Noutăți editoriale

Am zis să fac o astfel de postare, pentru că au apărut recent câteva cărți foarte interesante, și m-am gândit că poate vă interesează și pe voi, sau poate vi se vor părea interesante unele dintre ele. Eu una am fost încântată când am aflat despre ele.

De o mie de ani oamenii n-au mai văzut soarele sau o floare, de când Lordul Legiuitor a început să conducă lumea. Omenirea e împărţită în două clase: skaa şi nobili. Singurul lucru care le deosebeşte este că nobilii se nasc uneori cu anumite abilităţi de a folosi metalele în acţiuni ca Domolirea, Aţâţarea sau Împingerea. Ocazional însă împerecherea dintre clase produce un skaa cu talente de nobil; de aceea, Lordul Legiuitor ucide copiii născuţi din asemenea relaţii. Uneori însă câte unul scapă cu viaţă. Iar Kelsier este un astfel de Supravieţuitor… legendarul „Născut din ceaţă", care aduce acum speranţă pentruskaa.
Pe lângă unul dintre cele mai interesante concepte de magie din literatura fantasy,Născuţi din ceaţă pune întrebări profunde despre religie şi societate." -- New York Times Book Review
Seria Născuţi din ceaţă este o trilogie, la care a fost adăugat ulterior un al patrulea volum a cărui acţiune se petrece la 300 de ani după evenimentele din seria originală.
Brandon Sanderson (n. 1975) a obţinut masteratul în Creative Writing la Universitatea Brigham Young, pe când făcea parte din redacţia Leading Edge, revista semiprofesionistă de ficţiune speculativă a universităţii. A debutat în 2005 cu romanul Elantris. Sanderson a fost ales pentru a scrie volumul final din seriaRoata timpului după moartea lui Robert Jordan. Este laureat al Premiului David Gemmel Legend (2011) pentru cel mai bun roman fantasy, The Way of Kings.

Am citit-o în engleză și mi s-a părut super, sunt foarte încântată că a fost tradusă, o recomand! 


Citiţi continuarea romanuluiStarters!
STARTERS: În urma războiului biologic care a decimat locuitorii de vârstă medie, Los Angeles-ul a rămas populat doar de tineri şi... bătrâni.
Ca să facă rost de bani pentru a-şi ajuta fratele bolnav, Callie, în vârstă de şaisprezece ani, face un pact periculos: merge la Banca de Corpuri şi acceptă să îşi închirieze trupul unor bătrâni înstăriţi care plătesc pentru a redeveni, chiar şi pentru scurt timp, tineri.
ENDERS: Această diabolică Bancă de Corpuri este distrusă acum!
Dar tinerii cărora li s-au implantat cipuri continuă să fie controlaţi şi manipulaţi de Enderi. Callie este urmărită de o fiinţă sinistră! Nu mai ştie ce e real şi ce e fabricat în existenţa ei, dar este pregătită să lupte pentru adevăr şi o viaţă normală. Cu orice preţ!

O poveste inteligentă, inventivă, care te ţine în alertă! -- Dean Koontz

Răsturnările de situaţie se ţin lanţ, nu veţi avea timp să respiraţi. O lectură intensă, superbă, tulburătoare... cu un final care va răsplăti cititorii. -- Kirkus Reviews
Plin de adrenalină! Fanii Starters vor fi înrobiţi! -- Booklist

Încă nu am citit-o, dar abia aștept, primul volum mi-a plăcut foarte mult!


Grace de Monaco – destinul unei prinţese nemuritoare

„Sunt fiinţe care nu se sting niciodată”, spunea Grace. Cuvinte care i s-ar potrivi ei înseşi: căldura pe care o emana Grace de Monaco nu va dispărea niciodată, pentru că amintirea ei a rămas gravată în sufletele noastre.

Un star autentic, o vedetă răsplătită cu un Oscar, trei Golden Globe şi mai multe premii ale criticilor de film, actriţă-fetiş a lui Alfred Hitchcock, care a ştiut să-i pună în valoare distincţia, superioritatea şi frumuseţea, Grace Kelly l-a întâlnit pe Prinţul Rainier la Festivalul de la Cannes în 1955. Mai întâi în secret, apoi în văzul lumii întregi, idila lor a devenit o adevărată poveste de dragoste, iar nunta celor doi, numită „nunta secolului XX”, a unit într-un mod spectaculos glamourul hollywoodian cu sobrietatea monarhică a Vechiului Continent.

Jean des Cars, cunoscut scriitor şi jurnalist, şi-a pus semnătura pe biografia, entuziastă şi plină de forţă, a unei mari doamne, pe care scriitorul Anthony Burgess o compara cu o zeiţă şi despre care Cary Grant repeta la nesfârşit: „Ne lipseşte.”

Am citit celelalte două cărți ale acestui autor, anume "Sissi" și "Saga dinastiei Romanov", și chiar speram să mai fie traduse cărți scrise de el, pentru că prezintă istoria și evenimentele într-un mod foarte interesant. Plus că eu despre Grace de Monaco nu știu mai nimic.


Jumătatea Rea este primul volum dintr-o trilogie.
E pe jumătate Vrăjitor Alb... pe jumătate Vrăjitor Negru. Mama lui a fost vindecătoare... tatăl lui e un ucigaş. Nimeni nu-l vrea... Toţi îl vânează.

Noul hit mondial după Jocurile foamei, Harry Potter, seria Amurg.

Periculos de captivantă! -- Time Magazine

În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii Albi, care sunt buni; Vrăjitorii Negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare Albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru.
Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor — iar dacă va greşi, va muri.
Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat.

Sally Green surprinde cu măiestrie frământările unui individ captiv între cele două jumătăţi ostile ale propriei identităţi. -- Publishers Weekly

Am auzit multe păreri bune despre cartea asta din afară, plus că eu sunt fan vrăjitoare. Sună foarte interesant premisa, poate reușesc să pun și eu mâna pe ea cândva curând.

Și dacă tot sunt aici, mai vreau să menționez încă o carte, care este în curs de apariție, și știu că trebuie să apară luna aceasta. 
Nu știu alții, dar eu abia aștept volumul ăsta, celelalte două cărți din trilogie mi-au plăcut mult și sunt curioasă cum anume se va termina totul.

Știu că poate unii știți deja despre ele, dar m-am gândit că nu ar strica o astfel de postare. Nu prea fac eu genul ăsta de postări, dar mă gândeam că nu ar fi o idee rea, mai ales că dacă nu aș fi văzut anumite titluri pe bloguri, aș fi ratat anumite titluri interesante. Voi ce ziceți, să mai fac astfel de postări?

Comentarii

  1. Oh, apare ultimul volum din Ultima vrajitoare din Transilvania? Abia aștept!
    Îmi plac genul ăsta de postări. Mi-aș dori totuși ca unele edituri să înceteze să înceapă să publice câte 10 serii noi și să le termine pe celelalte, devine foarte enervant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am întrebat când am văzut că era la categoria în curând pe site-ul editurii, și mi s-a spus că apare în mai. Și eu abia aștept să apară :)
      Da, ar fi frumos să publice toate volumele dintr-o serie, din păcate am observat că ori nu o fac, ori apar la destulă distanță unele de altele. Sper totuși ca editura Trei să publice toate volumele, par cumva mai serioși decât cei de la Rao, care traduc un volum și după renunță să mai traducă restul seriei.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu