartea asta. Mi-a trebuit a lună, în cazul în care erați curioși.
Cred că mai toată lumea știe despre ce este vorba în Stăpânul inelelor, despre Frodo care are sarcina de a avea Inelul asupra lui și de a-l distruge. Nu cred că e nevoie să mai spun ceva despre subiectul acestei cărți, nu? 
În primul rând, trebuie să spun că Tolkien a reușit să creeze o lume ce ar putea la fel de bine să fie reală, pentru că nu aș avea nicio problemă în a crede că este într-adevăr. Tocmai din acest motiv am și continuat să tot citesc, cu toate că descrierile lui pot fi un pic obositoare la un moment dat. Dar nimic nu mi s-a părut a fi inutil în tot ce a povestit și în tot ce a descris el în carte. Și tocmai de aceea am continuat, pentru că știam din experiența mea cu Hobbitul că la final totul avea să merite. Și așa a și fost. La final, când am închis cartea, am rămas cu o senzație de uau, Tolkien chiar avea imaginație.
Să zic ceva și despre personaje. Preferații mei ar fi Gandalf, Frodo, Sam și Aragorn. Sam mi s-a părut a fi un prieten așa de bun pentru Frodo, niciodată nu l-ar lăsa la greu, indiferent ce ar însemna asta, și îl cunoaște foarte bine, el e unul din cele mai simpatice personaje din carte pentru mine. Iar Frodo e mult mai curajos decât am crezut că va fi, ceea ce aduce puncte în plus cărții. Despre Gandalf și Aragorn nu mai explic, m-aș lungi prea mult.
Chestia cu cărțile lui Tolkien, în viziunea mea, e cam așa: în cărțile lui se călătorește destul de mult, iar pe parcurs personajele trec prin tot felul de chestii, care le schimbă în cele din urmă, și apoi ajung să facă niște lucruri pe care nu credeau că ar fi fost în stare să le facă. Și exact asta îmi place mie la Tolkien, că arată cumva cum se pot schimba oamenii dacă sunt puși în anumite situații, și cum fiecare e mai mult decât crede și pare că e la început. Asta s-a întâmplat și în Hobbitul și a fost ceea ce a schimbat mult în bine părerea mea despre acea carte. 
Și fiecare popor, că nu știu cum să îi zic altfel, are propriul lui fel de a fi, și mi s-a părut că asta a fost foarte bine arătat în carte, pentru că sunt destule popoare diferite: hobbiți, elfi, gnomi, oameni. Iar grupul lui Frodo fiind format din membri ai fiecăruia, mi-a plăcut că într-un fel se completau reciproc, adică fiecare gândea într-un fel și la final puteau lucra împreună pentru a atinge un scop final. 
Ar mai fi o singură chestie pe care vreau să o zic. Dacă vreți să începeți trilogia asta, pentru că sigur sunt persoane care nu au citit-o, ar avea mai mult sens să începeți cu Hobbitul pentru că introduce cumva lumea lui Tolkien într-un mod mai simplu, fiind de fapt o carte pentru copii, e un basm. Și în felul ăsta se poate sări peste acea introducere din primul volum, destul de lungă și cred eu plictisitoare. Adică, eu nu am citit partea aceea, și nu am întâmpinat nicio problemă în timp ce citeam cartea asta. 
Cam asta ar fi tot ce am de zis, cartea mi s-a părut super la final, o recomand, mai ales dacă vă place genul fantasy. 

2 comentarii:

  1. Tocmai am citit Copiii lui Hurin de Tolkien și a fost superbă, dar la fel, a fost greu de citit deși a avut doar 300 de pagini. Mi-e și frică să mă apuc de Stăpânul inelelor, probabil mi-ar lua 2 luni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta ar fi singura mea plângere la Tolkien, faptul că trebuie multă răbdare pentru a citi ce a scris. Totuși, merită la final :) Cred că ar fi mai simplu cu Stăpânul inelelor dacă citești Hobbitul înainte. Eu așa am făcut și parcă nu mi s-a mai părut chiar așa de înspăimântător să mă apuc de Stăpânul inelelor. Mult succes dacă te decizi să te apuci!

      Ștergere