joi, 15 mai 2014

"Inheritance(Inheritance #4)" de Christopher Paolini

Mă simt un pic prost pentru ceea ce am făcut, dar nu chiar, dacă asta are sens. Să explic. Asta e o serie pe care am început-o în generală, atunci când primul volum a fost tradus în română, prim volum care mi-a plăcut mult la vremea aceea, și care mi s-a părut bun chiar și când l-am recitit mulți ani mai târziu, cred că în 2012, pentru că pe atunci a apărut volumul patru și la noi în țară. Al doilea a fost preferatul meu și prima și a doua oară când l-am citit. La al treilea volum am renunțat destul de repede prima dată când am încercat să-l citesc, din cauza unei chestii pe care o face Nasuada, chestie care m-a deranjat și când am ajuns din nou la acea scenă. Doar că eram motivată să termin seria a doua oară și am trecut peste, cu speranța că aia va fi singura chestie care mă va deranja. Din păcate, volumul trei a fost o imensă dezamăgire pentru mine. Și din cauza asta am tot ezitat să mă apuc de al patrulea, și ultimul volum. Și au trecut luni întregi de atunci. Acum, eu auzisem și înainte că seria asta copiază mult după The lord of the rings și Star wars, dar nu știam nimic despre cele două atunci când am citit primele trei cărți, deci nu prea mi-a păsat. Dar am început să citesc Frăția inelului, mai am vreo 150 de pagini din ea, și nu puteam să nu fac comparații, iar acum tind să cred că lumea are dreptate când spune că Paolini copiază trilogia lui Tolkien. Diferența dintre ce doi, în opinia mea, ar fi următoarea: descrierile lui Tolkien au un rost în carte, el chiar reușește prin ele să creeze o lume întreagă, fără să fie foarte plictisitor; recunosc că tocmai din cauza descrierilor îmi ia atât de mult timp să citesc Frăția inelului, pentru că eu oricum nu sunt fan descrieri, dar când mă gândesc la ele apoi, chiar am impresia că are sens ca ele să fie acolo. Asta e ceva ce lui Paolini nu îi reușește. Și ăsta e și motivul pentru care Brisingr m-a enervat foarte tare când o citeam. Are tendința de a descrie cele mai inutile chestii. Iar comparația asta e o altă chestie care m-a făcut să vreau să citesc acest ultim volum și mai puțin decât înainte.
And I finally gave up, și am citit rezumatul pe internet. Și... uhm, nu prea cred că aș fi reușit să citesc toate cele 800+ pagini ale acestei cărți, mai ales pentru a ajunge la acel final. Am tot auzit că modul în care Galbatorix e învins(pentru că, să fim serioși, știam că va fi învins) ar fi ceva "uau", super și chestii de genul. Am auzit și lucruri negative despre final. Și tind să fiu de partea celor negative, sadly. Situația e în felul următor: dacă finalul seriei ar fi fost într-adevăr amazing, atunci poate că aș fi citit cartea, și seria în ochii mei ar fi fost ceva bun, ceva ce aș recomanda, chiar dacă unul din volume e mai dezamăgitor. Dar nu este, nu pentru mine. Adică, pe lângă faptul că nu schimbă imaginea lui Galabtorix în mintea mea, anume că el e tipul ăla puternic și de care toți se tem, dar care nu apare absolut deloc în primele trei cărți pentru a-i rupe gâtul unui puști care habar nu are ce face, mă face să mă întreb dacă el e într-adevăr atât de puternic pe cât pare din reputația lui și din ceea ce s-a zis că a făcut. No offence, dar ai crede că cineva care a omorât atâtea persoane, dintre care unele pe care le cunoștea destul de bine, ar fi mai tare de atât. 
O altă chestie care nu îmi dă pace e legată de acei Eldunari, spiritele dragonilor. Informația asta, cum că ei ar putea supraviețui și după ce cavalerii lor sunt omorâți, se bate cap în cap cu ceea ce e stabilit în primul volum, anume că un cavaler poate supraviețui după moartea dragonului, dar nu și invers. M-am tot gândit la asta, dar nu e ca și cum Brom nu i-ar fi spus lui Eragon doar pentru ca Galbatorix să nu afle cumva, pentru că el știa de toate astea, așa cum se poate deduce din volumul trei, e obvious actually. 
Mă simt un pic prost pentru că ce am făcut se cheamă că am trișat, dar în același timp cred că m-aș fi enervat mult mai rău dacă m-aș fi chinuit să citesc imensitatea asta de carte. So, oh well. Cel puțin pot să pun punct chestiei ăsteia, pentru că finalul, modul în care Galbatorix era învins, mă tot sâcâia.

2 comentarii:

  1. Eu am citit toate volumele, și sunt de părere că merită citite. ADică, da, într-adevăr, încă de la primele câteva pagini mi-am dat seama că Paolini e un mic învățăcel al lui Tolkien, dar nu m-a deranjat acest fapt. I-am dat o șansă pentru că m-a impresionat vârsta autorului când a scris seria :D Și în plus, îmi și plăcea stilul lui. E adevărat că unele chestii au fost plictisitoare. Mă așteptam la o moarte șocantă a vărului lui Eragon, sau nu știu, a Ariei, a cuiva important, dar nu s-a întâmplat așa. Totuși, au avut loc niște chestii importante în volumul 4. Eragon îl învinge pe Galbatorix într-un mod în care nu m-aș fi așteptat niciodată. La partea asta, sunt în tabăra celor care au spus uau.(Urmează spoiler, nu citi dacă nu vrei să afli) În schimb, m-a deranjat că Aria și Eragon și-au spus unul altuia numele lor adevărate (apăi spoiler, scuze). Nu știu, mi s-a părut aiurea. Decizia lui Eragon din final, legată de ouălele de dragon a fost interesantă și m-a făcut să îmi doresc o continuare, măcar una scurtă. :D Te înțeleg că nu ai mai vrut să citești cartea, probabil că ai fi dat peste mai multe aspecte negative decât pozitive, și sunt de acord că Stăpânul inelelor e cu mult mai interesantă :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ție ți-a plăcut, am citit și destule păreri bune despre carte, într-un fel îmi pare rău că finalul nu a fost așa cum mi-am închipuit din ce am citit pe internet, dar asta e. Da, și le spun? Îmi zici și mie care sunt numele alea, te rog? Nu știu unde să caut și chiar am o curiozitate legată de numele real al lui Eragon.
      Stăpânul inelelor e super, îmi ia ceva timp pentru a o citi, dar chiar îmi place mult :D

      Ștergere